Prezentul magazin online - www.scena9.ro/magazin - este deținut și administrat de către Fundația9, cu sediul în România, București, Strada Nicolae Filipescu, numărul 43, apartament 1, sector 2, Cod de Înregistrare Fiscala 37324855, înregistrată la Registrul Asociațiilor și Fundațiilor cu nr. 3/ 08.03.2017, e-mail: contact@fundația9.ro, sau pentru situații excepționale și urgențe, telefon: +40 741014699.

Navigarea în magazinul online www.scena9.ro/magazin,  urmată de plasarea unei comenzi echivalează cu citirea, înțelegerea și acceptarea Termenilor de cumpărare specificați în pașii de mai jos de către orice Cumpărător.

Fundația9 își rezervă dreptul de a schimba și actualiza în orice moment conținutul acestui magazin online, precum și al Termenilor de cumpărare, respectiv Termenii și condițiile de utilizare a site-ului www.scena9.ro, fără nici un fel de notificare prealabilă.

În caz de divergență sau neînțelegeri între Fundația9 și Cumpărător, se vor aplica termenii și condițiile valabile la momentul efectuării comenzii.

Cum cumpăr

Pentru a putea comanda un produs pe www.scena9.ro/magazin nu trebuie să-ţi creezi un cont, este suficient să plasezi comanda prin furnizarea datelor necesare procesării comenzii până la livrarea produsul la adresa menționată, care conţin: datele de facturare, detalii livrare și metoda de plată.

Scrie-ne la contact@fundatia9.ro pentru sugestii, probleme sau chiar alte soluţii de plată şi livrare.

Pasul 1 - Alegerea produselor

După navigarea prin magazinul online, poţi selecta produsul pe care doreşti să-l cumperi apăsând pe butonul „Adaugă în coș”, având posibilitatea de a achiziționa unul sau mai multe exemplare prin accesarea săgeții din dreapta secțiunii „Cantitate”.

Pasul 2 – Autentificare / Înregistrare / Plată

În acest moment, trebuie să completezi formularul de plasare comandă prin intermediul căruia furnizezi datele de facturare, de livrare și selectezi opțiunea de plată.

De aici, poți adăuga și alte produse în coșul de cumpărături prin accesarea butonului „Continuă cumpărăturile”, înainte de finalizarea comenzii.

Poţi alege să primeşti o factură pe numele tău sau pentru o persoană juridică.

Fundația9 va emite o factură fiscală corespunzătoare pentru bunurile livrate. În acest sens, obligația Cumpărătorului este să furnizeze toate informațiile necesare emiterii facturii în conformitate cu legislația în vigoare.

Există opțiunea de a livra la altă adresă decât cea furnizată pentru facturare, cum ar fi de exemplu, sediul persoanei juridice.

Poţi modifica numai pe parcursul completării formularului de comandă informaţiile de contact, adresa de facturare şi de livrare.

Ai posibilitatea de a alege în formularul de comandă modalitatea cea mai potrivită de plată. Se poate achita online cu cardul sau prin transfer bancar.

După reverificarea datelor introduse se apasă butonul „Finalizează”.

Pasul 3 – Plată

Toate preţurile prezentate în cadrul magazinului online includ TVA (5% pentru publicaţii şi 19% pentru celelalte produse). Preţurile nu includ cheltuielile de livrare, cu excepţia cazurilor în care se specifică acest lucru pe pagina produsului.

Prețurile tipărite pe factura fiscală emisă cumpărătorului vor fi identice cu cele specificate în mesajul de acceptare a comenzii de către vânzător.

Plata prin transfer bancar

Plata prin transfer bancar se va face în baza unei facturi proforme primite electronic după momentul finalizării comenzii, confirmarea produsului și facturarea acestuia.  Valoarea produselor este cea din momentul confirmării comenzii - pasul 2.

Comanda intră în vigoare și va fi expediată la adresa menționată numai după confirmarea efectuării plății.

Plata online cu Card bancar

Vei fi transferat pe pagina operatorului de plăţi online, Romcard, în situația în care ai selectat opțiunea de plată online cu cardul, unde după autentificarea cardului şi verificarea tranzacţiei, vei primi un mesaj de confirmare a plăţii.

Banii sunt transferați în contul Fundației9 doar în momentul confirmării produsului și facturării acestuia. Valoarea produselor este cea din momentul confirmării comenzii - pasul 2.

Pentru asigurarea securității tranzacțiilor, Fundația9 folosește serviciile de plată online ale RomCard.

Se poate efectua plata online cu cardul personal sau al firmei tale, în condiții de siguranță deplină. Cardurile acceptate la plată sunt cele emise sub sigla VISA (Classic sau Electron) și MasterCard (inclusiv Maestro, dacă au cod VV2/CVC2).

Pentru plățile cu aceste carduri este folosit sistemul 3D Secure elaborat de aceste organizații care asigura tranzacțiilor online la același nivel de securitate precum cele realizate la bancomat sau în mediul fizic, la comerciant. 3D Secure te asigură în primul rând că nici o informație legată de cardul tău nu este transferată sau stocată, în nici un moment de timp, pe serverele noastre sau pe serverele Romcard, aceste date fiind direct introduse în sistemele VISA și MasterCard. In plus, 3D Secure este un sistem de autentificare a identității posesorilor de carduri în mediul electronic. Procesul de autentificare a posesorului cardului se face pe baza codului de securitate cunoscut numai de posesor și se desfășoară numai pe serverele VISA sau MasterCard, după caz.

Pasul 4 – Livrare

Produsele comandate pot fi livrate oriunde în țară prin Fan Courier, costurile de livrare fiind descrise în pagina fiecărui produs.

Pentru livrări în străinătate, contactează-ne la contact@scena9.ro și vom reveni cât de curând către tine.

Livrările în străinătate le vom face prin Poșta Română, la o adresă de livrare din exteriorul României. Pentru toate categoriile de produse, termenul maxim de livrare în străinătate este de 30 de zile de la data confirmării comenzii.

Stadiul de livrare al comenzii în România îl poți urmări din momentul în care vei primi înștiințare de livrare comandă din partea Fan Courier prin nr AWB-ului comunicat.

Excepție vor face comenzile cu livrări în străinătate, pentru care comunicarea se va face prin contact@fundatia9.ro.

Procesare comenzi

Preluăm comenzi în zilele lucrătoare, între orele 10 - 15, urmând ca expediţia să fie făcută în cursul zilei lucrătoare următoare, existând și situații în care livrarea să fie făcută în 2-4 zile, anume atunci când se ivesc defecțiuni/probleme tehnice de procesare sau condiții meteo nefavorabile.

Prin livrare vei primi produsele comandate în funcţie de opţiunea de livrare pe care ai selectat-o la pasul 2.

Cumpărătorul este în întregime responsabil pentru corectitudinea și exactitatea datelor de livrare pe care le completează în formularul de comandă.

Scena9 nu este răspunzătoare pentru completarea incorectă sau inexactă a datelor de livrare de către cumpărător.

Completarea incorectă sau inexactă a datelor de livrare de către cumpărător constituie motiv de anulare a comenzii numai în cazul în care aceasta nu a fost procesată de către Scena9 și cumpărătorul comunică vânzătorului faptul că a completat incorect sau inexact datele de livrare în formularul de comandă.

După procesarea comenzii de către Scena9, tranzacția nu poate fi anulată de către cumpărător, iar acesta din urmă poartă întreaga responsabilitate pentru completarea incorectă sau inexactă a datelor de livrare.

Costurile suplimentare generate de completarea incorectă sau inexactă a datelor de livrare de către cumpărător și retrimiterea comenzii vor fi suportate în întregime de către acesta din urmă.

Ultima actualizare: 14 februarie 2022