Film / Cinema
Nuntă pe bani
Victor Morozov
„Anora” – de săptămâna trecută în cinematografe – e un film ca un trip euforizant sfârșit în valea plângerii, acolo unde nimic nu mai poate susține iluzia fericirii sintetice.
„Anora” – de săptămâna trecută în cinematografe – e un film ca un trip euforizant sfârșit în valea plângerii, acolo unde nimic nu mai poate susține iluzia fericirii sintetice.
Două filme pentru copii, dar în același timp pentru adulți, spun lucruri profunde despre viață în limbaje complet diferite.
Documentarul „O familie aproape perfectă” (r. Tudor Platon) e pe un subiect (încă) destul de rar în documentarul românesc, deși familia – ca fundal – a fost la loc de cinste de când există documentar independent în limba română.
Un interviu cu regizorul Ali Abbasi, care „e clar că gândește profund despre ce pune pe ecran, dar nu se apucă să facă paradă cu asta – lasă tumbele intelectuale pentru alți saltimbanci și laudele pentru lăudători.“
Date fiind vicisitudinile distribuției alternative de la noi, „Vampiru’ Zombi“, noul film al franc-tireurului Sebastian Mihăilescu, riscă să fie văzut de mai puțini oameni decât a putut să adune pe un generic. Ar fi însă păcat ca, după numai o proiecție în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, turneul lui să ajungă deja la sfârșit.
David Cronenberg revine cu un film despre boală, moarte și conspirație tech. Ne-am fi putut lipsi de cea din urmă, într-atât de răscolitor e acest avânt fără colac de salvare într-o intimitate ca un giulgiu catifelat, care învăluie totul. „The Shrouds“ a rulat în cadrul Les Films de Cannes a Bucarest.
„Grand Tour” al portughezului Miguel Gomes imaginează un periplu fantasmagoric, muzical, imanent prin toată Asia de Sud-Est, în căutarea cine știe cărei năluci. Filmul rulează săptămâna aceasta în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest.
„Candidatul perfect” e un film „politic” cu o distribuție promițătoare, care însă eșuează lamentabil, pentru că nu înțelege politica, nici măcar la un nivel superficial.
„Skincare” și „The Substance”, două filme aflate (teoretic) la poli opuși ai grotescului taie și spânzură prin stabilimentul masculinizat thriller-horror, încercând să ilustreze obsesia acelui cel-mai-grotesc-lucru dintre toate: faima.
Cineastul Ali Abbasi se înhamă, în „The Apprentice”, la o luptă corp la corp cu acest neverosimil producător de imagini care e Donald Trump.
Producătorul Sam Mendes și scenaristul Jon Brown discută despre francizarea de dragul profitului în industria cinematografică și efectele acesteia asupra calității producțiilor, actorilor și echipelor de filmare.
Mai știe cineva ceva de Hollywood? Lăbărțat și gata să o apuce în toate direcțiile, „Joker: Folie à deux” (din 4 octombrie în cinematografe) ne aduce vești nu tocmai bune despre studiourile americane de film.
La 35 de ani de la revoluție, de ce insistă establishmentul artistic din România să facă filme despre comunism? De ce le face așa cum le face? Și, mai ales, de ce se supără când publicul le numește ca atare?
„TWST – Things We Said Today ” marchează mult așteptata revenire a celui mai important cineast român în activitate, Andrei Ujică. Un proces îndelungat de gestație s-a aflat la baza acestui documentar de montaj ce pare să fi fost ajuns din urmă, și poate chiar depășit, de modele și reflexele unui subgen căruia Ujică însuși i-a servit, prin titlurile precedente, drept botezător.
Cineastul Bogdan Mureșanu debutează în lungmetraj cu „Anul Nou care n-a fost”, o încercare de facelift adresată imaginilor Revoluției Române, evenimentul cu majusculă din istoria noastră.
„Vis. Viață”, în regia Ruxandrei Gubernat, e documentarul potrivit la locul potrivit – o privire onestă, aproape academică, asupra unei generații ce abia își începe viața.
No surprises: grecul Yorgos Lanthimos își reconfirmă, prin „Kinds of Kindness” (acum în cinematografe), statutul de mic maestru al cinemaului cruzimii gratuite, menit să epateze o industrie servilă și lipsită de discernământ.
Odată cu finalul verii ne gândim la croaziere, la traversări, la mări și oceane. Acest mod tot mai contestat de a călători, co-responsabil de, dar și captiv în furtunile încălzirii globale, a punctat consecvent istoria cinemaului. Mai jos, cinci exemple memorabile.
Despre granițele fine pe care le atacă în noul său film, „Ext. Mașină. Noapte”, am vorbit cu regizorul Andrei Crețulescu într-o dimineață toridă de august din centrul Bucureștiului.
Un interviu cu documentariștii Lina Vdovîi și Radu Ciorniciuc despre noul lor film, „Tata”, o explorare intimă a relației dintre o fiică – regizoarea însăşi – pe cale să devină mamă, ce caută să se vindece de suferințele trecutului, și un tată înstrăinat.
„Beetlejuice, Beetlejuice” încearcă să reînvie, decenii mai târziu, comedia macabră din tinerețile lui Tim Burton. Iese un film incoerent, imitativ, dar și ilegal de distractiv.
Un interviu cu George ve Ganæaard și Horia Cucută, regizorii lungmetrajului „Clasat” - un film făcut „cu bani de-acasă”, care spune o poveste sinuoasă și nuanțată pe subiecte „hot” și reușește să uimească publicul de festival din toată lumea.
Într-un decor primordial, cineastul Emanuel Pârvu introduce aproape fraudulos o situație cu ramificații actuale. „Trei kilometri până la capătul lumii”, propunerea României la Oscar de anul acesta, e menit să satisfacă mai degrabă așteptările unui public internațional decât curiozitățile oamenilor locului.
„The Watermelon Woman” (1996) al lui Cheryl Dunye e ca un cocktail molotov făcut în sufragerie, pregătit într-o sticluță de suc: nimic nu-i anunță puterea, fervoarea acidulată.
Le-am invitat pe solistele Corina Sîrghi și Mioara Lincan la o discuție deschisă despre ce înseamnă să fii cântăreață de muzică lăutărească în zilele noastre, dar și despre cum e să fii femeie pe o scenă dominată de bărbați.