A Quiet Place a fost regizat de John Krasinski, actorul din The Office cu o carieră regizorală minoră (The Hollars - 2016, o dramedie de familie și Brief Interviews with Hideous Men - 2009, după o poveste de David Foster Wallace). Dar nu asta a surprins atât de tare, și nici măcar tweet-ul lui Stephen King, care a anunțat că i-a plăcut filmul, ci faptul că impune din start o conduită specială în sala de cinema, deși premisele sale sunt de blockbuster. Filmul scris de Scott Beck & Bryan Woods angajează spectatorul în mod direct, obligându-l să renunțe complet la popcorn pentru a putea intra în poveste. Mai mult decât atât, principiile după care lucrează sparg din monotonia filmelor horror hollywoodiene care urmăresc cu schematism nesăbuiți murind pe capete; aici primează niște experiențe umane, iar partea de dezvoltare a personajelor și a relației dintre ele (peste care de obicei se dă skip) reprezintă cea mai mare parte din scheletul filmului.

Într-un New York post-apocaliptic, în care au mai rămas foarte puțini supraviețuitori, Lee (John Krasinski), Evelyn (Emily Blunt) și copiii lor, Regan (Millicent Simmonds) și Marcus (Noah Jupe), se refugiază într-un conac hopperian antifonat, ale cărui legături cu lumea din afară sunt pavate cu nisip, pentru a atenua zgomotul. Vânați de predatori insectoizi exclusiv prin sunet, oamenii pot rezista doar dacă își minimizează prezența - merg desculți, vorbesc în limbajul semnelor șamd. Monștrii nu pot vedea nimic, venind probabil de pe o planetă fără lumină. Într-un mod similar, odată cu invazia lor pe Pământ (care nu e justificată/explicată în film, unul dintre atu-urile lui A Quiet Place e că nu intră în pseudo-știință), oamenii sunt obligați să se adapteze ei înșiși la noile condiții, o viață scufundată în liniște. Datorită faptului că Regan s-a născut surdă (și e interpretată de o actriță care e surdă în viața reală), familia era deja obișnuită cu limbajul semnelor, iar tranziția la noua viață s-a făcut mai ușor. Totuși, obstacole apar la orice pas, iar simpla premisă că Evelyn e însărcinată e o bombă cu ceas.

Deși nu face abuz de jump scares, în ciuda atmosferei silențioase, A Quiet Place folosește sunetul într-un mod mult mai neconvențional: Krasinski augmentează zgomotele din film, ca făcând parte din subiectivismul personajelor, și introduce din când în când perspectiva sonoră a lui Regan, care nu aude decât niște vibrații, neputând anticipa vreun atac. Aici, filmul se revendică din tradiția filmelor slasher, iar de multe ori aceste jocuri de-a v-ați ascunselea citează în mod direct Alien, asta apropo și de dentiția metalică a monștrilor lor. A Quiet Place nu își ascunde influențele, ba chiar le arată în mod direct; noutatea vine, însă, din felul ingenios în care sunt tratate situațiile, în ciuda faptului că pot părea previzibile - sigur că Evelyn trebuie să nască undeva înspre final, dar nu poți anticipa cum, iar casa se va transforma dintr-un cocon safe într-un teren minat. Spectatorul e nevoit să fie atent la chipurile personajelor și la felul în care acestea experimentează frica, fără artificii sonore, cu excepția unei muzici ușor melancolice din afara cadrului. Asta poate să amintească de epoca mută, mai ales de perioada expresionismului german din anii ‘20. Personajele, însă, se îndepărtează de un stil de actorie bazat pe hiperbole, ci rămân într-o zonă foarte puternică de realism.

Parenting-ul pe care-l practică Lee și Evelyn (Krasinski și Emily Blunt, excelenți împreună, prelungind experiența de soți și părinți din viața reală) are un aer idealisto-futil: cei doi construiesc un sistem de homeschooling foarte candid într-o lume deja damnată. Grija și înțelegerea cu care îi antrenează pe copii pentru viața de afară, dar și instinctul de sacrificiu care domnește în familie individualizează și umanizează personajele. A Quiet Place ridică multe întrebări logistice, unele serioase (cum poți să urli lângă o cascadă, dar nu poți să arunci niște zaruri pe o tablă într-o casă antifonată?), altele mai puțin serioase (ce faci dacă ai gaze sau vrei să strănuți?), însă spune multe despre cât de mult s-ar putea adapta umanitatea unor astfel de condiții. Pe lângă alte filme post-apocaliptice care vorbeau despre posibilitatea canibalismului sau refugierea într-un buncăr în care-ți pierzi mințile ulterior (10 Cloverfield Lane), filmul lui Krasinski pare cel mai optimist.

A Quiet Place poate fi urmărit în cinematografele din România începând cu 13 aprilie.