De 1 iunie nu mi-am pus pe Facebook poze de când eram copil, dar mi-am oferit plăcerea de a citi Rostogol iluzionist, al patrulea volum din seria Rostogol începută de Lavinia Braniște în 2016. Până acum au mai apărut Rostogol merge acasă, Rostogol păzește pepenii și Rostogol și vulcanii noroioși (reeditate de curând în format hardcover odată cu Rostogol iluzionist). Cărțile pot fi citite și separat, dar ideal ar fi să fie parcurse în ordinea publicării. Toate sunt ilustrate de foarte tânărul Andrei Măceșanu, care la apariția primului volum avea doar 21 de ani.
Rostogol iluzionist
Rostogol este un purcel sau un porcușor. Mai are zece frați pe care îi cheamă Turnesol, Pețiol, Nănămol, Staniol, Mototol ș.a.m.d. Rostogol este cel mai mic, dar și cel mai gras dintre ei. E atât de greu încât în primul volum din serie barza Flavia – care, ce-i drept, se află în pragul pensiei – merge mai mult pe jos ca să îl aducă acasă.
Ca gen, cărțile din seria Rostogol sunt un fel de fabule. Animalele care apar ca personaje ilustrează caractere și situații din viața oamenilor, în speță din realitatea contemporană. Dar își păstrează în același timp și calitățile propriei specii. Rezultatul este o combinație inteligentă între clișeu și reinterpretare. De pildă, vulpoiul Socott, personajul meu preferat, nu are nimic din șiretenia atribuită în mod tradițional vulpilor, fiind mai degrabă un bleg care iese păgubit din orice împrejurare. În plus, este vegetarian, preferând să-și rupă colții în nuci decât să vâneze.
În Rostogol iluzionist am regăsit cu încântare calitățile prezente în primele trei volume:
- personaje excelent individualizate, care trimit nu doar la cuteness-ul speciilor reprezentate și al alegerilor onomastice (bărzoiul Zdrell, iepurele Iepu Relu – care însă preferă să se prezintă Relu Iepu –, bursucul Ulric, ariciul Păducel, dihorul Ilarian, rața Grațian ș.a.m.d.), ci și la clase și grupuri sociale recognoscibile în prezentul nostru.
- umorul complex și subtil, care merge de la comicul de situație până la arta detaliului elocvent în materie de alegeri lexicale.
- modul inteligent în care se conectează cu realitățile zilei. De la inegalitățile sociale până la chestiuni privind ecologia și alimentația etică, seria Rostogol identifică și problematizează (fără a avea însă un aer moralizator) teme relevante pentru toată lumea.
- acțiunea palpitantă și diversificată. Fiecare volum din serie are propriu concept. Rostogol merge acasă înfățișează odiseea livrării la domiciliu a porcușorului. Rostogol păzește pepenii este un thriller și o questă, în care porcușorul este răpit, iar prietenii săi pleacă în căutarea lui. Rostogol și vulcanii noroioși este volumul cel mai metaliterar, întrucât are în centru o tabără de creație pentru copii la care participă micul Rostogol, ceea ce o solicită pe autoare să producă rime în maniera unor copii care descoperă poezia. Rostogol este de departe cel mai talentat. Apropo, iată cum arată una dintre poeziile lui:
„Un purcel crescut în soare
Fără pălărie mare
Despre pepeni și harbuzi,
Barabule, cucuruzi,
Despre viața la grădină
În grădină și lumină,
Semne multe de-ntrebare
N-are.”
În fine, Rostogol iluzionist descrie încercarea purcelului de a intra în lumea showbiz-ului după ce descoperă în biblioteca sătească (transformată în ruină, ca toate bibliotecile sătești din postcomunism) un manual scris de marele Iosefini.
Există două categorii de autori de literatură pentru copii: autorii specializați, care reușesc să scrie doar literatură pentru copii, și autorii care scriu cu aceeași ușurință și literatură mainstream (de la noi, mă gândesc în primul rând la Nina Cassian și Gellu Naum). Lavinia Braniște face parte din a doua categorie. Oricum, deși volumele din seria Rostogol se adresează în primul rând celor mici, ele pot fi citite cu aceeași bucurie și de cei mari. Ceea ce am și făcut.
