Am fost la expoziția „Amintiri din adâncurile Mării Thetis”, la Muzeul Național de Artă Contemporană din București.

E posibil să faci parte din generația anilor ‘90. Să porți teniși de skate, să stai mult pe net, să locuiești cu părinții. Să mergi la club, să fii pasionat de încălțămintea sport din anii ’80, să cumperi haine cool de la second hand. Mai mult ca sigur că ai încercat măcar o dată, sau chiar de mai multe ori să fumezi, să iei un trip etc. Din asta au ieșit niște prietenii, niște experiențe psihedelice și poate chiar niște lecturi.

Dacă așa stau lucrurile, expoziția asta e pentru tine. O să îți regăsești în ea multe din filmele tale. Un intelectual ar zice chiar că Mihuț Boșcu „a circumscris cu atenție un anume tip de imaginar”, dar ție probabil că asta o să ți se pară prea pretențios și mai ales, scris pedant, din afară. La nivel vizual, vei fi asaltat de obiecte și suprafețe, pe care pictorul parcă le aruncă după tine prin spațiul de expoziție. Toate stau pe loc, dar dacă insiști, dacă observi îndelung totul, trebuie să fii sincer și să spui că te cam ia amețeala. Dacă ar fi să descrii strategia lui de convingere, ai spune că ea este șocul. Oricum, e multă violență în imaginarul tehno-mistic. Ea vine direct din starea de conștiință alterată și e foarte bine descrisă într-un tablou numit Lumea care se destramă. Halucinațiile rup obiectele văzute zilnic, din ele ies duhuri, idei, culori. Dacă intensitatea transei e foarte mare, totul se topește într-un fel de lavă, în care se mai văd resturi de lucruri pe care le mai poți recunoaște doar parțial. După ceva timp, când starea de spirit e ceva mai stabilă, se pot observa mai în liniște legăturile, punctele de îmbinare dintre lumi radical diferite. La marginea unui SMT (Stațiunea Mașini și Tractoare), găsești două nave spațiale ruginite (SMT la Vârlezi). Pe un câmp, un robot vânează transsexuali, ucigându-i cu două raze de laser (Vânătoarea de transsexuali).

Din tablourile astea, ca și din Inundația Bizantină, îți dai seama că Mihuț are umor și că ia peste picior unele limitări mentale ale oamenilor de la țară, continuând în același timp să-și detalieze propriul trip. Nu e greu de înțeles de ce expune și obiecte, pe lângă picturi. Ele sunt folosite ca dovezi care să sprijine adevărul celor descrise în imagini.   

Dacă chiar ești hipster și atât, o să-ți scape anumite nuanțe ale expoziției. Poate o să ratezi cu totul motivul pentru care Mihuț Boșcu (născut în 1986 la Cluj-Napoca, unde locuiește și lucrează) e un pictor interesant. Și e așa tocmai pentru că poate să articuleze într-un limbaj atât de arhaic cum e pictura, un imaginar atât de contemporan cum e cel al hipsterilor pe acid. În același timp, poate să-ți scape și legătura dintre pictura lui și arta post-internet. Toată preocuparea asta pentru umorul pop, pentru superficialitate, pentru SF, post-umanism și horror, pentru contemporaneitatea cea mai fetișizată, e un lucru pe care pictura lui îl are în comun cu acest curent. Totuși, presat probabil de istoria picturii de care se simte legat, Mihuț pune sub tipul ăsta de imaginar sentința antică Memento Mori (Amintește-ți că ești muritor, n.r.), încercând să scape de nihilismul contemporan. În același timp, se vede și ceva Școală de la Leipzig în pictura lui, dar adusă și la oamenii de la sate și presărată cu mai mult umor decât la Neo Rauch. Din nou, dacă ești doar hipster (și nu un snob din zona artei), o să ratezi și faptul că Mihuț e mai bun pictor, decât artist din zona de instalație.

Și probabil că te-ar plictisi dacă cineva te-ar trimite la un citat ca să întelegi expoziția asta până la capăt. „Numai un observator superficial poate nega că ar exista corespondențe între lumea tehnicii și lumea arhaică a simbolurilor mitologiei” (Walter Benjamin / Paris, capitală a sec. XIX). Dacă chiar l-ai citi, poate că te-ai simti vizat. Dar ce contează, nu îți pasă, pentru că tipul ăsta de corespendențe îți sunt foarte familiare, e de ajuns să fumezi un pic, să intri pe net și ești direct acolo.

Expoziția „Amintiri din adâncurile Mării Thetis”, concepută și curatoriată de Diana Marincu,  cu un input curatorial de Anca Verona Mihuleț e deschisă la Muzeul Național de Artă Contemporană din București până pe 30 octombrie.

Expoziția este capitolul V al proiectului expozițional în șase părți „Punctul alb şi cubul negru”. Coordonator MNAC: Mălina Ionescu

Credit foto: MNAC, prin amabilitatea Dianei Marincu