Tu ce ascunzi? Ce ascund corpurile și relațiile noastre? Ce ne ascunde istoria și ce tăinuiește universul printre stele? Ce se ascunde în dosare de judecată și în arhive, în schițe, pe hărți, în muzee, în underground, în relații, în ceea ce rămâne nespus, în fiecare dintre noi?
În numărul 7 al revistei Scena9 pe hârtie lansăm toate aceste întrebări și încercăm să le găsim răspunsuri. Aproape 50 de jurnaliști, artiști, scriitori și fotografi contribuie la o cartografiere a celor ce se ascund de privirea umană, în peste 30 de materiale și 250+ de pagini. Deși harta nu e exhaustivă, iar încercarea de a descoperi ascunsul poate să pară paradoxală, pornim la drum cu curiozitate, compasiune și ceva curaj. Credem cu tărie că, deși curiozitatea nu poate salva lumea de una singură, are darul de a ilumina puncte nevralgice, rușini și secrete despre care avem nevoie să vorbim.
Începem chestionarea din interior: ce ascundem față de noi înșine? Cum rămâne cu istoriile uitate, precum cea a unei colonii de muncitori din creierii munților, care a schimbat, la propriu, cursul unuia dintre cele mai importante râuri din România? Cine este călătorul printre stele variabile, care pune pe harta cerului numele orașului Bârlad?
De ce ne este frică sau rușine să vorbim despre bolile cu care trăim, în familie, la muncă, în societate? Ce înseamnă pentru societate că istoria din muzee este alterată și contorsionată pentru a fabrica imaginea unui trecut glorios? Cum e să crești fără prezența unei mame, nevoită să plece către alte zări pentru a asigura familiei un trai mai bun? Și cum îi tratăm pe cei care vin în România în căutare de muncă și o viață demnă?
Am deschis caiete de schițe care acoperă două decenii de desene. Am călătorit aproape 10.000 de kilometri prin țară, prin locuri binecunoscute și colțuri mai puțin știute. Am coborât în underground-ul punk, am documentat tradiția din spatele măștilor de carnaval sătesc și am intrat în culisele jurnalismului sub acoperire. Ne-am întrebat cititorii ce ascund în dragoste. Am văzut cum arta se poate face și pe pânză, și pe unghii. Poezia ne-a suit în trenuri, proza ne-a făcut să poposim într-un oraș în afara timpului. Am descoperit povești care ne-au purtat de la Chișinău la Washington DC, din Iran, Sri Lanka, Palestina, Moldova și Polonia înapoi în România.
La final, alegem să păstrăm speranța că ieșirea din ecrane, îndreptarea privirii către interioritate, precum și deschiderea onestă față de cei care ne înconjoară sunt printre cele mai prețioase unelte pe care le avem la dispoziție, în acest timp istoric zbuciumat. Poate că nu vom desluși cu ajutorul lor toate misterele universului, dar poate, totuși, vom redescoperi cum să trăim împreună mai bine.
