În 1890, dramaturgul german Frank Wedekind scria cea mai importantă lucrare a sa – Deșteptarea primăverii, piesă de bază a teatrului modern. Avea să se joace pentru prima oară la Berlin, în 1906, dar și să fie, de-a lungul vremii, interzisă sau cenzurată din cauza subiectului tratat – sexualitatea în rândul adolescenților (din clasele burgheze germane), tabu la vremea respectivă – copiii erau încă aduși de barză, perioada sarcinii era considerată o boală trecătoare, masturbarea era lucru’ dracului. Wedekind prezintă o societate închisă, refractară la schimbare, fără a emite însă judecăți asupra deciziilor pe care aceasta le ia.

Un secol și-un pic mai târziu, regizorul Vlad Cristache montează piesa la Teatrul Mic (alte puneri în scenă le aparțin lui Liviu Ciulei și Victor Ioan Frunză) și ratează să intre în istoria mică a teatrului românesc. Textul piesei este extrem de actual prin părțile esențiale – adolescenți care abia își descoperă pornirile sexuale, conflictul dintre generații, metode de învățare învechite, părinți pudici –, dar, din păcate, alegerea lui Vlad de a-l trata fix ca la 1900 (y compris folosirea unor cuvinte pe care e necesar să le deslușești cu ghidul plafar), nu face din Deșteptarea primăverii un spectacol care îți va schimba viața.

În plus, textul nu e adaptat pentru publicul local – cât am stat cuminte în bancă, ca la școală (o parte din public stă direct în elementele de scenografie), mi-au trecut prin cap tot felul de idei despre cum textul ăsta ar fi putut fi reinterpretat pentru România (unde, în 2017, nu avem oră obligatorie de educație sexuală în școli, iar unii deputați și-ar dori legi care să interzică chiar și acest opțional): cu referințe la rețele sociale, programe școlare depășite de vreme, abuzuri sexuale în licee, adolescenți crescuți de bunici în timp ce părinții le sunt în Spania etc. 

Desigur, sunt și câteva cadre/detalii pentru care totuși cred că ar trebui să mergeți să îl vedeți. Asta și dacă aveți răbdare să stați 180 de minute pe un scaun, timp la care se adaugă o pauză (da, și durata mi se pare un impediment pentru a iubi acest spectacol, în condițiile în care scena cea mai puțin antrenantă pentru spectator – discuția profesorilor despre măsurile pe care trebuie să le ia în cazul sinuciderii lui Moritz – durează cam 20 de minute).

„De ce mergem la școală?
Mergem la școală ca să ne examineze.
Și de ce ne examinează?
Ca să picăm.”

Și, totuși, de ce să mergeți să vedeți Deșteptarea? Din două motive.

1. Muzica. Trupa Firma cântă live muzica special compusă de solistul Daniel Rocca pentru spectacol și are câteva momente, care delimitează scenele, în care te fac să uiți că ești la teatru și te trimit direct în sala mare din Club Control. Nu e vreo inovație ca un spectacol să aibă muzică live (și-mi vine în minte Luiza Zan în Năpasta lui Radu Afrim, de la TNB), însă e probabil cea mai mare desfășurare de forțe pentru un spectacol care se joacă exclusiv pe scenă, cu trupa prezentă pe toată durata reprezentației. Și-aici e un minus - sonorizarea de concert, neadaptată unui spațiu foart strâmt, care îți cam fâșâie timpanele.

2. Actorii din rolurile principale (în varianta de distribuție pe care am văzut-o eu) – Silvana Mihai, în rolul Wendlei, adolescenta de 14 ani care încearcă să afle cum sunt făcuți copiii și sfârșește tragic din cauza unui avort provocat (despre Silvana am mai scris aici), Alexandru Voicu, în rolul lui Melchior, rebelul ateu, cel care o violează pe Wendla (cel puțin în textul original; în spectacol, actul sexual pare consimțit) și Rareș Florin Stoica, în rolul lui Moritz, prietenul bun al lui Melchior, traumatizat de efectele pe care le are pubertatea asupra sa. Cei trei reușesc momente de joc foarte bune, în ciuda textului învechit sau a ideii regizorale (îmi imaginez) de a se juca totul cu o voce de dramă de budoir. 

Mi-am promis că nu voi scrie despre spectacolele care nu îmi plac. Deșteptarea primăverii e, așadar, o excepție, pentru că, deși nu îți va schimba concepția deja formată despre teatru, ca spectator poți întrezări în el un potențial neexploatat. Iar asta te va enerva, dar îți va da și avânt pentru noi interpretări.  

Deșteptarea primăverii
Regia și scenografia: Vlad Cristache
Cu: Silvana Mihai, Alina Rotaru, Alexandru Voicu, Ionut Vișan, Rareș Florin Stoica, George Albert Costea, Aida Economu, Alina Petrică, Andreea Alexandrescu, Marian Olteanu, Cezar Grumăzescu, Silviu Debu, Răzvan Krem Alexe, Gheorghe Visu, Gabriel Costin, Mihaela Rădescu, Liliana Pană, Petre Moraru, Avram Birău, Ion Lupu
Asistent regie: Teodora Petre
Muzica originală compusă de Daniel Rocca 
Interpretare live: Trupa Firma
Traducerea: Victor Scoradeț

Următoarele reprezentații ale spectacolului vor avea loc pe 16 și 17 martie, la Teatrul Mic.