„Daisies”, filmul cult cehoslovac din 1966, o nebunie proto-feministă și subversivă, va avea o proiecție specială în cadrul Bucharest Fashion Film Festival duminică, 14 aprilie, la Cinema Elvire Popesco.
Noul val ceh (sau „Nová Vlna”, reprezentat de regizorii Jiří Menzel, Miloš Forman, Jan Němec etc) a fost o mișcare importantă în cinemaul anilor ’60 (în parte, pentru că erau filme anti-establishment, care îmbinau comedia și satira socială - cine nu-și amintește de secvența cu ștampila din Closely Watched Trains/Trenuri bine păzite, 1966, sau analogia dintre trupul unei femei și forma de chitară din Loves Of A Blonde/Iubirile unei blonde, 1965?). În peisajul noului val ceh, Daisies/Margarete, 1966, regizat de Věra Chytilová, e mai curând o prezență bizară. În vreme ce regizorii preferau să rămână ancorați în narațiune, pornindu-și poveștile din realitatea socială a vremii, Chytilová face un film preocupat mai curând de formă și feminism, unde predomină o estetică proto-punk și anarhică.
Marionete
Atât cât poate fi comprimată intriga filmului, Maria I și Maria II sunt două fete cuminți sătule de răul din lume, care-și duc veacul într-un apartament dintr-un oraș cehesc, ticsit de imagini din reviste, plante și murături. Huzurind la soare sau hoinărind pe străzi, Mariile decid că e timpul s-o dea și ele pe anarhie, deși societatea ceho-slovacă de lângă ele e perfect aliniată cu sistemul. Realitatea lor, colorată, vie și fantezistă pare să fie paralelă cu cea socială; de altfel, într-o secvență, ele încearcă să intre în contact cu niște muncitori și sunt ignorate complet. Revolta lor cuprinde excesul, în special cel culinar, astfel că fetele apelează la tot felul de tertipuri prin care să poată acumula și distruge în același timp. De pildă, una dintre rutinele lor preferate implică un joc meschin prin care Maria II atrage mai mulți bărbați în vârstă, pe care-i duce în restaurante scumpe, ca mai apoi Maria I să vină, să se dea drept sora ei, să demaște relația neobișnuită dintre cei doi și să înfulece totul de pe masă. Dacă Maria II e mai ingenuă, Maria I e diabolică - cele două funcționează ca alpha și omega-ul distrugerii - în special a bărbaților.
Eroinele sunt prezentate inițial ca niște marionete - seamănă cu niște manechine, însoțite de un scârțâit lemnos la fiecare mișcare. Convenția rămâne, cu toate că sunetul dispare imediat după prima secvență; viețile lor sunt golite de vreo activitate cu sens, la fel și numele lor generice, desemnând mai curând un fel de blasfemie religioasă - cele două sunt văzute mușcând cu poftă dintr-un fel de pom al cunoașterii. În același timp, ele desemnează un fel de răsturnare a idealului comunist feminin: sunt vulgare, hrăpărețe, imprevizibile și au un tip de feminitate glossy (un eyeliner negru îngroșat, haine din dantelă, ciorapi până la genunchi șamd).
În Dolls in Fragments: Daisies as Feminist Allegory, teoreticianul de film Bliss Cua Lim discută despre ambivalența termenului de marionetă/păpușă: păpușa e un fel de vid, în care tot ce contează e frumusețea exterioară, fiindcă înăuntrul e cuprins de aer; în același timp, tipul ăsta de ideal feminin e propagat de patriarhat. Așadar, Marie I și Marie II sunt inițial niște margarete plutitoare, care pot fi manevrate în orice fel, iar revolta lor spontană are legătură în primul rând cu bărbații și mai puțin cu problemele politice ale vremii. Excesul lor culinar e un fel de supapă feministă: fetele mănâncă tot timpul, ronțăie sau se gândesc la mâncare, în răspăr cu dietele și siluetele din revistele de modă; în raport cu bărbații nu sunt docile, ci din contră, intră în tot felul de joculețe din care bărbați în toată firea ies șifonați și ridicoli. De pildă, în timp ce un bărbat îi declară siropoșenii telefonice Mariei II, cele două râd și taie cu foarfeca niște cârnați polonezi. Obsesia lor de a forfeca și a diseca totul din jur se răsfrânge și asupra formei libere a filmului: la un moment dat, capetele lor plutesc suprarealist în jurul camerei.
Cenzură
În acord cu ce-și propun personajele, toate regulile cinematografice sunt încălcate pe rând, lăsând locul unei estetici flower-power: imaginea alternează haotic între alb-negru, sepia, albastru și color, cu inserturi de arhivă cu imagini de război, imagini din reviste. Sunetul e la rândul lui ticsit de tot felul de zgomote din afara cadrului, muzică eclectică șamd. Filmul a fost interzis, printre altele, pentru că ar fi făcut risipă de mâncare, în timp ce țara flămânzea. Cu toate că regimul Dubček ducea o politică de relaxare, subversivitatea filmului n-a reușit să treacă de cenzură, iar Věra Chytilová n-a mai putut să mai regizeze ceva până în 1975. Daisies însă nu trebuie privit ca un film politic - sigur, anarhiile și răutăcismele adolescentelor nu-și găseau în niciun fel locul într-o politică ce-și propunea uniformizarea socială, însă Chytilová însăși a susținut în mai multe interviuri că filmul poate fi văzut din foarte multe unghiuri, unul dintre ele chiar moralist. În final, decăderea fetelor are legătură cu propriile excese (aici, cel mai luxuriant dintre ele), iar singurul rău pe care pare că l-ar fi făcut, per total, se răsfrânge tot asupra lor.
În condițiile în care teoria privirii masculine, scrisă de Laura Mulvey, apare la aproape 10 ani după filmul Věrei Chytilová, Daisies oferă un model absolut distinct de a face cinema și a discuta despre feminitate în cinema - un fel de răspuns invariabil la problemele pe care le pune Mulvey. De altfel, îndrăzneala și nebunia filmului rareori au mai fost surclasate în acea perioadă - poate doar de regizorul sârb Dusan Makavejev, care în 1971 făcea WR: Mysteries of the Organism, un film erotico-anti-comunist delicios.
