Internetul e plin de teorii despre cum erau dacii: presupusele lor tatuaje, voiajele lor în timp, beduini-daci și alte orori comice. Majoritatea merg pe un izvor fanstasmagoric comun - erau niște ființe superioare, posibil venite pe filieră extraterestră. Erau blonzi și vânjoși, niște uriași de doi metri înălțime. Urmele civilizației lor ar fi fost într-atât de importante încât însuși Vaticanul le ține încă sub lacăt. (Printre altele, altă teorie ar fi că ei ar fi inventat tiparul, nu Gutenberg). În condițiile în care astfel de teorii îmblânzesc tot mai multe minți de români, îmbătați de un val nou de naționalism, documentarul soților Monica Lăzurean Gorgan (autoarea documentarului Doar o răsuflare, prin care urmărea pe parcursul mai multor ani o familie pioasă) și Andrei Gorgan, Dacii liberi, vine ca un fel de privire necesară înăuntrul acestei nebuloase. Sigur, documentarul nu răspunde la întrebarea cine erau dacii de fapt, ci mai curând la cum sunt priviți dacii în prezent de dacofili.
Cu toate că filmul putea căpăta un ton derizoriu, regizorii păstrează distanța și le lasă personajelor spațiul să se desfășoare, fără să intervină. Personajele joacă în fața camerei, își expun teoriile și se lasă privite: un grup de săteni de la Năeni care au înființat un sat dacic, organizat pe caste (chilia lui Deceneu, casa lui Decebal etc); dacofili la congrese de dacologie; un grup care face reenactment-uri cu bătăliile dacilor cu romanii; alți oameni care se ocupă cu aprinderea focului sacru în straie dacice; administratorul sitului UNESCO Sarmisegetuza Regia și, nu în ultimul rând, Gheorghe Funar, fostul primar al Clujului, un fel de tătic al tezelor, care afirmă la un moment dat, cu seriozitate diabolică, că „Deutschland” (Germania) înseamnă, de fapt, „pământ dacic”.
Totul e un fel de joacă de-a dacii (mai mult în glumă, un dac liber de la Buzău și discipolul său împart o sticlă de țuică în timp ce pun un răsad de roșii dacice), joc de roluri care nu e luat întotdeauna foarte în serios. Unul dintre cei mai fervenți dacofili, Luis Bratu, un activist care făcea tururi prin țară pentru propagarea unei deșteptări naționale, e prins la rândul lui de lanțul capitalismului și e nevoit să emigreze în Anglia, părăsindu-și temporar idealurile.
Realizatorii documentarului sunt atenți să contrabalanseze permanent între fabulațiile de ordin mistic și teoriile realiste ale unor istorici. Cu toate astea, cu toții sunt de acord că nimeni nu știe mare lucru despre daci și că poate mitologia din jurul lor nu e tocmai conformă cu adevărul. Problema însă vine de aici - într-o lume post-adevăr, în care oamenii simpli nu vor sau nu știu să-și verifice sursele, astfel de informații pot naște monștri (grupări de extremă-dreapta, de pildă). Apariția unor figuri de autoritate, precum cea a lui Funar, validează într-un fel discursul general, o poveste tristo-hazlie prin care noi am fi de fapt cea mai puternică țară din Europa, dar marile puteri o ascund prin tot felul de vicleșuguri.
Monica Lăzurean Gorgan și Andrei Gorgan nu intervin în niciun fel în universul pe care-l prezintă, nu interacționează cu participanții, ci doar îi lasă liberi - e amuzant în contextul dat că satul dacic de la Năeni, Buzău, e în sine rupt de civilizație și îngrădit de propriile sale împrejmuiri ghimpate, astfel că locuitorii care încearcă să imite obiceiurile străvechi au mai degrabă o alură extraterestră decât familiară.
Dacii liberi poate fi urmărit în cinematografele de la noi începând cu 30 noiembrie.
