Intuiționista este primul roman al lui Colson Whitehead, din care Humanitas a mai tradus în 2017 multipremiatul Ruta subterană (National Book Award, Pulitzer Prize, Arthur C. Clarke Award și Andrew Carnegie Medal for Excellence).
Publicată de autor la 30 de ani, Intuiționista este o carte intens politică sub forma unui roman noir. O lecție despre cum poți face literatură cu teză fără ca aceasta să pară tezistă.
Romanul lui Whitehead este plasat într-o Americă a cărei atmosferă pare să fie databilă pe la mijlocul secolului trecut. De pildă, acțiunea de integrare socială a persoanelor de culoare și a femeilor se află abia la început. Dar Intuiționista nu este un roman istoric, ci o ficțiune speculativă. În lumea cărții, principala tehnologie o reprezintă lifturile. Lifturile care fac posibilă, într-o lume deja suprapopulată, construirea unor clădiri din ce în ce mai înalte. Ele sunt supravegheate de o ghildă (Departamentul public pentru Inspecția Ascensoarelor) ai cărei inspectori au așadar superputerea conferită de controlarea un domeniu-cheie. Inspectorii sunt împărțiți în două școli de gândire: empiriști (care abordează lifturile ca pe niște simple mașinării mecanice) și intuiționiști (pentru care lifturile nu pot fi reductibile la suma de componente materiale). Desigur, în această polaritate este rescrisă ironic vechea antiteză dintre materialism și idealism, dar Whitehead îi construiește o întreagă enciclopedie de background, minuțios mobilată.
Protagonista romanului, Lila Mae Watson, este o inspectoare de lifturi intuiționistă – a doua persoană de culoare și prima femeie care a ajuns într-o asemenea poziție de putere în lumea afectată de segregaționism rasial și de gen a cărții. Unul dintre lifturile pe care le verificase de curând se prăbușește inexplicabil. Cum ghilda inspectorilor de ascensoare se află în plin proces electoral (în alegerile pentru poziția de conducere se înfruntă un empirist și un intuiționist), accidentul ajunge să aibă o miză care implică întregul sistem – nu doar inspectori, ci și producători de ascensoare. Așa că Lila Mae, neputând avea încredere în aproape nimeni din mediul ostil în care se mișcă, începe o anchetă pe cont propriu pentru a înțelege ce se întâmplă. De-a lungul anchetei, în care nimeni nu este cine pare, drumurile i se încrucișează cu ucigași plătiți și cu o serie de capcane. Sentimentul paranoic injectat de Whitehead în căutările lui Lila Mae i-a făcut pe critici să compare cartea cu romanele lui Thomas Pynchon. Aici paranoia are o puternică componentă rasială. La fel ca în Moby Dick, culoarea albă – culoarea lumii în care se mișcă eroina de culoare a lui Whitehead – ajunge să semnalizeze primejdia, presiunea opresivă a necunoscutului. Spre deosebire de atâtea romane scrise de autori albi, aici albii sunt ceilalți – alteritatea care semnalează pericolul. Este o experiență fascinantă să citești cartea lui Whitehead fie și doar din acest motiv (deși bineînțeles că sunt zeci de alte motive pentru a o face).
Felul în care progresează ancheta lui Lila Mae evocă romanele noir ale lui Dashiell Hammett și Raymond Chandler. Accentul nu cade pe parte de whodunnit, ci pe partea de interacțiunea a detectivului cu lumea materială în care se mișcă. La un moment dat, ancheta capătă accente de questă: Lila Mae se trezește pe urmele unui Sfânt Graal – schițele legendare ale unui lift perfect, care ar urma să modifice întreaga structură socială și cognitivă.
Prin ideea de lift, de mașinărie cu evoluție verticală care învinge gravitația și își ridică pasagerii la cer, Whitehead construiește o alegorie a emancipării (sociale, rasiale, de gen) în raport cu o serie de condiții opresive. Dar, pentru a nu lăsa alegoria la un nivel simbolic superficial și neconvingător, îi construiește o bază materială și culturală extrem de detaliată. Cine citește Intuiționista va afla o grămadă de informații despre istoria și tehnologia lifturilor (în lumea imaginată de Whitehead coexistă, ca într-un sit arheologic, lifturi primitive din secolul XIX și lifturi moderne din secolul XX: este o lume prin excelență eterogenă, amestecând temporalități diferite în același pachet de cărți). Cea mai mare parte a informației este reală, însă Whitehead procedează ca Borges și inventează o serie de autori și de referințe. Cine nu va fi satisfăcut de partea de noir va găsi plăcere în partea de questă, iar cui nu-i surâde ideea de literatură politică va avea stocuri generoase de popcorn intelectual. Intuiționista e genul de carte din care nimeni nu pleacă nemulțumit.
Fotografie principală via Pixabay
