Mă uit la filme încă din copilărie, dar niciodată nu m-am gândit la ele ca la niște forme de vindecare. Câteva zile la Cinema Hora, un forum internațional organizat la Chișinău, m-au făcut însă să privesc îndeaproape filmul ca instrument de educație, reziliență și terapeutic.
„Horror Vacui” aduce pe scenă 505 de texte care explorează într-un performance maraton trauma abandonului infantil în România comunistă, unde peste un milion de copii au fost lăsați în grija statului.
★★★★★☆☆☆☆☆
Cinemaul ca opération-séduction: actorul și regizorul Gilles Lellouche romantizează tot ce prinde în filmul său „L’amour ouf”/„Iubire fără limite” – de la spirala violenței la iubirea nebunatică menită, chipurile, să ne izbăvească.
Luna asta o avem pe columbiana Ela Minus, pe unul dintre meșterii ambientului, austriacul Fennesz, remasterizarea primului album al peruanilor de surf rock Los Belking’s, o Sharon Van Etten redefinită și o o recuperare lo-fi a Japoniei anilor ’90.
★★★★★☆☆☆☆☆
Despre cinema de tomberon, în era colapsului moral al imperiilor. Am fost la „Captain America: Brave New World”, ceea ce vă recomand și vouă. Să vă explic.
★★★★★☆☆☆☆☆
Spectacolul lui Carmen Lidia Vidu, Jurnal de România #AiciSeViseazăLaSchimbare de la Teatrul Masca din cartierul Militari din capitală, este un nou episod dintr-o serie documentară.
Noi cititori inventează noi expresii și le descoperă pe cele vechi.
„Presence”, un film unde premisa aduce cu sine promisiuni frumoase, dar rezultatul se dovedește până la urmă neconcludent.
O călătorie în timp, pe scena unei case culturale, unde dansul unui elev considerat cel mai slab dansator din școală amenință să răstoarne ordinea din instituții, familii, ba chiar din oraș.
Activistul Adi Dohotaru i-a înmânat camera lui Iosif Zagor, un bărbat vârstnic care și-a filmat ultimii ani din viață trăiți în condiții precare, sub amenințarea evacuării forțate într-un Cluj aflat în plin boom imobiliar.
Un fotograf român și o fotografă din Italia au explorat vizual sfârșitul lumii și groaza pe care acesta o aduce, sau nu. DOOM MOOD este expoziția în care munca celor doi se află în dialog.
★★★★★☆☆☆☆☆
Lina este unul dintre puținele spectacole autohtone care identifică în trecutul recent semne ale prezentului frisonant de astăzi.
În ultimul deceniu or so, muzica a suferit câteva transformări importante sub imperiul netului. Eticheta de piesă făcută pe calculator s-a transformat din rușine în estetică. Sinceritatea și ironia au început să se întâlnească în interiorul aceluiași vers.
★★★★★☆☆☆☆☆
Pe cel de-al șaselea album al său, „Debí Tirar Más Fotos”, Bad Bunny prepară un cocktail dulce-amărui cu două ingrediente principale, naționalism și nostalgie, care ar fi putut fi retrograd, dacă n-ar fi reflectat realitățile complicate ale insulei și relației toxice dintre aceasta și „unchiul Sam”.
Traducătoarea Iulia Gorzo a tradus romanele „Pitulicea” de Anne Enright și „Cântecul profetului” de Paul Lynch. Două povești irlandeze care explorează trauma abandonului și, respectiv, viața într-o dictatură
Citește un fragment din romanul lui Jon Fosse, câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură în 2023.
★★★★★☆☆☆☆☆
Inventând de la zero biografia unui personaj – arhitect evreu ajuns în America post-Holocaust –, „The Brutalist” se ambiționează să spună lucruri grave despre artă și istorie. Însă manierismele cineastului Bradley Corbet dezvăluie mai degrabă o construcție chinuită, departe de armonia visată.
★★★★★☆☆☆☆☆
Filmul „Țăndări”, scris și regizat de publicitarul cu state vechi Bogdan Naumovici, e un bun prilej de analiză și meditație asupra diverselor forme de eșec în cinema, reunite în acest film.
Cartea lui Andrei Gorzo are, în unele părți, acțiunea atât de improbabilă, încât ai senzația că citești într-adevăr un roman cu spioni. Alteori, energia narativă are o încărcătură judiciară, de atenție exorbitantă pentru detaliu.
Printre spectacolele cu un singur actor, Prima facie, regia Andrei Huțuleac, cu Corina Moise, și Ochii mamei, regia Tania Drăghici, cu Vlad Ionuț Popescu, sunt două vârfuri ale anului trecut.
Dialog cu autoarea turcă Defne Suman, o povestitoare-călătoare atentă la derapajele puterii, interesată de memorie și de pliurile istoriei.
Interpretat de actorul german Franz Rogowski, Bird, din filmul omonim regizat de Andrea Arnold. e unul dintre cele mai delicate și misterioase personaje pe care le-am văzut în ultimii ani pe marele ecran. E tandru, jucăuș, magnetic, melancolic, în parte om care-și caută trecutul, în parte ființă care zboară fără aripi.
★★★★★☆☆☆☆☆
Terminasem de citit „Căutătorul de comori”, romanul lui Daniel Roxin, cu câteva zile înainte ca știrea furtului unor artefacte mai mult sau mai puțin dacice dintr-un muzeu din Olanda să devină globală. O simplă coincidență, s-ar zice. Dar după o astfel de carte cine mai crede în coincidențe?
Un fragment dintr-un roman despre maternitate, tensionat ca un thriller, primul semnat de una dintre cele mai titrate scriitoare din Irlanda contemporană după mai bine de un deceniu.
Emilia Șercan și Andrei Popoviciu vin din generații diferite ale presei, dar amândoi folosesc jurnalismul de investigație ca să scoată la lumină abuzuri și nedreptăți. I-am invitat la un dialog deschis despre munca lor: cum s-a schimbat de la redacțiile anilor ‘90, la prezentul freelance, de unde vin amenințările pentru jurnaliști, cum gestionează tensiunea ca să poată merge mai departe.
