E straniu cum o colecţie de sentimente sincere, promisiuni şi datorii împlinite pot duce la nedreptăţi copleşitoare. Îţi vine a crede fie că universul nu se descurcă aşa de bine la păstrarea echilibrului, fie că lumea pur şi simplu nu are sens. Problema reală apare însă când dreptatea eşuează în ograda ta, când totul începe să doară şi devine personal. Din această privinţă, una dintre reuşitele spectacolului Dancer in the Dark, montat de Kocsardi Levente la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara, este faptul că transformă cazul „Selma” într-o poveste plină de forţă şi vulnerabilitate şi că aduce totul foarte, foarte aproape de spectator. 

Cine e Selma? O femeie care şi-a dorit mai mult decât orice să-şi ţină copilul în braţe. De asta a ales să-l nască. Dar odată cu dragostea, i-a dăruit şi o boală. Acum trebuie să repare lucrurile. Urmând un parcurs înţeles doar de ea, făcându-şi datoria de mamă fără nicio ezitare, Selma nu se lasă oprită de nimic. Dansează printre obstacole cu o graţie inocentă şi seducătoare, transformă lumea într-un musical: e singurul ei colac de salvare. Într-un musical nu se întâmplă niciodată nimic rău şi toată lumea e fericită. Nu există nimic mai înfricoşător decât absenţa muzicii - nici măcar sistemul judiciar imperfect, putreda pseudodemocraţie americană sau fuga sălbatică după bani cu care trebuie să se confrunte zi de zi.

Selma nu prea vede. Şi nici nu are ce să vadă, aşa crede ea. Dansează step, joacă într-o trupă de teatru de amatori, iubeşte ritmul, ar face orice pentru ritm. Şi ritmul maşinăriilor de la fabrica unde lucrează înseamnă tot muzică pentru ea, chiar şi atunci când e în tura de noapte şi-ar trebui să fie atentă să nu se rănească. Doar în închisoare nu există ritm, deţinuţii nu mărşăluiesc. Cu pasiunea asta în inimă, cu un simţ al datoriei neclintit, cu demnitate, eleganţă şi adoraţie pentru fiul ei, fără timp pentru iubiţi şi mereu cu zâmbetul pe buze, Selma e gata să facă orice pentru a-i oferi lui Gene şansa de a-şi vedea la rândul său copiii.

Vi se pare cunoscută Selma? Dacă da, înseamnă că cel mai probabil aţi văzut filmul Dancer in the Dark al lui Lars von Trier. Dramaturgul american Patrick Ellsworth i-a adaptat scenariul pentru musical. Spectacolul din Timişoara, a cărui coloană sonoră a fost compusă de Vlaicu Golcea (câştigător al premiului UNITER pentru muzică de teatru în 2009), rămâne fidel filmului, dar, în acelaşi timp, creează un univers scenic profund particular şi memorabil. 

Odată ce pătrundem în sală, întâlnim un spaţiu neobişnuit, amplu, halucinant de amplu, populat de elemente scenografice ale căror armonie stilistică şi funcţionalitate sunt uşor de reperat. Abia după începerea spectacolului, ne dăm seama că publicul, aşezat pe latura lungă, se confruntă cu o perspectivă semnificativ diferită faţă de cea cu care e obişnuit, fiind provocat pe alocuri să acorde atenţie unor planuri diferite, cu atât mai mult cu cât imaginile proiectate live pe imensul panou din dreapta scenei dezvăluie fascinanta viaţă interioară a Selmei.

Povestea se desfăşoară fluid, captivant, spaţiile se schimbă pe neaşteptate. Aşa îţi dai seama cât de bine funcţionează decorul semnat de Mihai Donici: o stradă liniştită se transformă brusc în haosul de la fabrică, apoi totul e absorbit de imaginaţia sprintenă a visătoarei Selma, într-un nou moment de musical. În scenele coregrafice, actorii dau dovadă de o foarte bună coordonare şi spirit de echipă, iar asta oferă o dinamică aparte dansurilor concepute de Cristina Lienfeld. De altfel, întregul spectacol e marcat de jocul dozat cu măsură, profund, sensibil, fără excese, actorii aflându-se în acord asemenea unui mecanism bine uns. 

Se distinge mai ales actriţa Magyari Etelka, în rolul Selmei - pe lângă plasticitatea corporală deosebită, surprinde printr-o combinaţie captivantă de fragilitate şi forţă, evidentă cu precădere în a doua parte a poveştii. Întreg spectacolul e construit, de altfel, în baza unei acumulări progresive de tensiune. Asta face ca finalul intens să contrasteze vizibil cu ritmul lent din primele minute - când se conturează raporturile dintre personaje şi există riscul ca publicul să-şi piardă atenţia. Ea este recuperată însă imediat ce conflictul începe să capete formă şi greutate.

Dancer in the Dark e un spectacol care combină plăcut critica socială, introspecţia şi explorarea unor diferite metode de expresie teatrală; e un spectacol complex, organic, echilibrat, cu un limbaj scenic propriu, în care momentele muzicale vin să dezvăluie dorinţe ascunse şi puncte nevralgice.

Următoarea reprezentaţie va avea loc vineri, 9 martie, la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara.

Fotografii de Petru Cojocaru.

Dancer in the Dark / Táncos a sötétben

Patrick Ellsworth
Traducere de Demény Péter

Regia: Kocsárdi Levente
Compozitor: Vlaicu Golcea
Coregraf: Cristina Lilienfeld
Decor: Mihai Donici
Costume: Mihaela Crețescu
Sound design: Sebastian Bayer
Asistent sound-design: Uțu Pascu
Light design: Gidó Zoltán
Distribuţia: Magyari Etelka, Makkai Gergő, Csoma Judit, Balázs Attila, Szilasi Eszter Júlia, Kiss Attila, Aszalos Géza, Vass Richárd, Éder Enikő, Lőrincz Rita, Horányi László, Mátyás Zsolt Imre, Tar Mónika, Molnár Bence, Lukács Szilárd, Mihály Csongor, Molnos András Csaba, Lázár Dávid
Lumini: Gidó Zoltán
Regia tehnică: Deák Irén
Sufleur: Czumbil Marika
Afiş: Benedek Levente
Sunet: Sebastian Bayer