Yves Tumor, Safe In The Hands of Love, 2018

Safe In The Hands of Love începe în cheie paseistă, cu un instrumental jazz-funk (Faith in nothing except in salvation) de un minut și jumătate. Contrastul n-ar putea fi mai apăsat nici cu slujbe: Economy of Freedom, piesa următoare, e un soundscape electro în stilul Arca sau fka twigs: ritm contorsionat, montaj de sunet ca-n filmele horror, urmele repede șterse ale unei voci. Abia după aproape trei minute se-aude o vorbă clară, ceva identificabil fără urmă de dubiu drept uman. 

“I just met you/But I can’t live without you”: dacă v-ați gândit la Björk, Marea Preoteasă a Ciudaților de Pretudindeni (“I miss you/But I haven’t met you yet”), bine-ați făcut: Honesty e cel mai apropiat de club dintre primele cântece. Prin comparație, e chiar simplu: două-trei note la trompetă, folosite mai degrabă pe post de „efect”, secție ritmică (percuție și bas) în prim-plan, versuri ușor de memorat. 

Și totuși, deși intens stimulate, endorfinele nu bubuie - de asta se ocupă Noid, piesă care pare să fi fost scrisă de o altă persoană: instrumentația e caldă, acomodantă chiar. Bateria tradițională poartă greul, refrenul e rostogolit după cum scrie la manual, iar în partea a doua e chiar precedat de un bridge care, deși cacofonic, nu pierde pentru vreo secundă ritmul. Sub costumul la comandă stă însă un cântec revoltat și direct: “Sister, mother, brother, father/Have you, have you looked outside?/I'm scared for my life/They don't trust us/I'm not part of the killing spree/A smptom, born loser, statistic”. Refrenul, apropo, e ca și furat de la Public Enemy, în cazul în care lucrurile nu erau deja limpezi. 

Licking an orchid preia aceeași secție ritmică, însă o înmoaie ca pe cocă: numai vreo câteva bătăi pe minut. Un ascultător neatent ar putea să creadă că a dat peste un interludiu sau că piesa precedentă continuă, pur și simplu, la turație redusă. Respectivul ascultător va avea parte de un mini-șoc după câteva minute, dar mai bine evit spoilerele. În orice caz, dacă nu erau deja îndeajuns de impresionante influențele, stilurile și procedeele folosite până-n acest punct, suntem obligați să mai punem și niște trip-hop pe listă. 

Mediana albumului e marcată clar și decis - în Lifetime treaba se înăsprește, toba lovește mai tare, rostirea e sacadată, staccato, tonul e mai degrabă unul de reuniune politică ori de manifestație de stradă decât de cântecel pop. Acesta e și momentul în care sintetizatorul și instrumentele tradiționale, reci, se contopesc: sună a piesă pe care o știai de când lumea și e unul dinte cele mai percutante single-uri rock ale întregului an. Hope in Suffering aduce noi soundscapes electro/noise, dar semnul e schimbat: te-ai trezit în plină distopie, iar tonul de mai înainte s-a mecanicizat complet, prin prelucrarea abrazivă a vocii: “Curdled, longing/Hearts move/Hard dodging the raids/Hard trying more intoxication/Measure the high top and stand there/Unknowing, unhelping/Who will we see again/Degraded, exploited, and forced to cower”? Recognizing the enemy mizează pe încă un contrast (al câtelea?), identificând dușmanul înăuntru: “Inside my own living Hell/I cant recognize myself”.

E greu de înțeles din prima împotriva cui (sau a ce) se revoltă Yves Tumor - dacă tușele apăsat nouăzeciste ale acestui album oferă niscaiva indicii, s-ar prea putea să se revolte împotriva lui însuși. Contrastul/conflictul ca metodă de lucru domină Safe In The Hands of Love până în ultimele sale momente, când langoarea R&B din All The Love We have Now e spulberată de percuția violentă din Let The Lioness in You Flow Freely, pentru ca totul să se încheie cu un sample(?) din synth-popul optzecist cel mai frivol. În aparență doar, căci ultimele versuri ale acestui convolut, contradictoriu și cărnos album par să caute cu încăpățânare un motiv de optimism și să nu-i mai dea drumul: “Let me be your angelfire”. Firește, însă, că totul se termină echivoc, în coadă de pește și cu puncte de suspensie: “Let me be your one and…”