Vizionarea celui de-al cincilea sezon din House of Cards n-a fost o experiență plăcută, dar voiam atât de mult să îi mai acord o șansă, încât l-am urmărit de trei ori. Concluzia ultimă este, însă, că avem de-a face cu cel mai slab sezon din istoria serialului. Ce n-a mers? Plouă cu soundbites, ești bombardat cu evenimente, răsturnări de situație, fire narative ceva mai descâlcite decât în sezonul anterior, și mai capeți și o lecție în adevăratul sens al cuvântului despre cum să mânărești în favoarea ta constituția și un proces electoral extrem de complex. Și, totuși, sentimentul per total e că urmărești un serial clasic TV care șchioapătă, își mai revine, accelerează cât de cât, se oprește să își tragă sufletul și apoi șchioapătă mai departe. De alergat, că tot le plăcea asta lui Frank și Claire, nici vorbă.

Frank (Kevin Spacey) se înfruntă în alegeri cu un tânăr star al republicanilor, Will Conway (Joel Kinnaman) și e cât pe ce să piardă. Recurge la o schemă stil Wag the Dog, doar că, în loc de război inventat, apelează la o organizație teroristă imaginară. Relația dintre cel dintâi și Claire (Robin Wright) trece prin niște metamorfoze șocante, iar evoluția ei rămâne unul dintre punctele forte ale serialului, fiindcă îi umanizează cât de cât într-un peisaj infuzat cu cinism, în care personajele sunt de-a dreptul patologic lipsite de orice valori și principii. Frank și Claire sunt campioni la asta, iar cei din anturajul lor încearcă să se calibreze cu ei sau sunt contaminați de-a lungul timpului de absența oricărui sistem axiologic. Îi mai mână în acțiune, dincolo de interesul personal, doar atașamente stranii, de tipul o legătură „amoroasă” între un bărbat care a furat un organ și văduva celui de la care a fost furat organul.

Una dintre problemele mari ale acestui sezon e absența noilor personaje secundare care să se ridice la nivelul celor principale. Cel al lui Conway avea șanse, dar nu e prezent tot sezonul, iar puzderia care îi urmează – un reporter care vrea să devină purtător de cuvânt, un consilier republican care schimbă tabăra, un tânăr democrat care îl înfruntă pe Frank și un soi de funcționară din guvern, cu un titlu lung și lipsit de sens – sunt pioni necesari intrigii, nu personaje în sine. Odată cu acest sezon, serialul a trecut din zona de entertainment și de la aciditatea inițială la tezism: îți bagă pe gât ideea că, pentru a învinge în acest climat politic, nu poți fi decât corupt, obsedat de putere și lipsit de orice grețuri morale. Și asta îl face să devină obositor.