Noaptea dintre lumi, primul roman al Irinei Georgescu Groza (care a debutat în 2016 cu un volum de povestiri), publicat la Editura Nemira, începe ca o variantă girlish de Cireșarii.

Ana, o adolescentă care locuiește la periferia Constanței în anii 80, explorează realitatea înconjurătoare ca pe o aventură. Citește Salinger, se îndrăgostește de proful de engleză, se confruntă cu băiețelile golanilor din cartier, își petrece o mare parte din timp în cimitirul din apropiere. Atmosfera acestor pagini de început este luminoasă, deși contextul e mai degrabă întunecat: familia fetei trece prin întâmplări misterioase (tatăl a dispărut, încercând să fugă din țară, mama dispare și ea, bunica are skill-uri de vrăjitoare, citind viitorul și trecutul în cărțile de tarot), iar lumea de afară e afectată de criza bunurilor de consum și e bântuită de securiști, milițieni și ștabi cu regim preferențial.

Totuși, aspectele negative sunt puse în paranteză de curiozitatea de explorator a Anei, sunt colorate de senzorialitatea fetei care descoperă lumea la 14 ani. Aceste explorări sunt însoțite de un sentiment continuu de suspans, deși aventurile Anei nu sunt spectaculoase în sine – nu duc nici în Peștera Neagră, nici în adâncurile unui castel, nici pe urmele unor statuete furate. Acolo unde cireșarii aveau nevoie de peripeții complexe geografic și narativ pentru a procura fiori bunilor cititori, Irina Georgescu Groza se descurcă de minune cu punctul de vedere al unei adolescente care nu călătorește nicăieri. Felul în care aceasta-și descrie emoțiile, dorințele, spaimele, curiozitățile, coroborat cu felul în care capătă puncte de experiență pe peticul de hartă din jurul blocului unde locuiește, este perfect satisfăcător pentru cititorul care caută aventuri prin delegație.

(Paranteză. Majoritatea literaturii de aventuri scrise în română – fie că vorbim de Cireșarii, de Toate pânzele sus!, de Octav Pancu-Iași sau de Theodor Constantin – este o literatură de băiețeală. A nu se confunda cu prezența fetelor ca personaje: Maria, Lucia, Adnana ș.a. sunt băieți deghizați, băieți care participă la joaca celorlalți băieți de-a adolescența eternă. Iar când nu-s băieți sunt ceva și mai rău: fete imaginate de băieți.)

A doua și a treia parte din Noaptea dintre lumi schimbă codul romanului (e drept, într-o direcție deja prefigurată prin câteva indicii). Cireșarii se transformă într-un roman gotic à la Guillermo del Toro. Ana suferă în prima parte un accident, care are în părțile următoare ecouri fantastice: microuniversul Anei este invadat de forțe și forme care oscilează între opresiv și înfricoșător. Nu vreau să spoileresc prea mult, pentru a nu strica plăcerea rătăcirii prin labirintul imaginat de autoare. E suficient să spun că totul se transformă într-un joc pe muchie între real și miraculos, între oniric și diurn, între melancolic și grotesc, între linear și absurdul discontinuu. Ana dobândește un partener supranatural, care o însoțește prin întunericul în care intră odată cu lumea ei (câteva cadre plasate într-un spital amintesc parcă de Silent Hill). Nu există o soluție unică de interpretare. Ce se întâmplă cu Ana? Care sunt puterile reale ale bunicii ei? Ce s-a întâmplat cu părinții ei? Care este natura forțelor care acționează în jur? Toate acestea primesc răspunsuri, dar nu răspunsuri unilaterale. La sfârșit, lucrurile sunt clare, dar fiecare își alege propriul final.

După cum sper că s-a înțeles deja, Noaptea dintre lumi mi-a plăcut foarte mult. O poveste captivantă, pe mai multe niveluri și genuri și provocând mai multe tipuri de răspuns (emoțional, dar și interpretativ) din partea cititorilor, personaje memorabile, o evocare discretă și puternică a anilor 80, o proză elegantă și fluentă. Dacă aș reduce toată recenzia la o reacție de Facebook, ar fi categoric inimioară.

Irina Georgescu Groza, Noaptea dintre lumi, Editura Nemira, 2018, 266 p.