Am fost la expoziția Florin Mitroi „21.XII.1997”, la Galeria Suprainfinit din București.
Atunci când pleci de acasă nu ai mari așteptări. O să fie încă o expoziție și atât. Tramvaiul vine greu, călătorii își văd de ale lor. Lumea banală, cotidiană, merge înainte liniștit, fără sughițuri. Odată coborât pe peron, cauți adresa de lângă Hala Traian, unde e galeria. O străduță cu case, o fabrică în spatele unei curți. Apare și paznicul, ‘nu vă supărați, unde este…’, urci pe scări printre găleți, unelte și bucăți de rigips, cârpe și tot felul de resturi industriale. Scara își urmărește traseul până la etajul doi și acolo intri în expoziție tot atât de firesc pe cât lași în urmă toată acea masă informă din spate, o fabrică la fel ca multe altele, jumate nefolosită, jumate abandonată, poate nu chiar jumate, pentru că uite, mai sunt și alte lucruri aici. O podea industrială nouă, o serie de pereți curați și drepți, pe care sunt doar picturi. Ai vrea să citești un text, dar nu este. E doar seria de lucrări instalate impecabil. Și cum ai putea să îi explici cuiva despre ce e vorba? De unde ai începe?
Ai începe prin a spune că, după un an-doi de vizitat orice expoziție, orice muzeu, fără nicio educație sau lectură prealabilă, va trebui neapărat să citești din când în când o carte ca să înțelegi ce vezi. În cazul ăsta, cartea se numește Cel ce se pedepsește singur și a fost scrisă de Erwin Kessler. Dacă n-ai citit cartea, poți vedea măcar că artistul expus se numește Florin Mitroi, că e pictor și, dacă ceri ceva informații de la galeristă, vei afla și că a murit în anul 2002. Și că e posibil să nu fi avut decât o expoziție personală pe tot timpul vieții, deși era profesor la arte și a educat generații întregi de artiști. Dar de ce e important? Cu ce mă ajută să știu toate astea? Poate pentru că vei avea ocazia să fii printre primii care îi văd opera. E un privilegiu de care poți să te bucuri, mai ales dacă rezonezi în vreun fel cu artistul. De aici încolo, depinde de tine. Depinde de tine, în primul rând, dacă reușești să înțelegi de ce Mitroi e un artist major, deși nu l-ai mai văzut niciodată expus. Și depinde de tine dacă mergi dincolo de descoperirea unui artist mai puțin cunoscut și dacă ajungi să savurezi ceea ce are el de oferit. Să te bucuri, adică, de munca lui.
Și ce ți-ar putea oferi bucurie? Dacă ești un necunoscător, o să te izbească mai mult culoarea și aspectul unitar al lucrărilor. Faptul că sunt vii, acolo pe perete. Dacă ești credincios, o să vezi ceva acolo din simplitatea icoanelor pe sticlă, din coloritul lor care transmite o emoție, din pietatea pe care o inspiră imaginile. Și o să îți dai seama imediat că Mitroi își alege niște teme care nu țin deloc de lucruri prea lejere. Care sunt aceste teme? Ai putea zice că e doar una – suferința umană.
Poți rezuma rapid una dintre imaginile cele mai importante – un om privește cu fruntea senină lama enormă a unui cuțit. Undeva între cuțit și om, o inscripție – vulnerant omnes. Dacă o pui în Google pe smartphone, traducerea apare în engleză - every hour wounds, the last one kills. Și totuși nu e nimic trist în imaginile astea în alb, roșu și albastru, date uneori cu auriu. În plus, pictorul are și umor, pentru că în altă imagine se prezintă pe sine în pielea goală, cu o medalie la gât. Pare să zică – unii mă consideră privilegiat pentru profesia mea, dar eu mă simt mereu ca și cum aș fi în fundul gol.
Dacă vei citi cartea lui Kessler și vei vedea expoziții timp de câțiva ani de zile și dacă vei mai citi și alte cărți despre alți artiști, cultivându-ți vederea și gândirea, te vei întoarce în expoziție și vei face și alte observații. Vei ști că Mitroi folosește convențiile picturii bizantine, dar are o bună cunoaștere a expresionismului abstract și a minimalismului. Vei ști că datele fiecărui tablou sunt de fapt o muncă de artist conceptual, transformând seria de picturi într-un șir bine definit, care înregistrează, aproape științific, stările de transformare ale peisajului interior. Oricum ar fi, e pentru binele tuturor sa încercăm să vedem ce e în desenele astea simple, în culorile astea plate. S-ar putea să ne emoționeze, sau chiar să ne dea curaj.
Expoziția e deschisă până pe 10 noiembrie și ca să o vizitezi va trebui să trimiți un mail galeriei Suprainfinit, la info@suprainfinit.com.
Foto: Cătălin Georgescu, prin amabilitatea galeriei Suprainfinit
