Scena9 împreună cu MUBI vă invită să vă faceți cinema la voi acasă. Nu-i nimic mai simplu: dați un clic aici, pentru un free trial de 30 de zile pe MUBI.com, unde găsiți unele dintre cele mai puternice filme din istoria cinematografiei. În rest, alegeți voi când și ce vedeți (de la titlurile-alea clasice pe care le-ați amânat mereu, până la filmele noi pe care nu le-ați găsit în cinema), pe telefon sau pe proiector, singuri sau în gașcă.

Under Electric Clouds (r. Aleksei German Jr., 2015) vorbește despre un oraș-fantomă din Rusia contemporană, în care oamenii gravitează în jurul unui zgârie-nori totemic. La fel ca biblicul turn Babel, această navă străvezie fusese construită de niște arhitecți iscusiți despre care se spune c-ar fi înnebunit și n-au apucat s-o termine. E o versiune distopică a povestirii din Geneză, pentru că arată o societate multiculturală alienată, aflată într-un crepuscul continuu, care așteaptă un război (nu știm cu cine, dar e pe buzele tuturor). Cu toate astea, e destul de clar că nici măcar nu e nevoie de un război care să extermine puținii oameni rămași deja. Foametea, lipsa de comunicare și lipsa empatiei rod indivizii pe dinăuntru și-i transformă în siluete care orbecăie pe întuneric și ceață, ciocnindu-se din când în când unul de celălalt.

Filmul ia forma unui caleidoscop de șapte povești din toate straturile sociale (fiica arhitectului navei străvezii, un imigrant din Kârgâzstan, ghidul erudit al unui muzeu, un grup de stoners care locuiesc într-o hală industrială etc). E o structură non-lineară, care urmărește frânturi distincte din viețile lor, în intervale diferite de timp. O astfel de structură face ca diverse momente să se repete din perspectiva mai multor personaje, prin încadraturi diferite. Personajele țin monologuri existențialiste legate de viața în Rusia, de relația vechi-nou, de iminența războiului și sensul artei. Un personaj are un dialog cu un prieten mort, un bătrân are abilitatea de a se întoarce în timp în vis, în era lui Gorbaciov, un om privește o hologramă cu un bărbat care traversează într-un performance o încăpere. Mizanscena are un rol important aici, pentru că Aleksei German Jr. practică un tip de cinema bazat pe lentoare; mișcarea, însă, nu e deloc statică, ci camera interacționează cu felul în care sunt poziționate personajele. Unele intră, altele ies din cadru, mișcarea e fluidă și înregistrează grupuri de personaje, aidoma imaginii din filmele lui Miklós Jancsó.

Filmul e o meditație asupra relației trecut vs. prezent vs. viitor în Rusia, ceea ce transformă orașul într-un spațiu populat de epoci demult apuse - niște coloși cu figura lui Lenin (ca în To Vlemma tou Odyssea/Ulysses’ gaze, filmul lui Theo Angelopoulos) -, și face indirect ca imaginile să evoce un tip de cinema fosilizat între timp, modernismul filosofic al lui Andrei Tarkovsky. Deși fusese o influență pentru mulți regizori ruși contemporani (mai ales Andrey Zvyagintsev, care în ultimii ani a practicat un realism politic în tușe cât mai groase), puțini reușiseră să recreeze existențialismul din The Sacrifice, de pildă. Iar unul dintre meritele lui Aleksei German Jr. este că nu face numai o satiră politică; el chiar încearcă să se delimiteze de o astfel de abordare. Puterea politică actuală e absentă în acest film (există puține reprezentări de autoritate, de fapt, ci se conturează mai curând un fel de anarhie socială), German se referă la trecutul așa-zis glorios al Rusiei (prin flashback-urile unui personaj care pătrunde în era Gorbaciov). La aniversarea a 100 ani de la revoluția bolșevică, trecutul rămâne o simplă sumă de statui ridicole.

Anul 2017 e privit ca un an zero al apocalipsei: asistăm la primele semne de degradare climatică - un smog acoperă complet niște billboard-uri plutitoare - și la instalarea unei ierni permanente. În acest context, apariția unui grup cu smartphone-uri și BMW-uri  pare o imagine spectrală a ceva demult apus. În final, două personaje plimbă un cal de fier pe o plajă înghețată; puțin mai devreme în poveste, un puști vorbește despre un studiu care-ar fi atestat faptul că toate trăirile oamenilor sunt chimice. Sentimentul de autenticitate lipsește, iar lipsa asta spune mai multe despre cât de mult putem accepta intruziunea tehnologiei și ce înseamnă până la urmă să fii om.

Under Electric Clouds poate fi urmărit pe Mubi încă 17 zile.