Toată adolescenţa mi-am dorit să ajung rockstar. Fiind complet lipsit de talent, am privit muzicienii drept niște zei ale căror sensibilitate şi experienţă de viaţă, transpuse în artă, mă educau mai mult decât orice carte citită. În imaginaţia mea, trăiam fix ca ei: mă îmbrăcam ca ei, mă revoltam ca ei, gândeam şi iubeam ca ei. În realitate, îi înţelegeam la fel de mult cum înţelegi orice om după ce vezi o singură poză.

Unul dintre zei e un domn născut în Australia, pe numele său Nick Cave. Geniul lui s-a manifestat, timp de câteva decenii, printr-un amestec de poezie morbidă şi obsesivă, și o muzică de-un rafinament aparte. 

One More Time with Feeling, regizat de Andrew Dominik, e un documentar filmat alb-negru, 3D, despre procesul de recuperare psihică a lui Nick Cave dupa moartea accidentala a fiului său de 15 ani, Arthur. Realizat în timpul înregistrării albumului Skeleton Tree, One More Time with Feeling nu ia forma unei şedinţe terapeutice în sensul clasic, în care întrebările urmează o structură rigidă, cu un scop bine definit. Filmul are mai degraba aerul de improvizaţie al unei piese de jazz, încercând să capteze „aici şi acum” expresia suferinţei familiei lui Cave, indiferent cum se manifestă ea: prin muzică, design vestimentar, discuţii, rememorarea trecutului sau simple gesturi.

E greu să vezi un artist în intimitatea sa cea mai dureroasă, a convieţuirii cu o traumă ce-i reconfigurează existenţa. Mereu întorcându-se cu gândul la zilele tragediei, Nick Cave îşi renegociază, cum sincer declară, „poziţia în lume”: faţă de Suzie (soţia) si drama lor comună, faţă de ceilalţi membri ai familiei, faţă de trupă, faţă de străini şi compasiunea lor, faţă de artă. Iar Dominik, regizorul, e un martor discret al acestui proces, filmând muzicianul cu acea delicateţe şi generozitate pe care o ai faţă de un prieten (cei doi au colaborat şi în trecut la diferite proiecte).

Filmul e o permanentă pendulare între lucidatea extrema cu care Nick Cave îşi mărturiseşte  neputinţa de a da un nou sens vieţii sale şi căutarea inspiraţiei în studioul de înregistrări. Diferenţa dintre un mare artist ca el şi unul mediocru nu e dată doar de intensitatea emoţiei şi capacitatea de a scoate la suprafaţă interioritatea, ci mai degrabă de controlarea subconştientului, de cunoașterea limitelor sale, dându-i o formă autentică pe care noi o numim simplu creaţie. Iar acolo, în filmările din studio, cu Nick Cave, Warren Ellis si alţi membri ai trupei, întelegi cu adevărat dificultatea tansformării unor trăiri profunde, adesea neliniştitoare în cântece cu adevărat sublime.

Ceea ce arată One More time with Feeling e doar o mică parte, vizibilă, a unei vindecări. Dincolo de asta, e disperarea unui om singur pe ţărmul mării din Brighton. Am putea să-l îmbrăţişăm. 

Filmul rulează pe 1 decembrie la București și între 1 și 4 decembrie la Cluj.