Film / Cinema
Tunelul vegetal
Victor Morozov
„Queer”, adaptarea lui Luca Guadagnino după Borroughs, e un totem alcătuit din imagini febrile care, uneori, parcă prind viață.
„Queer”, adaptarea lui Luca Guadagnino după Borroughs, e un totem alcătuit din imagini febrile care, uneori, parcă prind viață.
Lumea sportului ca ghem încâlcit de disciplină, autodepășire, traumă, abuz: în cinemaul belgian recent subiectul pare că s-a încetățenit prin capacitatea sa de a cristaliza falii sociale contemporane. Acum, este rândul lui „Julie zwijgt/Julie nu vorbește”, debutul promițător al lui Leonardo Van Dijl.
Pentru debutul său „Armand”, cineastul norvegian Halfdan Ullmann Tøndel pune în scenă o discuție complicată despre devianță sexuală, dar se rătăcește până la final în piruete psihologizante trase de păr.
De vorbă cu un regizor francez, pe marginea filmului său „Fantomele din umbră” – un thriller geopolitic care își propune să „redea voce” refugiaților sirieni în Europa, pe fundalul actual al căderii regimului lui Bashar al-Assad.
În luna martie festivalul explorează tema „persona” prin șapte filme în care nimic nu este ceea ce pare. Uite trei animații care ne-au atras nouă atenția.
Souleymane Cissé, unul dintre papii cinemaului african, s-a stins subit, în somn, pe 19 februarie 2025, la vârsta de 84 de ani. A lăsat în urma sa câteva filme mari, prin care am putut vedea în sfârșit Africa existând pe cont propriu, nu „vorbită” de omul alb.
„Mentorii” e o reclamă nerușinată de 90 de minute, dar la care, cumva, împotriva sorții și a naturii, râzi.
În noul film care a avut zilele acestea premiera mondială la Berlinale, Radu Jude renunță la decorul bucureștean. În „Kontinental ‘25”, faptul divers dă naștere unei glose despre peisajul multietnic al Clujului surprins într-un moment de criză acută.
Sezonul 3 din „The White Lotus” vrea să ne arate că HBO încă mai poate, creativ și cultural, chiar și într-o epocă a mediocrității agresive oferită de serviciile de streaming.
Mă uit la filme încă din copilărie, dar niciodată nu m-am gândit la ele ca la niște forme de vindecare. Câteva zile la Cinema Hora, un forum internațional organizat la Chișinău, m-au făcut însă să privesc îndeaproape filmul ca instrument de educație, reziliență și terapeutic.
Cinemaul ca opération-séduction: actorul și regizorul Gilles Lellouche romantizează tot ce prinde în filmul său „L’amour ouf”/„Iubire fără limite” – de la spirala violenței la iubirea nebunatică menită, chipurile, să ne izbăvească.
Despre cinema de tomberon, în era colapsului moral al imperiilor. Am fost la „Captain America: Brave New World”, ceea ce vă recomand și vouă. Să vă explic.
„Presence”, un film unde premisa aduce cu sine promisiuni frumoase, dar rezultatul se dovedește până la urmă neconcludent.
Activistul Adi Dohotaru i-a înmânat camera lui Iosif Zagor, un bărbat vârstnic care și-a filmat ultimii ani din viață trăiți în condiții precare, sub amenințarea evacuării forțate într-un Cluj aflat în plin boom imobiliar.
Inventând de la zero biografia unui personaj – arhitect evreu ajuns în America post-Holocaust –, „The Brutalist” se ambiționează să spună lucruri grave despre artă și istorie. Însă manierismele cineastului Bradley Corbet dezvăluie mai degrabă o construcție chinuită, departe de armonia visată.
Filmul „Țăndări”, scris și regizat de publicitarul cu state vechi Bogdan Naumovici, e un bun prilej de analiză și meditație asupra diverselor forme de eșec în cinema, reunite în acest film.
Interpretat de actorul german Franz Rogowski, Bird, din filmul omonim regizat de Andrea Arnold. e unul dintre cele mai delicate și misterioase personaje pe care le-am văzut în ultimii ani pe marele ecran. E tandru, jucăuș, magnetic, melancolic, în parte om care-și caută trecutul, în parte ființă care zboară fără aripi.
The Substance, noul film al regizoarei Coralie Fargeat, e o meditație nerușinată despre îmbătrânire cuplată la o dorință aproape infantilă de a figura ireprezentabilul. Rezultatul depășește așteptările.
David Lynch a încetat din viață la 78 de ani. Am invitat șapte prieteni Scena9, cinefili din domenii diverse, să ne spună ce a lăsat regizorul și producătorul american de film în viețile lor. Spoiler: e mult mai mult decât „Twin Peaks”.
„All We Imagine as Light”, regizat de cineasta Payal Kapadia (din 24 ianuarie în cinematografe), pune în scenă experiența imanentă a sororității pe fundalul unei țări în plină mutație socială.
Socotelile testamentare ale lui Clint Eastwood lasă loc, în „Juror #2” (disponibil pe Max), unei dileme morale clasice din care a dispărut orice urmă de sfătoșenie.
Anul 2025 a început cu „Nosferatu” de Robert Eggers, o dihanie de imagini mișcătoare care concretizează o idee mare și fixă: să urle cât mai tare. Cinematografic vorbind, vestea bună pentru lunile următoare e că după catastrofa asta nu se poate merge decât în sus.
Se încheie un an complicat, care în săli s-a tradus printr-o ofertă variată, dar fără favoriți clari. Uite cine a intrat pe listă.
Ce implică gestul de a „face” imagine? Dar când aparții unui popor ale cărui urme audiovizuale au fost sistematic jefuite, dezmembrate, șterse – cel palestinian, de exemplu –, întrebarea capătă o încărcătură existențială. Kamal Aljafari dă, în „A Fidai Film” un răspuns dintre cele mai răscolitoare.
Un creative director și un designer grafic vorbesc deschis despre design, despre arta, munca și ideile care încap într-un poster bun, și locul acestuia în spațiul public.