Săptămâna trecută am scris despre un roman de Augustin Cupșa, Așa să crească iarba pe noi, plasat în periferia Craiovei și având o temă ornitologică. Romanul de săptămâna asta e aruncat tot în Oltenia (undeva mai la țară, pe malul Oltului) și are o temă entomologică. Se pare că lucrurile încep să se lege în literatura română.

Lăsând gluma la o parte, Ciudata și înduioșătoarea viață a lui Priță Barsacu, (mini)romanul de debut al lui Iulian Bocai, e o carte senzațională, scrisă cu un control acrobatic al frazei pe care nu l-am mai întâlnit de la debutul lui Răzvan Rădulescu (Viața și faptele lui Ilie Cazane, 1997). Ca și Viața și faptele…, romanul lui Bocai e un bildungsroman (mă rog, o bildungsnovella, cum specifică pagina de gardă), doar că este de un realism crunt, nefiind atins nici de fantasticul à la Cărtărescu, nici contaminat de tehnici postmoderne. Desigur, are o evidentă componentă meta-, o ironie implicită care vine din asortarea unei voci narative „înalte”, ca de teleenciclopedie, la un material uman umil – primii ani din viața lui Priță Barsacu, odrasla unei familii sărace și destrămate pe la toate colțurile care trăiește într-un sat de lângă o hidrocentrală aflată pe malul Oltului. Cu ce e umplută această viață se poate ghici măcar parțial: abuzuri fizice și mentale acasă și la școală, pauperitate lucie, mediu domestic multilateral toxic – tată alcoolic, mamă alienată, frate infractor, alt frate brutar. Nota bene: în contextul social al cărții, a fi brutar e chiar mai rău decât a fi brutal, întrucât brutăria e prea feminină, pe când brutalitatea semnalizează masculinitatea.

Ce se poate ghici mai greu este complementul acestor unfortunate events: pasiunea lui Priță pentru științele naturii. Fascinația cu care copilul adună și inventariază insecte, dar și râme sau mormoloci produce câteva zeci de pagini memorabile. Pe de o parte, acestea au rolul de a oferi o evaziune atât lui Priță, cât și bunului cititor. Pe de altă parte, provoacă experimente mentale de tipul: ce s-ar fi ales de Mircea Eliade (și el pasionat de entomologie la vârsta lui Priță) dacă ar fi avut șansa extraordinară de  a se naște în familia Barsacu?

Dincolo de toate ironiile meta, contrastul dintre vocea naratorului la persoana a treia care deține la virgulă controlul (uman și lingvistic) asupra lumii sale  și această lume precară, atât de precară, poate ridica probleme de etică a scriitorului. La urma urmei, nu este prea lame, aproape imoral să-ți arăți mușchii în fața unor astfel de oameni „necăjiți” (ca să-i citez pe Sadoveanu și pe Carmen Șerban), fie ei și de hârtie?

Ei bine, nu este, pentru că Iulian Bocai nu își observă lumea dindărătul unui panou de sticlă securizată. El investește toată forța stilistică a frazelor în conectarea emoțională a cititorilor cu personajele, oricât de mare ar fi distanța dintre unii și alții. Reușește din plin în această operațiune „stângistă”, așa cum reușea Albert Camus în Fața și reversul, prima lui carte (și preferata mea; s-a reeditat de curând la Polirom).

Explorând (și nu exploatând) o lume plină de umanitate, dar lipsită de șansă, de orice șansă, Ciudata și înduioșătoarea viață a lui Priță Barsacu este o poveste tristă, deși pe alocuri pare veselă, iar cei care descifrează trimiterea din titlu la o povestire de Hemingway vor înțelege cu anticipație ce pregătește sfârșitul novellei, cu un cinism demn de Martin cel Avid al lui William Golding. „Mă simt obligat să-i previn pe cititorii acestei povestiri că riscă să fie pe fond afectați emoțional”, avertizează Mircea Martin pe coperta a patra. Subscriu la acest trigger warning.

Iulian Bocai, Ciudata și înduioșătoarea viață a lui Priță Barsacu, Editura Polirom, 2018, 144