Succesul în muzică, spune Peelander-Yellow (Kengo Hioti), e 90 % teatru și 10 % muzică. În documentarul Mad Tiger, Individul e liderul unui grup art punk japonez trecut de prima tinerețe, care reciclează costumele Power Ranger-șilor în niște performance-uri muzicale: ceilalți sunt Red (Kotaro Tsukada, mâna dreaptă a lui Yellow), Pink (Yumiko Hioki, soția lui Yellow, pe care o auzim vorbind cel mai puțin dintre toți) și Green (probabil cel mai cuminte și mai tăcut dintre ei).

Pentru că tehnica vocală și instrumentală nu îi ajută prea mult (după cum o recunosc chiar ei), se axează pe excentricitățile personajelor pe care le interpretează: păr colorat, mizantropie și costume din latex. Ah, și măști-gigantice cu care merg ocazional pe monociclu fără să vadă nimic. Și nici măcar nu vorbim despre o versiune punk a lui Kiss.

Între piese, membrii trupei execută tot felul de scamatorii kitschoase, în care se aruncă efectiv în fața mulțimii, costumați în monștri marini sau se transformă în obiecte kamikaze care dărâmă niște popice de bowling, îmbinând astfel mișcări de wrestling și limbo dance; aceste dubioșenii îi lasă deseori fără dinți, pentru că încă nu au devenit intangibili.

De fapt, trupa își ia rolul atât de în serios, încât rămâne în personaje și dincolo de spectacol. În garajul ponosit în care punkerii își fac repetițiile, decorul e din altă lume: instalații colorate, postere cu Planeta Maimuțelor și Power Rangers, plus o sumedenie de alte referințe pop. Totul ia forma unei bule de plastic colorat în care trupa se ambalează, fără a încerca să se conecteze în vreun fel la realitatea din jur.

Twist-ul, însă, se produce relativ repede: Red anunță că părăsește frăția pentru a-și deschide un bar (sau ca să se dedice exclusiv unei Școli Ninja, despre care nu aflăm nimic - pare să fie ori corespondentul unui Fight Club despre care nu ai voie să vorbești, ori o chestie inventată de dragul diversității). Cert e că liderul trupei intră treptat într-o criză și toată masca lui începe să cadă.

Mad Tiger e mai puțin despre acest univers foarte singular (o trupă pestriță, extraterestră, în care fiecare individ e o personalitate în sine) și mai mult despre nostalgia contrastantă a lui Kengo, liderul ei. Regizorii Michael Haertlein și Jonathan Yi se concentreză pe vizualizarea conflictului mocnit dintre Yellow și Red, exploatând permanent o posibilă împăcare dintre cei doi. Viața lor e atât de obișnuită în afara trupei, încât numai culorile stridente din cap îi mai fac să pară speciali.

Forma cuminte și clasică a documentarului (îmbinarea unor footage-uri cu spectacolele lor din tinerețe cu interviuri și secvențe observaționale) nu se aliniază în niciun fel cu nebuniile teatrale ale personajelor, deși ele dictează în mare parte ritmul filmului, făcând ca experiența Mad Tiger să fie cu mai puțin rage decât promitea în titlu, dar să recupereze cumva prin redarea autentică a nostalgiei unui personaj care n-ar fi vrut să îmbătrânească vreodată.  

Mad Tiger rulează în cadrul festivalului DoKStation, sâmbătă, 16 septembrie, de la ora 20.30, la spațiul M60.