Car Seat Headrest - Twin Fantasy
Totul e mai intens în adolescență - coșurile bubuie, hormonii urlă, cu muzica din acea perioadă o să te duci în mormânt, iar dacă te-îndrăgostit fără speranță ai impresia că mult nu mai e până când mormântul respectiv o să te înghită. Să-i mulțumim, deci, măgarului care i-a frânt pe la vreo 18-19 ani inimioara lui Will Toledo, wunderkind al rockului indie american și vocalist la Car Seat Headrest: albumul său lo-fi din 2011 Twin Fantasy, o cronică a acelei despărțiri, tocmai ce-a căpătat un upgrade. Și tocmai ce-a devenit astfel unul dintre cele mai energice și mai convingătoare albume de rock ale ultimilor ani.
Soluția „anii de-atunci și mintea de-acum” a funcționat impecabil în acest caz: anxietatea adolescentului din 2011 e înlocuită de-o melancolie aproape amuzată. Vocea e mai aspră, mai hârșită, iar instrumentației i-au crescut niște mușchi apreciabili - după ce-a semnat, acum trei ani, un contract cu Matador Records (casă bună, între alții, pentru Modest Mouse, Lou Reed ori Perfume Genius), Toledo și-a găsit și o trupă propriu-zisă: wall of sound, deci, în locul laptopului de-acasă. Neschimbată e însă sinceritatea – Twin Fantasy nu e un produs, ci o confesiune.
Două sunt momentele de vârf (despre ele, ceva mai încolo), însă cele zece cântece te poartă, vreme de o oră și ceva, prin punkul începutului de mileniu (riști să-l confunzi pe Toledo cu Julian Casablancas în Bodys sau în Nervous Young Inhumans), prin folkul autoironic (Stop Smoking – We love you) ori prin melancolia acută a amintiților Modest Mouse (High in Death).
Și totuși, Twin Fantasy „intră” cel mai bine atunci când îl iei în bloc, nu pe bucățele. Pentru un album cu o astfel de temă, surprinzătoare nu sunt neapărat excesele și notele acute, cât simțul umorului și spiritul ludic. Nici nu pornește bine Bodys, de pildă, că vocalistul se oprește și se ia singur la întrebări („Is it the chorus yet?”), își pune metodele sub lupă („No, it’s just the building of the verse”) și se/te încurajează – ai răbdare, o să merite efortul („So when the chorus does come, it’ll be more rewarding”).
Sunt cântece pe parcursul cărora versificația se duce direct în spoken word (într-un singur caz, însă, omul pare să se adreseze direct celui care i-a provocat atâta chin), iar observații precum „Apologies to future mes and yous/But I can’t help feeling like we’re through” aduc simultan aminte de bietul Cobain și justifică efortul (auto)recuperator, refacerea unui album al adolescenței târzii cu mijloacele unui tânăr adult. Poante meta sunt în măsură să-l facă pe ascultătorul atent să râdă sănătos („God, give me Frank Ocean’s voice/And James Brown’s stage presence/I will be your rock, God/When you’re rolling the dice”). În fine, nu puține sunt micile felii de viață surprinse cu directețe, dar și cu o nesfîrșită delicatețe:
They just want to be one
Walk off into the sun
They’re not kissing
They’re not fucking
They’re just having fun
De parcă n-ar fi fost, oricum, destule trufandale în Twin Fantasy, Toledo mai și plasează strategic (imediat după ce albumul pornește și cu puțin înainte de-a se încheia) două capodopere în toată regula, cam de cîte un sfert de oră fiecare: Beach-Life-In-Death și Famous Prophets (Stars). Înrudite, prin ambiție, măiestrie tehnică și forță, cu Bohemian Rhapsody, Paranoid Android și cu Bay of Pigs, al lui Destroyer, bucățile acestea – „piese” e un cuvânt prea slab – sunt ca niște imense covoare persane în care artizanul a reușit să țeasă vreo câteva zeci de povești și ale căror culori îți sar violent în ochi și te silesc să privești mai atent, să cauți alte perspective, să investighezi pe cont propriu.
Altfel spus, post-punkul recent se transformă în urlet grunge care se topește în baladă care trece apoi în glam și tot așa. Bineînțeles, totul cu un zâmbet satisfăcut-sardonic în colțul gurii: când personajul din Famous Prophets (Stars) își îndeamnă fostul partener „s-o dea în clișee” care să-i justifice trădarea, un tsunami de clișee se și prăvălește peste tine: „If you’ve found your Holy Grail/I could fill back in that grave/ I could hammer in that nail/I could give you what you want/I could give you what you deserve”. Twin Fantasy marchează limpede acel entuziasmant moment în care o promisiune s-a transformat în certitudine.
