Cel de-al treilea spectacol realizat în prima stagiune Apollo 111 poartă semnătura lui Iris Spiridon, una dintre cele mai atipice și dark regizoare de pe la noi. Iris nu abordează niciodată teme drăgălașe. Printre creațiile ei se numără o adaptare foarte mișto după Copiii teribili, ai lui Cocteau (Green Hours), musicalul Hedwig and the Angry Inch (Point) - care merită văzut cel puțin pentru o superbă coloană sonoră live - sau Piesă pentru frate și soră, după Tennessee Williams (TNB) - o ciudățenie salvată la timpul ei de scenografia Cristinei Milea. Textul lui Bloch, devenit celebru datorită adaptării omonime a lui Hitchcock, nu face excepție de la regula alegerilor lui Iris; de altfel, adolescenților de până în 16 ani nu le este permis accesul în sală. 

Povestea vă e probabil cunoscută mai mult sau mai puțin din film, deși spectacolul de la Apollo adaugă câteva detalii care nu apar nici în film, nici în carte - Norman Bates, un burlac de vreo 40 de ani, conduce un motel și are grave mother issues. La motel poposește într-o seară o tânără, Mary Crane, care a fugit cu câteva sute de mii de dolari furați de la un client (în original, banii sunt pentru a-și ajuta iubitul îngropat în datorii) și pentru care Norman face brusc o mică obsesie. Bates, la îndemnul mamei sale, o ucide pe Mary la duș (despre una dintre cele mai cunoscute scene horror din istoria cinematografiei puteți citi aici), numai că sora și logodnicul lui Mary (în spectacol au o idilă) apar în peisaj și încearcă să afle ce s-a întâmplat cu ea. Norman e deconspirat cu ajutorul unui detectiv, dovedindu-se cu această ocazie că mama lui era de ceva ani oale și ulcele și că fiul ei îi juca rolul în tot acest timp. 

Pe scurt, un spectacol horror la care nu te duci neapărat pentru intrigă, că doar ai văzut filmul sau măcar știi scena atacului din duș, ci mai degrabă să vezi cum e redată povestea de actori pe scenă, în fața ta. Pe mine, cel puțin, mă intrigă de fiecare dată să văd cum totul poate fi comprimat pe o scenă de câțiva metri pătrați.

Bates are o personalitate multiplă, compusă din cel puțin trei fețe. În primul rând era Norman, băiețelul care nu putea să trăiască fără mama lui și care ura pe oricine și orice s-ar fi interpus între ei doi. Apoi era Norma, propria lui mamă, pe care n-o putea lăsa să moară. A treia înfățișare s-ar putea numi Normal, adica adultul Norman Bates, cel care trebuia să se ocupe de hotel și care trebuia să aibă grijă să ascundă de restul lumii celelalte două personalități.

Spectacolul are două mari plusuri: 1. scenografia și costumele semnate de surorile Veșteman (care au și luat la Gala Undercloud un premiu în acest sens); adevărul e că ador tapetul pe pereți, iar nuanțele de maro-galben pe care le-au ales Bianca și Sabina completează perfect luminile montate pentru spectacol; 2. dinamica dintre Istvan Teglas și Vlad Bîrzanu, doi dintre actorii cu care Iris lucrează destul de mult. Istvan e Norman, iar Vlad e Normal - a treia fațetă a lui Norman. Cei doi se completează foarte bine în rolul ăsta binar - în timp ce Istvan poate fi un actor de forță, Vlad aduce pe scenă o sensibilitate aparte, reușind astfel să echilibreze personajul Norman/l. Și mai e o chestie cu care o să pleci acasă - piesa asta. 

Minusurile, sau neajunsurile, țin de jocul nu foarte credibil al lui Andrei Radu (iubitul lui Mary) și chiar de al lui Ghighi Eftimie (în rolul detectivului - prea pedant, prea jucat, prea teatral). Ioana Mărcoiu e o prezență foarte frumoasă pe scenă, mai ales în secvenţa de la duș, dar când reperul personajului e Janet Leigh, e greu să o lasă să crească pe tine, spectator. Overall, atmosfera (re)creată e cam plată, nu te ţine cu sufletul la gură, nu-ţi dă tensiunea şi intensitatea din film.

Psycho e, probabil, unul dintre cele mai închegate spectacole ale lui Iris și v-aș trimite să îl vedeți și pentru a susține un demers curajos cum e teatrul independent Apollo 111. 

Următoarele (și posibil ultimele) reprezentații ale spectacolului vor avea loc pe 8 și 9 septembrie la Apollo 111. Bilete aici.

Psycho

După o idee de Robert Bloch
Regia: Iris Spiridon
Scenografia: Bianca și Sabina Veșteman
Pregătire muzicală: Ghighi Eftimie
Adaptare muzicală și reorchestrare: Petru Damșa
Distribuție: Istvan Teglas, Vlad Bîrzanu, Ioana Mărcoiu, Andrei Radu / Răzvan Krem Alexe, Ghighi Eftimie