Fără să spună nimic, un actor plasează în fața părinților un bol cu răspunsuri de la copii la întrebarea „De unde ați auzit despre sex?”. Nu se atinge nimeni de el, parcă așteaptă un îndemn. „Cred că părinților le e prea frică de bolul ăla”, se aude o voce lângă mine. Cineva își face totuşi curaj, apoi sar cu toții pe bilețele, le devorează, le pozează. „Asta-i cea mai tare”, spune una dintre mame, „e ca un topor în suflet.” 

„Eram clasa I și eram la mătușa mea la țară. Eram mai mulți într-o gașcă, iar copiii mai mari au început să vorbească despre sex. Am început să pun întrebări la care ei mi-au răspuns și așa am aflat.”

„Eu am aflat de la părinți, din filmele turcești, din glumele de pe internet și de pe Comedy Central”.

„Eu am aflat de pe youtube.”

Nu e o scenă dintr-o oră de educaţie sexuală, ci dintr-un spectacol care se joacă la Centrul de Teatru Educaţional Replika. Totul e foarte normal stimulează dialogul între părinți și copii, cu scopul ca cei din urmă să înţeleagă mai bine transformările prin care trec şi să le considere normale, să nu se mai simtă vinovați când își descoperă identitatea sexuală și propriul trup sau să se jeneze să discute probleme intime în familie.

M-a făcut să mă gândesc că, până să plec la facultate, intimitatea mi-a stat captivă între pereții camerei, departe de privirile și iscodirile alor mei. Ușa de la mine era mereu închisă, la fel eram și eu, la fel erau și-ai mei. Între pereții ăia am găsit iubirea - în fantezii, acolo mi-am descoperit sexualitatea și mi-am ascuns pornirile față de vecina mea Laura. Îmi amintesc vag discuții despre sex sau despre schimbările corpului meu înainte de studenție. Cel puțin în familie - tata mai încerca, dar o făcea într-un fel care mă bloca - sau la școală, unde băncile erau lustruite cu rușine.

Ruşinea asta e răspândită şi azi în familii şi la şcoală, unde educaţia sexuală e încă subiect tabu - chiar dacă legislația românească o impune, iar adolescenţii nu ştiu să se apere de boli, de sarcini nedorite, de ruşinea față de normal. Rușinea asta m-a urmărit multă vreme, chiar și sâmbăta trecută, la spectacolul Totul e foarte normal (în regia Letei Popescu). Nu mi-o explic, mai ales că oamenii veniți acolo alături de copiii lor (un public cu un statut social OK) păreau dispuși să treacă peste ea. Spectacolul - adresat preadolescenţilor (10-15 ani) şi tuturor categoriilor sociale - o atacă direct şi pune accentul în mod special pe întrebarea: „E nevoie de educație sexuală în școli?”

Totul e foarte normal e un joc serios ghidat de doi actori (Viorel Cojanu și Silvana Negruțiu). Publicul e împărțit în două: părinții & copiii. Îi separă o perdea semi-transparentă care se ridică și-i lasă față-n față în diferite momente. Actorii îi pun uneori să răspundă la întrebări. Întrebări despre comunicarea în familie, despre intimitate, despre necesitatea introducerii unei ore de educație sexuală în școli etc. Răspunsurile sunt fie note de la 1 la 5, fie DA-uri sau NU-uri și se compară între cele două tabere. E un îndemn la dialog, care stârnește reacții comice sau emoționale.

„1 a pus Robert”, se miră o mamă în spatele meu. „Nu m-a întrebat asta niciodată”, constată alta. Între cele două tabere se naște o energie care pendulează între curiozitate & anticipare și (auto)reflexie. Dar și explozii de râs dinspre cei mai mici la auzul cuvântului „prezervativ”, urme de revoltă pe chipurile unor fetițe la repetarea cuvântului „sex” sau acoperirea unor fețe cu palmele în semn de rușine. Actorii îmbină momentele interactive cu monoloage. Vorbesc simplu, personal despre cum au aflat despre sex și bolile cu transmitere sexuală, despre cum au văzut prima oară oameni dezbrăcați care se pupau, despre două fete care se pupau, despre descoperirea stimulării sexuale („toată ziua eram pe stâlpul ăla - sus-jos, sus-jos”) sau oroarea primei erecții, despre rușini & secreții ș.a.

„Noaptea mi-e rușine de ce gânduri îmi vin. Și mă rog și mă ating și mă rog și mă ating. Și mi-e rușine că sunt cum sunt. Mi-e rușine că nu arăt cum trebuie și că gândesc ca un om bolnav. Sunt un munte de secreții, de mirosuri, de asimetrii și obsesii și doar rușinea mă ține printre oameni.”

Și invită publicul să voteze dacă sunt pro sau contra introducerii educației sexuale în școli. Se naște o dezbatere în care actorii joacă un preot, o psiholoagă, un tată și-o mamă. Preotul o dă cotită și pledează împotriva educației sexuale în școli și pentru „o bună educație morală” acasă, în familie. Tatăl crede că doar la școală ar trebui să se povestească „chestiile astea”, nu la masă, în familie, așa că e pro. La fel și psiholoaga, care spune că de educația sexuală „au cea mai mare nevoie copiii ai căror părinți încearcă să le ascundă tot ce ar trebuie să știe.” Mama, în schimb, consideră inutilă o astfel de oră la școală și nu crede că există cadre didactice pregătite pentru aşa ceva.

Majoritatea membrilor din cele două tabere se pronunță pro educație sexuală în școli. Au și copiii un cuvânt de zis, după ce câțiva spun DA cu voce tare. De ce e importantă educația sexuală? Pentru că „ne ajută să învățăm despre boli venerice” sau pentru „că ne ajută în viață, la alegerile pe care le vom face.”

La final, în timp ce părinții și copiii care plecau se întrebau între ei „Tu ce-ai răspuns la aia?”, regizorul Radu Apostol, membru al echipei Replika, ne-a spus că, în cele câteva reprezentații de până acum, părinții au votat în proporție covârșitoare DA pentru educația sexuală în școli. Din câte a observat el, însă, ei ajung totuși la argumentele mamei - că sistemul educațional din România nu e pregătit pentru așa ceva - şi încep să dea înapoi. „Pare că e o problemă pe care o s-o rezolvăm la un moment dat, nu acum. Dacă pui cap la cap, omul zice mai degrabă nu. Dar mi se par fascinante momentele în care se iau impulsurile de la părinți la copii.”

O mamă care-a stat lângă mine la spectacol votase NU după discursul „preotului”. Psiholoaga a convins-o să voteze DA/NU, iar la finalul dezbaterii, a răspuns DA. Am întrebat-o după spectacol de ce s-a răzgândit. „Depinde până unde merge”, mi-a spus. „De exemplu, nu sunt de acord cu homosexualitatea. Dacă se vorbește despre transformările biologice, foarte bine, atunci da.” Semn că, optimist vorbind, mai e cale lungă până când unii vor trece peste blocaje și prejudecăți.

Până atunci, dezbateri ca cea de la Elvira Popescu, de luna trecută, unde liceenii au vorbit despre sex după un film cu personaje gay și spectacole ca Totul e foarte normal - adresat preadolescenților (adică 10-15 ani) - sunt super ocazii pentru crearea unui mediu intim și friendly în care copii, părinți și profesori se pot deschide în fața tabuurilor. Pentru unii poate fi scânteia care aprinde dialoguri pe teme sensibile.

Următoarea reprezentație a spectacolului va fi în martie, dar deocamdată nu se știe ziua. Urmăriți pagina de Facebook a Centrului Replika pentru a afla data exactă. 

Totul e foarte normal

De Alexa Băcanu
Cu Viorel Cojanu și Silvana Negruțiu
Regie: Leta Popescu
Scenografie: Gabi Albu
Psiholog consultant: Carmen Anghelescu
Durata: 1h
Recomandat preadolecenților (10-15 ani) și părinților lor. Intrare liberă.