Lerd/Un om integru a câștigat Marele Premiu în cadrul secțiunii Un Certain Regard la Festivalul de la Cannes din 2017 și face parte din categoria filmelor cu un circuit festivalier european impresionant, dar care nu ajung să fie difuzate în țările lor din cauza cenzurii (filmele lui Jafar Panahi, de pildă, au aceeași soartă). Regizorul Mohammad Rasoulof e un critic fervent al sistemului politic iranian - a fost condamnat în 2011 la 6 ani de închisoare pentru propagandă împotriva regimului (dar l-au achitat pentru că a plătit cauțiunea). Un om integru e pe aceeași linie de critică socială cu celelalte filme ale regizorului (Manuscripts Don’t Burn, Iron Island și Goodbye), filmat fără aprobarea statului, fiind un fel de western iranian nihilist, în care societatea e atât de bolnavă și coruptă, încât orice om cinstit ajunge să-și piardă mințile.

Reza (Reza Akhlaghirad) și Hadis (Soudabeh Beizaee) locuiesc într-o căsuță cu etaj îndepărtată de lume. Au doar câțiva vecini și-un iaz plin de peștișori japonezi. Ca în „Moara cu Noroc”, ordinea și bucuria vieții sunt întrerupte de niște clanuri interlope care fac stricăciuni și presiuni în încercarea de a pune mâna pe pământul lui Reza (înscenează un incident brutal, îi otrăvesc peștii șamd). În încercarea de a-și dovedi nevinovăția (sau, în fine, de a stabili adevărul), onestul Reza nu numai că se izbește de un zid, ci constată că orice tentativă a lui de a fi integru până la capăt (cu autoritățile, cu familia, cu apropiații) declanșează o rețea pantagruelică de acte corupte, iar adevărul pare absolut imposibil de dovedit fără a implica în vreun fel minciuna.

Reza nu numai că se îndepărtează în felul ăsta de familie (Hadis încearcă din răsputeri să îl ajute, fiul lui e curând prins și el în tot felul de probleme la școală), dar își formează un fel de refugiu masculin din care nu mai iese. E văzut de multe ori singur, cu spatele la cameră, într-o tăcere bolnăvicioasă - în fața dușului, într-o peșteră îndepărtată unde bea o licoare distilată sau în fața multor porți înalte pe care tot așteaptă să se deschidă (o aluzie la opacitatea și răceala kafkiană a sistemului, care-și umilește permanent cetățenii). Momentele sale de singurătate contrastează cu estetica austeră a filmului (destul de sec și monocrom, văzut în tonuri reci și cadre largi), dând deseori impresia că ele sunt o proiecție subiectivă (sau poate onirică?) a protagonistului, în încadraturi simetrice și căutat poetice.

Reza are o privire crispată, care strânge în sine atâtea cuvinte pe care protagonistul nu reușește nicicând să le rostească (din neputință sau teamă). De altfel, actoria atât de mocnită al lui Reza Akhlaghirad e cea mai convingătoare și umană parte a filmului. Teza moralistă à la Mungiu în Bacalaureat pe care Rasoulof o urmărește cu povestea lui (corupția e endemică și cei mai integri se vor umple la un moment dat de sentimente maligne) nu e în niciun fel credibilă. Societatea e astfel plină de tragedii: o fetiță exmatriculată pentru că e de altă religie decât cea musulmană, o sinucidere, amenințări la orice pasul pentru rudele extinse, cunoscuții și vecinii familiei - cu alte cuvinte, o societate complet anomică, un no man’s land (așa cum în Bacalaureat, toate personajele se murdăresc pe mâini într-un fel sau altul).

În fine, Un om integru nu e per se un western clasic - asta și pentru că ordinea nu mai poate fi restabilită nicicum într-o astfel de societate, ci poate fi doar restaurată printr-un foc purgativ care să mistuie oameni și locuri. Astfel de filme care au ca unică teză criticarea regimului politic din țara în care aparțin nu au mare lucru de spus din punct de vedere estetic și uman.

Lerd/ Un om integru poate fi urmărit în cinemaurile din România începând cu 31 august.