Teatru / Granițe

Raport despre Europa

De Oana Stoica

★★★★★☆☆☆☆☆
Publicat pe 12 iunie 2019

După ce a explorat tema homofobiei  globale în Căpcăuni/Ogres, Eugen Jebeleanu revine la Bucureşti cu un spectacol care analizează Europa de astăzi, descoperind graniţe interioare acolo unde nu mai există cele exterioare. Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba este o diagramă emoţional - politică a Europei contemporane, care sondează în adîncul euroscepticismului. Deşi are o arhitectură performativă complicată şi abordează numeroase teme (migraţia, mediul, identitatea etnică, naţională şi de gen, obiectificarea corpului feminin, limitele teatrului, familia etc.), spectacolul captivează datorită diversităţii de concepte estetice, a poeticii textului şi a excelenţei actorilor. 

Foto: Adi Bulboacă
• Eugen Jebeleanu a mizat parţial pe echipa de la Căpcăuni/Ogres. Regizorul lucrează constant cu dramaturgul Yann Verburgh şi scenografa Velica Panduru. Lor li s-au alăturat trei actori francezi din Ogres şi încă trei actori români. Se vorbeşte (cu supratitrare) în franceză, română, engleză, germană, berberă. 
 
• Una dintre mizele spectacolului ţine de expresia poetică a documentarului şi felul în care se ajustează, în acest caz, realul în raport cu ficţionalul, continuând un demers început în Ogres. Poveştile din spectacol sunt istoriile personale ale actorilor, prelucrate cu măiestrie - sună patetic, dar exprimă realitatea - de dramaturg, care nu doar că reliefează logica discursurilor (dezamăgiri şi revolte împotriva unei Europe care nu mai e acasă), dar, prin calitatea scriiturii, le poetizează. Istoriile personale se oglindesc în ficţiune: temele din poveştile reale sunt confruntate cu abordarea lor artistică, fie prin rularea unor imagini din filme pe un ecran, fie prin reprezentarea unor scene din piese de teatru (Hamlet, Jocul de-a vacanţa, Trei surori etc.). Există şi o relaţionare între istoria personală şi cea colectivă: un monolog despre identitatea etnică a unui francez de origine berberă are ca fundal un discurs al lui Jean-Marie Le Pen (spectacolul a fost creat înainte de scrutinul european, în urma căruia partidul de extremă dreaptă al lui Marine Le Pen a obţinut victoria în Franţa); crizele din familii se derulează în paralel cu colapsul politic din timpul Revoluţiei române transmise la tv sau al căderii Zidului Berlinului etc. Istoriile reale se integrează într-o ficţiune, un basm - fabulă despre o familie de pinguini, care include toate temele spectacolului. 
 
• O altă miză este familia. Ce bagaj luăm de acasă şi la ce renunţăm când ne construim identitatea? Explorarea spaţiului geografic şi emoţional al copilăriei actorilor se face prin raportarea la filme clasice, care stabilesc un fals standard al fericirii familiale precum Sunetul muzicii. Decorul, un container locuit, cu un frigider in care sunt puse la rece amintiri, integrează şi ideea de acasă, şi pe cea de migraţie. Din tema familiei se dezvoltă o subtemă care acaparează, prin importanţă şi simbolism, întreg spectacolul: absenţa tatălui. În mai multe istorii personale, tatăl nu apare deloc sau prezenţa lui este neglijabilă. În ultima poveste, a lui Clémence Laboureau, absenţa tatălui din viaţa fiicei reprezintă chiar miezul. Actriţa - personaj primise cadou, la începutul spectacolului, un tablou impunător al lui Guido Reni, Sfântul Iosif cu Pruncul Iisus, care este o reprezentare a tatălui: un bărbat cu un bebeluş în braţe. Pictura domină spaţiul, ilustrând o absenţă. Absenţa tatălui tuşează şi familia europeană: Europa îşi pierde rădăcinile (este orfană) în efortul său de a fixa un tipar identitar rigid, căruia i se răspunde cu rasism, naţionalism, homofobie, sexism. Este un eşec al multiculturalismului. 
Foto: Adi Bulboacă
• În strânsă legătură cu familia europeană este identitatea naţională sau etnică maladivă: viciile identitare se configurează ca ruşine (cînd o naţionalitate este percepută negativ în mentalul colectiv - românii - sau când se produce un beneficiu de imagine prin istoria de dominaţie asupra unor teritorii vulnerabile - francezii în Africa) şi confuzie (migranţii nu sunt aici şi nu mai sunt nici acolo). Individul se dizolvă în comunitate, iar vinile colective se transferă în plan personal. 
 
• O altă direcţie vizează teatrul ca mediu sexist, în care corpul feminin este exploatat, sau ca artă sterilă prin defazarea ei în raport problematicile lumii contemporane (am recunoscut în povestea Ilincăi, care nu mai găseşte un sens teatrului, o problemă personală). Între rapiditatea cu care se dezintegrează lumea şi corsetul artei (interpretând song-ul Do re mi din Sunetul muzicii, Clémence poartă o rochie ca a Infantelor lui Velasquez) este o uriaşă prăpastie. 
 
„Și atunci când mă gândesc la Europa de mâine, îmi imaginez că teatrul moare. Mi-l imaginez murind în cursul uneia dintre numeroasele confruntări dintre strămutații climatici și neo nativiști. Îmi imaginez teatrul murind într-o Europă care nu va mai fi altceva decât o fortăreață, un muzeu în aer liber pentru străinii bogați. Îmi imaginez teatrul murind într-o Europă în care nu mai circulăm în afara granițelor noastre, nu mai avem nici dreptul, dar nici mijloacele. Îmi imaginez teatrul murind când peștii vor dispărea din oceane. Îmi imaginez teatrul murind când nu vom mai auzi păsările cântând, când cele două grade în plus vor fi fost depășite de mult. Îmi imaginez teatrul murind când teritoriile noastre din Sud vor deveni în mod progresiv de nelocuit din cauza creșterii continue a temperaturilor, pe când în Nord marea va câștiga teren în defavoarea pământurilor."
 
Dens, hiperstratificat, cu abordări surprinzătoare ale unor teme intens vehiculate, Itinerarii fascinează prin alternanţa dinamicilor şi a esteticilor şi printr-o excelentă interpretare: eleganţa rafinată a unei descendente de crescători de porci la Claire, virulenţa unei actriţe experimentate şi a unui străin în propria ţară la Ilinca şi Radouan, forţa frumuseţii fragile la Ioana, autoironizarea masculinităţii la Nicholas, stăpânirea melodramei la Clémence. 
 
Fie că rezonează cu ceva din experienţa proprie, fie că nu, poveştile ţin spectatorul captiv într-un spectacol emoţionant care nu ţinteşte voit emoţia. La două săptămâni de la premieră, Itinerarii vibrează încă în corpul meu. 
 
Găsiți aici mai multe informații despre reprezentațiile care vor avea loc în România la sfârșitul lunii iunie. 
 
Compagnie des Ogres şi ARCUB  
Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba 
Text și adaptare de Yann Verburgh
Regia: Eugen Jebeleanu
Scenografia: Velica Panduru
Cu: Ioana Bugarin, Nicholas Cațianis, Clémence Laboureau, Radouan Leflahi, Ilinca Manolache, Claire Puygrenier, Alex Călin (voce din off și video)
Creaţie sonoră: Rémi Billardon
Light design: Marine Le Vey & Alexandru Macrinici
Video design: Ioana Bodale & Vlad Lăzărescu
Asistent regie: Ugo Léonard
Asistenți scenografie: Ana Ienașcu & Nina Tanné
Spectacolul se înscrie în seria de evenimente organizate cu prilejul Sezonului România-Franța 2019
 
Foto main: Adi Bulboacă

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK