Teatru / Fantastic

Șapte personaje în căutarea unui UFO

De Cătălina Miciu, Fotografii de Adi Bulboacă

★★★★★☆☆☆☆☆
Publicat pe 20 septembrie 2017

Nu e despre Ion Caramitru acest text, deși e demn de menționat că Bobi Pricop a avut priceperea extraordinară de a-i oferi un rol care i se potrivește mănușă. Nu e nici despre Bobi Pricop acest text, deși încetul cu încetul devine unul dintre regizorii ale căror spectacole vreau să le văd neapărat. Dar pentru că trebuie să fie despre ceva, textul ăsta o să fie despre UFO, un spectacol de la care vei pleca cu o stare de bine, efectul pe care probabil îl mai poate avea asupra minții tale o oră jumate de yoga.

Ivan Vyrypaev, unul dintre cei mai în vogă dramaturgi ruși contemporani (de altfel și actor, regizor de teatru și film și director artistic la Praktika, un teatru de proiecte din Moscova), e pasionat de comunicarea cu civilizațiile extraterestre și decide să realizeze un film despre oamenii care susțin că au intrat în contact cu OZN-uri și alte asemenea elemente de pe alte planete. Strânge mărturii de la tot felul de personaje, unele mai ciudate decât altele, și se decide să păstreze șase pentru un film care urmează să fie finanțat de un oligarh rus. Numai că proiectul se anulează, iar în urma lui rămân personajele astea și poveștile lor. 

Ăsta e pretextul pentru spectacol, pe care însuși regizorul ni-l citește ca pe o scrisoare deschisă adresată de autor spectatorilor. Ce urmează e ușor de ghicit - șase oameni diferiți, din diverse zone ale planetei (Australia, Anglia, America, Hong Kong), șase personaje și experiențele lor, în 80 de minute de teatru-monolog: un creator de jocuri și realități virtuale care fumează ocazional haș și descoperă într-o seară cât de mult zgomot e în jurul nostru și ce ușor poate fi ignorat; un muzician de profesie curier, care se relaxează îmbrățișând copaci și-și dă seama ce simplu poate fi totul în viață; un manager care retrăiește pentru câteva momente anii copilăriei, atât de viu, încât leșină; o newyorkeză wasted, care realizează că realitatea asta e singura posibilă; o mamă foarte catolică, care nu crede în extratereștri și nici nu are timp să se întâlnească cu ei, că are trei copii de crescut acasă.

Nu are nici un sens să ne pierdem vremea și să încercăm să lămurim ceea ce este real și ce nu în această lume, important este că realitatea există.

UFO nu e un spectacol dinamic; personajele nu se întâlnesc decât la final, când nu mai sunt ele, ci actorii care se înclină în fața publicului. Dar datorită textului, scenografiei, conceptului video, muzicii și interpretării, UFO e un spectacol care te va emoționa, îți va da o stare de reverie, te va transpune într-o lume ideală în care ești mereu bine cu tine. Fiecare dintre cele șase personaje (al șaptelea are un cu totul alt rol, no spoiler alerts) îți reamintește ce e cu adevărat important în viață: să nu trăiești în frică, să te distanțezi de zgomotul inutil, să nu uiți că simplitatea e foarte ușor de atins și că necunoașterea e de fapt cunoaștere, că ceea ce numim acasă nu trebuie să fie un loc fizic, ci o stare care vine din tine.

Monologurile sunt superb susținute de partea video - nu e primul spectacol când Bobi preferă o scenografie dinamică, de tip virtual (universul fiecărui personaj e creat din lumini, proiecții dinamice sau visătoare) - iar muzica compusă de Alexei Țurcan completează vocile actorilor. Apropo de actori, din distribuția asta preferata mea rămâne Ada Galeș, în rolul australiancei care descoperă senzația de a nu-ți mai fi frică și atribuie asta întâlnirii cu o lume de dincolo de Calea Lactee. Cu alte cuvinte, TNB devine și mai frecventabil, cel puțin în ceea ce privește sălile lui mici.

Următoarele reprezentații ale spectacolului UFO vor avea lor pe 21 septembrie și 4/5 octombrie, la Teatrul Național București, Sala Pictură. Bilete aici.

UFO

Text de Ivan Vyrypaev
Traducere: Mașa Dinescu
Regie: Bobi Pricop
Cu: Ada Galeș, Istvan Teglas, Ciprian Nicula, Mihai Călin, Raluca Aprodu,  Medeea Marinescu, Ion Caramitru
Scenografie: Paul Popescu & Mizdan - Modulab
Concept video: Paul Spike & Tudor Panduru - Evil Twin Studio
Muzica originală: Alexei Țurcan
Costume și asistență decor: Ana Ienașcu
Light design: Cristian Șimon
Operare video: Florin Boicescu
Sunet: Octavian Vasile
Regia tehnică: Andi Tuinea

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK