După ce aleargă în toate punctele scenei, Nicoleta Lefter se opreşte şi priveşte un pardesiu pe un umeraş. Întâi îl ia timid de mână, apoi se gudură sfios la pieptul lui, îşi strecoară o mână pe una dintre mâneci şi se ţine singură în braţe; un scurt moment de respiro în învălmăşeala de meditaţii asupra vieţii, la o vârstă deloc înaintată. Aşa mi-a rămas în minte spectacolul Aleargă – Fals jurnal de jogging: simplu, tandru, fizic. 

Am mai scris cât de mult îmi plac one-woman show-urile, dar n-am apucat să spun că la fel de mult îmi place şi de Nicoleta Lefter. Aşa că vă puteţi imagina ce părere aş putea să am despre un one-woman show cu Nicoleta Lefter. Am hotărât ca ăsta să fie primul spectacol despre care scriu în 2018, chiar dacă e ceva mai vechi (2015) şi trebuie să vânezi atent ca să dai de el; bine, nu şi de data asta, căci se joacă pe 9 ianuarie la Green Hours. 

Aleargă este adaptat după romanul omonim al Anei Maria Sandu din 2013, o cronică autoficţională dinamică susţinută de respiraţiile sacadate ale unui jogging proustian. Ana Maria aleargă la fel precum scrie, spune ea aici, şi a început acest fals jurnal prin 2007: „Ieșeam zi de zi în parc, în Ioanid, îmi făceam turele, mă bucuram de fiecare mică victorie, mă întorceam și îmi continuam textul. (...) Am mizat pe un fel de hipersensibilizare, m-am chestionat, am încercat să înțeleg ce ni se întâmplă la vârsta asta, 30 plus-40 minus.” 

Ieşitul la alergat este ancora în prezent care declanşează amintiri (cu foşti iubiţi, spre exemplu) şi exerciţii de imaginaţie (cum ar fi întâlniri cu alergătorii lui Paul Auster), împletite cu meditaţii asupra propriei vieţi şi a polisemiei acţiunii de-a alerga – între actul fizic pentru fizic (minat de probleme şi anxietăţi, timpul a trecut peste el) şi modul în care ne consumă rutina. Totul e construit pe fundalul vârstei post-20 de ani, perioada atât de glorificată în care viaţa ţi se aşază, ai o ţesătură deasă de amintiri la care poţi să flashback-uieşti, dar eşti într-o mică derivă accentuată de depresie.

La ce poţi să te întorci? 

Corpul e singurul meu animal de companie.
Îl îngrijesc, îl hrănesc, dar încă n-am ajuns să-i vorbesc.
O prietenă din Canada mi-a zis de curând că ea poate.
Am invidiat-o sincer, mai ales atunci când m-am hotărât să las dracului toate scuzele din lume și să încep să alerg. Obiceiul ăsta nesuferit care te scoate din casă pe orice vreme...

 

- Ana Maria Sandu, Aleargă

În spectacol, Nicoleta Lefter începe cu un stretching cât publicul se aşază în sală, apoi continuă cu o repriză de câteva minute de alergat pe loc şi cu un monolog – întrerupt de respiraţii haotice – despre sincronizarea paşilor alergătorilor, „cei din Bucureşti cu cei din Lisabona, cei din Jardin du Luxembourg cu cei din Parcul Ioanid.” Pe urmă schimbă adidaşii şi pocănitul lor plat cu sunetul iritant al alergatului pe tocuri – trece de la jogging la alergătură. Se schimbă din ţinuta sport şi povesteşte despre rutina zilnică, de toate lucrurile pe care şi le pune în poşetă (chei, ruj etc.), le repetă până devin o mantra fără sens. Mai târziu, se fardează şi pozează din ce în ce mai exagerat, trecând de la comic la caricatural, încadrată de rama unui tablou. Aceste scurte momente care stilizează experienţa feminină, împreună cu jocul foarte fizic al lui Lefter, completează momentele în care curg monologuri ceva mai lungi.

Actriţa a dat şi ea o încărcătură personală meditaţiilor scriitoarei despre alergat ca escapadă din viaţa care s-a rutinat. S-a hotărât să facă spectacolul spre finalul unei pneumonii, când încă mai avea probleme de respiraţie, se sufoca - spune ea într-un interviu - şi a simtit nevoia de-a se întoarce înspre corpul ei şi de a lucra la el. De aici vine şi toată fizicalitatea spectacolului, care susţine alergătura dramaturgică între episoade separate (nu există o naraţiune clasică, liniară, structurată pe acte şi scene), organizată de coregrafa Silvia Călin. Arcul pe care alergatul îl face ca metaforă - de la gen fizic la semnificat (pentru scriitoare), de la semnificat la o ocazie de a te reîntoarce la fizic (pentru Lefter) este foarte interesant.

Odată cu Anul Nou vin şi rezoluţiile, iar mai pe toate listele o să fie alergarea. Nu ştiu cât o să vă ajute spectacolul lui Sandu-Călin-Lefter cu condiţia fizică, dar poate n-ar strica să daţi o fugă până la Green pe 9 ianuarie. Puteţi să vă luati tenişii în geantă.

Aleargă - Fals jurnal de jogging

Producţie independentă
după Ana Maria Sandu
cu: Nicoleta Lefter
concept: Silvia Călin
video / grafică / animaţie: Black Horse Mansion
durata: 60 min