„Gay-ii, ca și noi, gătesc, fac curățenie, plătesc taxe, țin animale de companie, înjură în trafic. În timpul somnului, s-a observat și la ei mișcarea rapidă a ochilor, ceea ce înseamnă că și gay-ii visează.” Asta spune Zita, o prezentatoare TV care, în emisiunea de azi, ne introduce în intimitatea subspeciei umane „homosexual”. Aceasta e acceptată de societate, dar numai dacă tace și nu se manifestă. Din fericire, Zita e doar un personaj al piesei Bucurie și fericire, scrisă de Csaba Székely - un dramaturg subversiv & premiat - şi transformată de regizorul Ándi Gherghe într-un spectacol revigorant, jucat la Teatrul 3G Târgu Mureş. 

Într-o țară în care 3 milioane de oameni vor să reducă familia la uniunea dintre un bărbat și o femeie, Csaba Székely - care ne spune aici că-i place să facă de râs prostia umană - explorează tema homosexualității la nivel micro, cu îndrăzneală și sinceritate. O face sub forma unei emisiuni TV în care ni se prezintă, prin mini-reportaje, evenimente revelatoare pentru înţelegerea modului de viaţă al persoanelor gay dintr-o comunitate maghiară conservatoare & preponderent rurală din Transilvania (poveștile au fost culese din Ținutul Secuiesc), unde homosexualitatea e reprimată și de unde n-au mai ieșit până acum piese pe teme gay. Găsim oameni răniţi - forţaţi să înfrunte abuzul, excluziunea, singurătatea - şi o comunitate majoritară „normală”, dar suspicioasă, dezinformată şi foarte speriată. 

Pornind de la viaţa nu foarte interesantă a unui profesor de limba şi literatura maghiară care a îndrăznit să le arate copiilor un film despre „poponari”, mai exact despre poeții Rimbaud şi Verlaine (situaţie inspirată din cazul real al unei profesoare din Turda), Bucurie şi fericire creează o reţea de întâmplări interconectate ce prezintă situația comunității gay din Transilvania și ai căror protagonişti aruncă, fiecare în felul său, o nouă lumină asupra ideii de homosexualitate, se trec și ei prin filtrul (prej)udecății, se acceptă și se reneagă: o profesoară universitară din Cluj care predă patologie, un adolescent renegat de familie, aparent liber, un cârciumar periculos, dar inimos dintr-un sat bântuit de gura lumii, o femeie victimă a unui viol „de reeducare” („Încă n-ați avut parte de un bărbat adevărat, de asta sunteți așa. Dar vă reeduc eu. După aia o să vă placă p... ca înghețata de căpșune”) şi, nu în ultimul rând, profesorul de liceu care, traumatizat de abstinenţă, ruşine şi stigmatizare, se luptă cu singurătatea. 

Toţi aceşti oameni, care se întâlnesc prin stranii coincidenţe, îşi dezvăluie poveştile şi vulnerabilităţile cu un umor tonic, pe alocuri acid, chiar autoironic, experienţele lor transformându-se în referinţe solide pentru oricine doreşte să înţeleagă ce se petrece dincolo de chipurile pe care aşezăm etichete. Judit, de exemplu, profesor universitar recunoscut,  se gândea cu mulţi ani în urmă: 

Mi-am repetat toată noaptea: „Sunt gay, nu pot să cred, sunt gay…” Eram furioasă și complet dezorientată. De ce eu? Ce trebuie să fac? Cui să mă adresez? Mama m-a crescut în spirit creștinesc, așa că m-am rugat: „Doamne, n-ai putea să-i dai povara asta lui tanti Zsofi din vecini, să fie ea gay? Pe ea oricum nu o mai interesează, doar e bătrână!” 

Râs cu plâns, aşa e tot spectacolul: te absoarbe printr-o alternanţă sănătoasă de comic şi tragic, fără glume de prost gust sau scene senzaţional-melodramatice.

Am avut însă o reţinere față de nivelul de asumare a convenţiei, cea a emisiunii TV. Deși sugerează modul în care societatea privește problema - de la distanță, cu ochi reci, ca la TV -, privind în cheie realistă, ne întrebăm: Oare cum este realizată această emisiune? Cum reuşesc reporterii să pătrundă atât de adânc în vieţile personajelor? E un reality show? Sau pur şi simplu recrearea unui scenariu? Povestea se derulează organic şi natural, e plină de coincidenţe, surprize, astfel că întreruperile prezentatoarei oferă o senzaţie de artificialitate. Cum ajunge echipa de filmare să surprindă atât de mult imprevizibil? Pare prea real ca să fie doar un film. 

În ceea ce privește atmosfera, tot ce înseamnă muzică este creat live, cu ajutorul unor instrumente neobişnuite pe care actorii de pe margine le mânuiesc expresiv şi sensibil, fie că este vorba de sunetul ploii, al duşului, de bătăile inimii, de aerul care se aude absorbit în plămâni atunci când te copleşesc anxietatea şi frica. La actori se simte o loialitate specială faţă de fiecare rol, dar şi faptul că lucrează în echipă, cu echilibru şi atenţie la partenerul de scenă. 

Bucurie şi fericire este un spectacol bun, care explorează cu umor mai multe fațete ale unui subiect actual, reuşind să demonstreze că, aşa diferiţi cum suntem, avem datoria de a rămâne oameni. (L-am văzut la Festivalul Internațional de Teatru Nou din Arad.)

Urmăriți programului Teatrului 3G din Târgu Mureș pentru viitoarele reprezentații.

Fotografii de pe pagina de Facebook a Teatrului 3G Târgu Mureş.

Bucurie şi fericire

De Csaba Székely

Teatrul 3G Târgu Mureş

Regia artistică: ÁNDI GHERGHE

Scenografia și light design: ÁNDI GHERGHE

Muzica: KOVÁCS KÁROLY

Traducere: VARRO IZABELLA

Distribuţia: 

Zita: FODOR PIROSKA
Elek: NAGY ISTVAN
Dénes: KOVÁCS KÁROLY
Bela: ORBÁN LEVENTE
Julia: BADICS PETRA
Tekla: SZÁSZ RÉKA
Ádám: BENEDEK BOTOND FARKA