Teatru

„Se naște o conștiință a actorilor”. Cazul Bulandra

De Delia Marinescu

Publicat pe 19 august 2020

În doar 10 zile, breasla actorilor s-a mobilizat într-un mod  fără precedent. Pe 2 august, actorul Constantin Dogioiu, care criticase deschis situația din teatrul Bulandra, anunța public că managerul Catinca Nistor a hotărât să nu-i mai prelungească contractul. Convinși că este un abuz din partea conducerii, actorii Alexandra Fasolă și Alin State au demisionat, iar Marius Manole a anunțat că întrerupe colaborarea cu teatrul. Mai mulți artiști și artiste și-au arătat solidaritatea pe rețelele de socializare, au existat scrisori de susținere ale mai multor sindicate, dar și o scrisoare publică a actorilor de la Bulandra către Primăria Municipiului București (PMB), în subordinea căruia se află teatrul. Pe 12 august, PMB a numit un nou director interimar la Bulandra, pe actorul Vlad Zamfirescu. Am încercat să înțelegem contextul în care s-au creat aceste tensiuni, reprezentative pentru multe instituții publice de cultură din România, unde însă angajații rareori deplâng public neregulile, de teamă să nu-și piardă locul de muncă.

La sfârșitul lui septembrie 2019, după ce a fost numită de Primăria Capitalei director interimar al teatrului Bulandra, în urma decesului fostului director Ducu Darie, Catinca Nistor (31 de ani) a convocat trupa de artiști la o discuție. Actrița fusese numită director adjunct de către Ducu Darie, cu puțin timp înaintea morții acestuia. Nistor e licențiată în Drept, a studiat la London School of Economics, iar mai apoi a făcut actorie - doi ani la Universitatea Hyperion și, ulterior, la UNATC, prin transfer. Proiectul cu care se recomandă e Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru, pe care l-a inițiat în 2014. 

Catinca Nistor. Foto: Facebook

Noul manager le-a spus celor peste 100 de oameni din colectivul artistic și tehnic adunați în sală, că ușa ei va fi mereu deschisă, că își dorește să ia toate deciziile importante împreună, să se consulte și să se ajute reciproc. Ba mai mult, i-a asigurat că sunt bani atât pentru spectacole, cât și pentru renovarea teatrului. „Mie și altor câtorva colegi ne-a sunat nu bine, ci foarte bine”, povestește Constantin Dogioiu. Și Marius Manole recunoaște că inițial a „crezut și sperat” în managerul Catinca Nistor, întrucât avea „proiecte mari și frumoase”.

La scurtă vreme, însă, după anunțarea noii conduceri, mai mulți actori de la Bulandra au început să chestioneze legitimitatea Catincăi Nistor de a conduce acest teatru. Aceștia invocau lipsa unei opere artistice relevante și a unei experiențe manageriale. „Era singurul om din teatru care nu a dat nicio audiție și niciun examen pentru ceea ce joacă,” spune actrița Rodica Lazăr, care e de părere că ar fi trebuit să meargă atunci la Primăria Capitalei, să conteste funcția de director interimar a Catincăi Nistor. „Tu discutai cu un om care nici nu jucase, nici nu regizase, nici nu condusese,” arată și Șerban Pavlu, care joacă de 23 de ani la Bulandra. „Mulți dintre colegii mei nu au privit ca fiind normală, firească sau pe merit această numire. Foarte puțini dintre ei au avut o reacție și foarte puțini dintre ei s-au manifestat mai mult decât între patru ochi,” povestește actorul. 

Contract terminat

Unul dintre cei care aveau să critice public managementul de la Bulandra a fost chiar actorul Constantin Dogioiu, care în primă instanță fusese optimist la numirea Catincăi Nistor. Vara aceasta, la aproape un an de când Nistor preluase conducerea, actorul Constantin Dogioiu a făcut două postări pe pagina lui de Facebook, motivat de nemulțumirea față de managerul teatrului, despre care spune că se purta „dictatorial”, dar și față de sistemul teatral din România, în general. În prima postare, din 14 iunie, actorul aducea în discuție principalele disfuncții pe care le vede la ora actuală în teatrul de stat din România: problemele contractuale (există persoane cu contract pe perioadă nedeterminată care nu joacă deloc și actori cu contract pe perioadă determinată care joacă în mai multe spectacole), lipsa unei grile generale valabilă în toate teatrele pentru stabilirea categoriilor actorilor și puterea totală pe care o are managerul de a lua decizii artistice, administrative și financiare. 

„Directorul decide ce+când se repetă, ce+când se joacă, ce+cât costă > ignoranță+supunere= dictatură necontestată,” scria actorul de 34 de ani în postare, o aluzie directă la situația din teatrul în care lucra. Dogioiu propunea și câteva soluții posibile, cum ar fi ca toate deciziile din teatru să fie luate în proporție de 50% de director, și 50% de consiliul artistic, ca actorii să aibă contracte determinate pe patru ani și să fie evaluați anual, iar directorul să fie evaluat de colegii din teatru.

Pe 26 iunie, acesta făcea o a doua postare, menționând din prima numele instituției. „Teatrul L.S. Bulandra este bolnav. Grav. De cel puțin 10 ani are o tumoră artistică malignă. Undeva, în acest interval de timp, a intrat în metastazare”.  

Constantin Dogioiu. Foto: Facebook

Managerul nu s-a pronunțat cu privire la luările de poziție, spune Dogioiu, însă unii colegi l-au criticat pe un grup intern. „Ar trebui să o faci după ce nu mai ești în teatru, dar nu cât timp ești în teatru” sau „rufele murdare se spală în familie”, spune că i-au transmis unii dintre ei. 

Pe 29 iulie, Constantin Dogioiu a primit un telefon de la departamentul de resurse umane al teatrului unde lucra de patru ani, în care era anunțat că nu i se mai prelungește contractul încheiat în urmă cu un an. De trei ani era angajat la Bulandra cu contract pe perioadă determinată, așa cum lucrează numeroși actori din teatre. Șocat, a sunat-o pe Catinca Nistor. Din memoria actorului, dialogul a decurs astfel:

„- Da, Dogi, ce e?

- Ce să fie, Catinca, am fost sunat, bănuiesc că știi, că nu mi se prelungește contractul. Cum așa, care e motivul?

- Păi, Dogi, motivul e că tu în toate lunile astea ți-ai exprimat de mai multe ori mai multe nemulțumiri legate de ce se întâmplă aici, cum merg lucrurile și ai spus că nu ești în regulă cu multe metode și lucruri pe care le facem și cum le facem și eu am înțeles că tu nu îți mai dorești să fii aici și am venit în întâmpinarea ta”.

Catinca Nistor i-a mai spus că va putea juca în continuare în spectacolele în care e distribuit, pe post de colaborator, și că va fi invitat de fiecare dată când un regizor va vrea să lucreze cu el. Actorul zice că ar fi câștigat mai bine în calitate de colaborator decât ca angajat dacă ar fi continuat să joace în mai multe spectacole, și nu doar în unul. Se simțea, însă, pedepsit pe nedrept. 

Faptul că mulți actori din teatrele românești lucrează pe contracte determinate, care se reînnoiesc anual, îi face foarte vulnerabili în fața conducerii. Această problemă au semnalat-o și actorii Marius Manole, Medeea Marinescu, Mihai Călin, care anul trecut au denunțat public neregulile de la Teatrul Național din București. „Un om care are contract pe perioadă determinată e foarte ușor de… manipulat” spunea Marius Manole. „Și e foarte ușor de ținut sub papuc, pentru că el nu va îndrăzni niciodată să ridice capul, să spună ceva despre o nedreptate pe care a sesizat-o. Pentru că are contract determinat, e la mâna managerului.”

„Jucăm în orice condiții”

 Pentru a înțelege însă mai bine motivele care l-au făcut pe Constantin Dogioiu să vorbească în postările sale despre „dictatură necontestată” în teatrul unde lucrează, ne întoarcem la începutul lui 2020. După ce mai mulți actori de la Bulandra contestaseră informal numirea noii directoare, la propunerea trupei, s-a format un consiliu artistic al teatrului, cu rol consultativ în cazul deciziilor legate de repertoriu. Un astfel de consiliu, deși are un rol important, nu mai exista de ani buni în teatru. „Măcar atât să facem să ne apărăm”, explică Șerban Pavlu motivul inițiativei. În urma voturilor colegilor pe un grup de Whatsapp, s-au ales trei membri: Rodica Lazăr, Șerban Pavlu și Ana Ioana Macaria. Actorii nu au semnat însă niciun proces verbal sau un alt fel de act care să ateste că sunt membri în acest consiliu, spune actrița Rodica Lazăr.  

Ana Ioana Macaria
Șerban Pavlu
Rodica Lazăr

Potrivit Rodicăi Lazăr, la un moment dat, Catinca Nistor a anunțat că vrea să aducă în teatru un spectacol cu doi „mari actori” în rolurile principale, dar care nu erau angajați ai teatrului. „Și eu am ripostat”, povestește Rodica Lazăr. „De ce iar începem cu spectacole în care rolurile principale sunt jucate de actori din afară? În acest spectacol apărea și proaspăta interimară. „Și am zis: ăsta e un semnal prost pt mine, pentru că în primul spectacol pe care îl faci cu doi actori din afară, tu te și distribui”, arată Lazăr. Problema semnalată de ea e comună în teatre, unde uneori managerii regizează sau joacă în spectacole, cumul de funcții pentru care primesc bani suplimentari, în defavoarea actorilor angajați. Aceeași problemă, dar de proporții mult mai mari, o reclamau și actorii de la Teatrul Național din București, în legătură cu managerul Ion Caramitru. Lazăr mai spune că teatrul Bulandra găzduia mai multe spectacole decât producea și de aceea actrița insista ca producțiile noi să fie cu actori ai teatrului.

Mai târziu, în perioada carantinei, Catinca Nistor i-a întrebat pe actori ce idei au pentru noi producții online. „Era un tip de discuție care îmi surâdea,” povestește Constantin Dogioiu. Actorul Vlad Zamfirescu a venit cu propunerea spectacolului Bash de Neil LaBute, în care el jucase la un moment dat, și pe care acum se oferea să îl regizeze, cu actori din teatru. Membrii consiliului artistic au căzut de acord că este un text bun și ofertant pentru actori, iar spectacolul, ușor de făcut și se pretează pentru a fi transmis online. Potrivit lui Lazăr,  directoarea a răspuns că acesta nu este un text potrivit pentru Bulandra

Șerban Pavlu spune că, dată fiind lipsa de experiență a managerului Catinca Nistor, dialogul cu ea pe tema spectacolelor era „un pic chinuit, pentru că tu trebuia să-i explici unui om de ce ar fi ăsta un text potrivit, și nu nepotrivit”. Acesta adaugă că Nistor i-a comunicat atunci, pentru prima dată, că cei trei actori de la Bulandra, printre care se număra și el, ar reprezenta, de fapt, doar 50% din consiliul artistic. Cealaltă jumătate ar fi fost alcătuită din criticul George Banu (stabilit în Franța), dramaturgul Matei Vișniec (stabilit în Franța) și regizoarea Sanda Manu. Actorii auzeau pentru prima oară de presupusa afiliere a acestor personalități. „Nume cu o rezonanță mai mult decât impunătoare! Nu știu unde m-aș putea întâlni eu să discut cu George Banu, Sanda Manu și Matei Vișniec pe probleme legate de repertoriu sau de direcția artistică. E ceea ce se cheamă, popular, o vrăjeală”. 

Contactată de Scena9, Catinca Nistor susține că refuzul ei în legătură cu textul lui Neil LaBute avea altă motivație: „Nu cred în producții și lucru pe Zoom, de altfel s-a și constatat că încercările de acest tip au avut un impact foarte slab la public”, spune Nistor, deși ea însăși inițiase discuția referitoare la aceste proiecte. „Am susținut încă de la început ideea că Bulandra va continua linia de texte mari, clasice sau contemporane, de mare valoare și regizori mari”, mai arată fostul manager. 

După încetarea stării de urgență, actorii au fost anunțați că vor relua repetițiile la Antigona lui Sofocle, cu regizorul grec Stathis Livathinos, spectacol pe care urmau să îl filmeze după trei săptămâni de lucru. „Stai, măi, puțin, Catinca, uite câte cazuri de Covid sunt pe zi, gândește-te cât avem de treabă, cum o să fie filmat, cine o să îl filmeze, de ce doar trei săptămâni?”, a fost reacția lui Constantin Dogioiu. Managerul, însă, nu a revenit asupra programului .„Niciun fel de justificare, de ce trebuie să-l facem în orice condiții, guerilla style”, spune Dogioiu.

După spusele acestuia, actorul Radu Amzulescu (61 de ani), a primit o adeverință de la medicul de familie că e riscant să participe în această perioadă la repetiții, așa că n-a mai venit. O altă actriță, Dana Dogaru, s-a retras și ea din spectacol, iar colegii actori cred că tot din cauza potențialelor riscuri de îmbolnăvire. Cu toate acestea, Antigona a mers înainte.

„M-am ambiționat să avem o premieră în această stagiune”, explică Catinca Nistor, adăugând  că astfel a reușit să genereze venituri teatrului în această perioadă. Spectacolul Antigona s-a filmat și va avea premiera pe 15 septembrie, pe o platformă online, cu bilete electronice. 

În luna iulie, în urma unei decizii luate de manager, teatrul Bulandra avea programate câteva reprezentații cu două spectacole în grădina TVR. „A fost o adunare de spectacole anonime și neimportante, nici măcar un alt teatru din București nu și-a trimis un spectacol important”, spune Șerban Pavlu. 

Cu puține zile înainte de prima reprezentație a spectacolului Zadarnicele chinuri ale dragostei, în regia lui Andrei Șerban, actrița Maria Vârlan a venit la repetiții în cârje, cu piciorul în ghips. Constantin Dogioiu spune că el și alți colegi, printre care și Șerban Pavlu, au insistat să se reprogrameze spectacolele, însă răspunsul Catincăi Nistor a fost „jucăm în orice condiții”. 

„Țin minte din facultate două maxime: Nu poți lipsi de la spectacol decât dacă ai murit și E foarte frumos sa fii actor, dar te încurcă spectacolele”, motivează Catinca Nistor această decizie, invocând faptul că în istoria teatrului au urcat pe scenă actori bolnavi, cu mâini și picioare rupte, actrițe însărcinate sau actori cu rude pe moarte ori care au murit recent. Aceasta mai spune că actrița Maria Vârlan s-a bucurat de „un mare succes: în ultima seară a plouat mărunt și nici un spectator nu a plecat”. 

Potrivit lui Nistor, un alt motiv pentru care a decis continuarea spectacolului a fost și ocazia de a crește veniturile teatrului într-o perioadă incertă. Șerban Pavlu crede, însă, că având în vedere distanțarea spectatorilor, s-au vândut puține bilete. 

„A vorbi teatrul de rău”

La scurt timp după încetarea contractului lui Dogioiu, managerul de la Bulandra i-a chemat personal, într-o cabină a teatrului, pe ceilalți actori cărora le expirau contractele. Erau șase în situația asta (șapte, cu Dogioiu), însă nu au fost toți de față. Nistor i-a anunțat că le prelungește contractul doar pe cinci luni, și nu pe un an, ca înainte, invocând presiuni ale Primăriei Capitalei pentru organizarea unor concursuri de angajare pentru aceste posturi. Apoi i-a informat pe actori că lui Constantin Dogioiu nu i l-a mai prelungit deloc. „Pentru mine a fost un mare șoc când am aflat, pentru că nu am înțeles de ce,” spune actrița Alexandra Fasolă. „Din moment ce s-a achitat mai mult decât onorabil de fișa postului de actor, fără niciun avertisment, fără niciun dialog înainte, cum poți să-l dai pe un om afară?”. Fasolă afirmă că managerul nu le-a dat un de ce profesional, pomenind, printre altele, că Dogioiu își exprimase public dorința de a nu mai face parte din acest colectiv.

„Sunt revoltat de această mentalitate - a vorbi teatrul de rău. Eu nu-l vorbesc deloc de rău, pe mine mă interesează foarte tare ce se întâmplă aici și în sensul ăsta discut despre asta,” arată Șerban Pavlu. „Dogioiu nu s-a dus în Parlament, și-a pus pe Facebook, unde oamenii își pun micul dejun, și eu nu pot să pun că e metastază artistică? Mi se pare o chestie absolut hilară acuzația asta”, arată actorul. 

„Ceea ce a fost foarte dureros pentru mine e că în acești ultimi ani, cei care eram pe contracte determinate, am lucrat foarte mult împreună, suntem ca o familie tânără, am împărțit atât de multe lucruri”, spune Fasolă. I se derulau în minte toate momentele în care au mâncat, au râs și s-au ajutat reciproc - „lucrurile astea mici pe care le fac actorii la teatru și foarte valoroase”. Decizia care îl privea pe Dogioiu i se părea actriței un abuz și se gândea că și ei i s-ar putea întâmpla oricând să-și piardă locul de muncă, dacă va spune ceva ce ar putea fi considerat nepotrivit.

În același timp, Fasolă o considera pe Catinca Nistor ca o soră: împărțiseră aceeași cabină la spectacolele Richard III și Zadarnicele chinuri ale dragostei. S-a dus să stea de vorbă personal cu ea, să o convingă să se răzgândească. Dar întrucât Catinca Nistor a fost de neclintit în decizia pe care o luase, Alexandra Fasolă și soțul ei, actorul Alin State, și-au anunțat demisiile pe data de 4 august, la două zile după ce Constantin Dogioiu făcuse publică neprelungirea contractului său. „Teatrul pentru noi e un act sacru. Deși poate suna pompos, e terapeutic, el vine în slujba spectatorului,” e de părere Fasolă. „Cum am mai putea noi continua să facem ceva cu inima într-un spațiu unde simțim toate tensiunile astea și unde moral nu credem că ni se împărtășesc valorile? Am fi rămas numai pentru bani, numai că e pandemie”. Actrița spune că ea și soțul ei n-aveau niciun plan de rezervă, dar nu se temeau pentru supraviețuire - erau siguri că urmau să se deschidă alte uși.

Marius Manole, care juca în trei spectacole ale teatrului, Oscar și tanti Roz, Crimă și pedeapsă și Richard al III-lea, a anunțat și el că întrerupe colaborarea cu Bulandra. O serie de artiști și artiste, atât din sectorul de stat, cât și din independent, s-au solidarizat cu colegii lor. Au fost artiști care s-au gândit chiar să demisioneze de la alte teatre, pentru a-și arăta sprijinul. Sindicatele altor teatre au trimis scrisori de susținere. „A fost foarte frumos să vedem că se naște o conștiință a actorilor”, spune Alexandra Fasolă. 

*

Pe 7 august, mai mulți actori de la Bulandra au publicat online o scrisoare deschisă adresată Primăriei Capitalei, în care semnalau două principale amenințări făcute de managerul Catinca Nistor. Prima ar fi fost că sunt presiuni din partea Primăriei să se organizeze concurs pentru ocuparea posturilor, și de aceea nu le-ar fi prelungit corespunzător contractele. Apoi, arată scrisoarea, „circulă zvonuri și că teatrele se vor închide sau desființa temporar și atunci vom fi cu toții în situația de a ne căuta de lucru”. Actorii aduceau în discuție prelungirea fără temei a contractului lui Constantin Dogioiu, urmată de demisiile lui Fasolă și State și întreruperea colaborării cu Bulandra a lui Marius Manole. Nu în ultimul rând, aminteau de plata întârziată cu cinci luni a personalului tehnic pentru servicii de figurație, obținută oricum doar ca urmare a insistențelor sindicatului teatrului. Actorii cereau ajutorul Primăriei Capitalei pentru rezolvarea situației încâlcite din instituție.

„Nu știam cât de lungă va fi lupta, dar știam că n-o să ne mai oprim”, spune Rodica Lazăr, unul dintre semnatarii scrisorii. „Mi-am dat seama că nimeni nu-i va apăra pe ei, șapte actori tineri și talentați și care își merită locul aici, ținuți așa în spaimă de către cineva care n-avea nicio cădere să facă asta, nici morală, nici profesională.”  

Actrița spune că se bucură că s-a creat o unitate a trupei, deși nu au fost chiar cu toții întru totul de acord. „Pentru mine, această scuză pe care mulți o oferă, că ei sunt artiști și nu se bagă în asemenea lucruri, nu mai poate fi valabilă. Poți să fii orice, tu ești un om și dacă tu vezi că lângă tine se săvârșește un abuz... E ceva ce eu nu pot să înțeleg și nu vreau să accept”.

Interimar

În urma scrisorii deschise, Primăria Municipiului București i-a invitat pe semnatarii ei la o discuție. Au fost prezenți în jur de 20 de actori și actrițe de la Bulandra. Întrebată dacă Primăria ar fi cerut concursuri pentru angajarea actorilor cu contract determinat, primarul Gabriela Firea a negat acest lucru. 

„Presiunile, așa cum le-am numit, nu făceau referire la concurs în sine”, încearcă să se apere Catinca Nistor, „ci la justificarea reînnoirii unor contracte într-un moment în care teatrul nu are activitate cu public. Sugestia a fost să se constate ajungerea lor la termen și ocuparea posturilor prin concurs, în momentul în care legislația o va permite. Apoi, ne temem de un concurs? De ce?”. 

Cât despre nemulțumirile despre care vorbesc actorii, aceasta susține că ei „sunt salarizaţi pentru emoţiile pe care le produc spectatorilor, nu pentru emoţiile pe care şi le produc tot lor. O instituţie teatrală nu poate fi doar un cerc de terapie prin teatru pentru angajaţi”, arată Nistor pentru Scena9.

După ce actorii au prezentat situația din ultimul an de la Bulandra, Gabriela Firea, sub conducerea căreia fusese numit noul manager, Catinca Nistor a fost invitată să-și exprime poziția. Potrivit lui Constantin Dogioiu, Nistor nu a comentat în niciun fel acuzațiile că ar fi mințit. „Nu a modificat-o nimic nici în ceasul al 13-lea. Asta e marea mea surpriză. E ca și cum ești actor pe scenă și tu ai de zis un text și încep să cadă decoruri pe tine, să ia clădirea foc, să te împingă oamenii și tu continui să zici textul ăla ca și cum nu se întâmplă nimic în preajma ta”, e de părere actorul.  

Nistor declară pentru Scena9 că a considerat că prin atitudinea lui, Dogioiu arătase că „disprețuiește profund” teatrul Bulandra. Adaugă că instituția „merită o trupă care să o iubească, să o protejeze și să o apere, actori care vor să lucreze și să contribuie la bunăstarea și evoluția ei continuă”.

*

Constantin Dogioiu spune că după încheierea întâlnirii de la Primărie a primit un telefon de la un consilier, în care era întrebat pe cine consideră potrivit pentru poziția de manager interimar al teatrului. I-a nominalizat pe Rodica Lazăr, Vlad Zamfirescu, Șerban Pavlu și Anca Sigartău. Potrivit actorului, toți colegii care au fost la întâlnirea de la PMB au primit aceeași întrebare.

Miercuri, 12 august, la 10 zile de când Dogioiu făcuse publică nedreptatea care simțise că i s-a făcut, actorul Vlad Zamfirescu (46 de ani) a fost numit noul director interimar al teatrului Bulandra. Zamfirescu joacă de 20 de ani la Bulandra și e cunoscut și pentru rolurile din serialele TV Inimă de țigan sau În derivă.

„Sper că toată povestea asta este doar prima treaptă pentru ce aș vrea să urmeze în țară legat de sistemul teatral, de statutul actorului și mă refer aici nu doar la teatru, ci și la film, și la orice activitate care implică această artă a actorului. Cred că sunt foarte mulți ani de când actorii sunt exploatați și e încurajată povestea asta de către oamenii cu putere de decizie care se prevalează de legi, de autoritatea pe care o au, în teatru, publicitate, film, televiziune. Iar statul nu oferă niciun fel de plasă de siguranță și niciun fel de inițiativă de a îmbunătăți acest statut al actorului, să nu mai fie atât de expus și neprotejat”, spune Dogioiu. 

Problemele pe care le-au semnalat actorii de la Bulandra se regăsesc pe agenda artiștilor din numeroase instituții de cultură, dar pe care doar puțini aleg să le semnaleze public, așa cum au făcut cei trei actori de la Teatrul Național din București, angajați ai Operei Naționale Române din Iași sau actrițe ale Teatrului Alexandru Davila din Pitești.    

„Cred că e necesară o reformă în teatru legat de modul în care sunt angajați actorii, de modul (n.r în care e ales) și durata cât este un manager, cred că e un moment să luăm în discuție un sistem care nu a fost schimbat oficial cu nimic după revoluție”, încheie Șerban Pavlu. 

*

În urma invitației adresate de noul director, actrița Alexandra Fasolă și actorii Alin State, Constantin Dogioiu și Marius Manole se vor întoarce la Bulandra. 

Catinca Nistor rămâne actriță a teatrului. 

___

A contribuit Andra Matzal.

19 august 2020, Publicat în Arte / Teatru /

    Text de

    • Delia MarinescuDelia Marinescu

      Reporter pe teme sociale. Se simte privilegiată că oamenii o lasă să le descopere viețile.


    Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

    OK