Scena9 și MUBI vă invită să vă faceți cinema la voi acasă. Nu-i nimic mai simplu: dați un clic aici, pentru un free trial de 30 de zile pe MUBI.com, unde găsiți unele dintre cele mai puternice filme din istoria cinematografiei. În rest, alegeți voi când și ce vedeți (de la titlurile-alea clasice pe care le-ați amânat mereu, până la filmele noi pe care nu le-ați găsit în cinema), pe telefon sau pe proiector, singuri sau în gașcă.

În anii ’70-’80, Nikkatsu, celebrul studio japonez de film, renunță la filmele de acțiune și începe să producă sexplotation movies sub numele de Nikkatsu roman porno, după câteva reguli simple: filme low budget, nu mai lungi de 80 minute, făcute într-o săptămână, cu câte o secvență de sex la fiecare 10 minute. Seria de aproape 1100 filme a fost un succes de public, cât și din critică. În 2016, compania s-a gândit la un reboot, compus din 5 filme regizate de cei mai îndrăzneți regizori japonezi ai momentului, după același sistem. Două dintre aceste filme sunt Wet Woman In The Wind (r. Akihiko Shiota) și Antiporno (r. Sion Sono), ambele disponibile pe Mubi. În filmul lui Shiota, Shiori, o tipă misterioasă, urmărește un tip singuratic care locuiește într-o cabană în pădure, departe de civilizație. Joculețele erotice dintre ei se amplifică pe măsură ce el începe să primească mai multe vizite neașteptate, iar legătura dintre ea și sălbăticia munților pare să fie simptomatică.

În Antiporno, Kyoko (Ami Tomite) e ca o prințesă prinsă într-un habitaclu artificial, dominat de culori tari, format din trei pereți și jumătate. Rutina ei e atât de fixă, încât uită până și să tragă apa la toaleta ei improvizată. Drumurile și cântecele ei solitare o transformă într-o zână plictisită, care trăiește din niște vizite pe care le primește de la niște vedete și desenele sprijinite de perete. Încă de la început, artificializarea decorurilor și exagerarea jocului protagonistei dau impresia că totul este un spațiu improvizat (travelling-uri făcute de aparatul de filmat din spatele tablourilor, mișcările lente de aparat), dictat de mai multe fetișuri masculine: doarme cu chiloții în vine, se mișcă grațios, iar ținutele ei sunt străvezii. La ele se adaugă, treptat, tot felul de ieșiri sadice forțate, după ce își obligă asistenta (Mariko Tsutsui) să stea în patru labe și să fie violată cu un strap on de o tipă pixie. E o chestiune de timp până să se strige cut, ceea ce se și întâmplă. Echipa de filmare, formată exclusiv din bărbați îmbrăcați în negru, pășește pe set și e complet nemulțumită de performanța lui Kyoko. Filmul lui Sion Sono însă nu e nici despre cum se toarnă un film porno, nici despre sex propriu-zis. E ceva dincolo de asta, de fapt.

Cu toate că lucrurile astea sună hardcore, tot ceea ce face Sion Sono e dedramatizat, iar violența și sexualitatea sunt atât de estetizate, încât creează un efect de distanțare. Toată ideea de imersare/identificare oferită de filmele porno obișnuite aici e întoarsă pe dos, jonglând invers cu așteptările publicului. Flashback-uri cu diverse momente traumatice din viața lui Kyoko sunt integrate în prezent, prin lumini difuze, de obicei văzute de la distanță, într-o formă atât de stilizată încât par și ele la fel de fake. Într-un colț rulează repetitiv proiecția unui viol din trecutul ei, iar alte secvențe de sex sunt asocieri kuleshoviene (un efect folosit prima dată în montajul sovietic) între privirile protagonistei într-o cutie sau într-o gaură și ilustrarea lor plastică. Pentru ca totul să fie complet brechtian, într-o secvență cu decor improvizat, o masă, un scaun și un perete galben, Kyoko vorbește în fața camerei și face un rezumat-manifest al filmului: e despre lumea bărbaților, despre minciunile și false libertăți oferite de ei și felul în care femeia rămâne captivă. Animalul de casă al lui Kyoko e o șopârlă exotică prinsă într-o sticlă, probabil cea mai uzitată metaforă pentru claustrarea unei zâne.

Pentru un fetișist ca Sion Sono, o astfel de abordare feministă ar putea părea complet cinică, dar ea se susține, întrucât își parodiază în felul ăsta până și propriile sale opțiuni cinematografice din trecut (aluzii la Suicide Club sau la exploatarea sexuală din Guilty of Romance). Prin Antiporno, nu numai că fentează principiile minime impuse de roman porno (test pe care l-ar fi trecut fără probleme Guilty of Romance, care integrează scene de sex aproape în fiecare secvență), dar le și parodiază cu ocazia asta. E un fel de manifest godardian al filmelor porno.

Antiporno rulează pe MUBI încă 17 zile. Wet Woman In The Wind mai poate fi vizionat încă 3 zile.