Am citit în succesiune două cărți: Împăratul cu șapcă. Regimul Traian Băsescu și elitele sale de Radu Călin Cristea și Fire and Fury: Inside the Trump White House, cartea lui Michael Wolff despre Donald Trump și „elitele” lui. Găsesc nimerită o scurtă comparație. O comparație nu atât a celor două volume, cât a celor două școli de jurnalism reprezentate.
Cartea lui Wolff este o mostră de jurnalism narativ, e redactată într-un stil limpede și produce o mare cantitate de revelații. Wolff are zeci, sute de surse cu care a petrecut un număr considerabil de ore pentru a obține informații inedite de primă mână cu privire la regimul Trump.
Cartea lui Radu Călin Cristea e cam de trei ori mai lungă și însoțită de un paratext excesiv – pe lângă prefețe și postfață, apar și prezentări semnate pe coperta a patra de Radu Duda (mă rog, ASR Principele Radu al României, cum își zice) și Emil Constantinescu. Ea valorifică aproape exclusiv surse deja publice (articole de ziar, emisiuni TV). Nu aduce informații noi – majoritatea informațiilor picante cu privire la Băsescu vin dintr-un volum de memorii a Adrianei Săftoiu; într-un pasaj caracteristic, autorul amenință că ar avea „surse bune de la Palatul Cotroceni” pentru cutare informație, dar renunță să o mai comunice. Cartea nu este nouă nici în partea conceptuală. De pildă, ideea de a corela așa-numitul Grup de la Păltiniș (din care au fost recrutate în bună parte elitele lui Băsescu) și intelectualii antidemocratici din interbelic a fost făcută cu succes încă din 2005 de Adrian-Paul Iliescu, în Anatomia răului politic (Editura Fundației Culturale Ideea Europeană). Cât despre faptul că Radu Călin Cristea ia ca model volumul Intelectualii de Paul Johnson, ce să mai zic…
De asemenea, cartea lui Cristea este prea puțin narativă, rău construită și repetitivă. Stilul ei se bazează pe o șaorma retorică în care sunt compresate insinuări, vorbe în doi peri, glumițe, ironii, citări in extenso (nu doar din Patapievici și ceilalți „intelectuali ai lui Băsescu”, ci și din clasici români – Creangă, Caragiale, Arghezi și mulți alții). Pe scurt, e vorba de un stil în același timp foarte colocvial și foarte intertextual, care devine din pricina acestei încărcări excesive aproape opac. Un stil nimerit poate pentru o postare pe Facebook, dar mai mult decât problematic atunci când această postare trece de o mie de pagini format mare. Câteodată scrisul lui Radu Călin Cristea trimite și la zone mai rău famate. Oricâte ar fi făcut Elena Udrea, felul libidinos în care autorul se referă la ea (apelând-o La Rasputain, combinație între Rasputin și „putaine”) nu face prea multe parale. Când o încondeiază pe Elena Băsescu, Radu Călin Cristea e perfect confundabil cu Alcibiade: „Manechin amator, fițoasă cu moacă de kabuki, puberă de tip caprin, sânge în instalații, produs modest de suburbie, marcaje standard ale copilăriei petrecute în port”. Mircea Geoană e „schimbător ca o muiere” etc. etc.
Teza cărții poate fi rezumată prin câteva rânduri din Adriana Săftoiu citate de Radu Călin Cristea: „Cred că, în relația cu intelectualii, cei care au greșit au fost aceștia, și nu invers. Nu Președintele a fost de vină că au primit eticheta de băsiști, ci chiar ei, printr-o admirație necritică. Pentru Traian Băsescu, relația cu elitele a apărut mai degrabă dintr-o necesitate impusă de evenimente, și nu dintr-o nevoie personală. Până în final, cred mai degrabă că evoluția relației cu aceștia nu a făcut decât să îi confirme opinia: simpatici, dar ineficienți (…). Cred că Traian Băsescu i-a simțit mult mai corect decât i-am simțit eu și i-a folosit mult mai bine, ceea ce nu înseamnă obligatoriu mai onest. Pentru mine, lipsa tonului critic din partea grupului de intelectuali, odată împrieteniți cu Președintele, consimțământul nenuanțat față de tot ce spunea sau făcea, admirația manifestată aprioric au fost marea mea dezamăgire”.
Din păcate, Radu Călin Cristea alege calea cea mai lungă, mai confuză și mai pamfletară pentru a ilustra această teză. El se pierde în citate extralong și într-o satiră de duzină, în loc să investigheze și să pună întrebări cu adevărat pertinente. Până la urmă, faptul că Băsescu a avut de partea lui niște intelectuali prea admirativi nu înseamnă mare lucru, dincolo de virtuțile comice ale literaturii prezidențiale pe care aceștia au produs-o. Acești intelectuali se pot apăra foarte bine (au și făcut-o nu doar o dată) invocând prețuirea lor sinceră pentru Băsescu și politicile lui, ca și dezgustul în fața alternativelor (Adrian Năstase, Mircea Geoană, Victor Ponta ș.a.). Cu adevărat interesante ar fi fost alte întrebări. De pildă: de unde vine sprijinul constant al intelectualilor din România postcomunistă pentru politicile neoliberale? Care a fost rolul efectiv al intelectualilor în desenarea acestor politici? Care a fost tipul de profit obținut de intelectualii lui Băsescu, dincolo de lucrurile vizibile, de tipul „X primește o funcție”? Și care a fost infrastructura prin care profitul a picurat sau a curs? E drept că răspunsul la aceste întrebări ar fi solicitat virtuți analitice și jurnalistice pe care Radu Călin Cristea pur și simplu nu le posedă.
Totuși, cartea nu este integral inutilă. Pentru cei dispuși să treacă prin cele aproape 1 100 de pagini indigeste, ea este folositoare în primul rând prin citatele extensive. Dacă doriți să vă reamintiți genuflexiunile și odele fierbinți închinate lui Băsescu de Traian Ungureanu (citatul suprem din volum îi aparține acestuia: „dau limbi libertății”), Gabriel Liiceanu și compania, ei bine, Împăratul cu șapcă vă împrospătează memoria. De asemenea, cartea e un reminder al principalelor noduri din perioada Băsescu (Raportul Tismăneanu, trimiterea Elenei Băsescu în Parlamentul european, alegerile prezidențiale din 2009, referendumul din 2012, pariul cu justiția etc.).
Cartea fundamentală despre cele două mandate ale lui Băsescu rămâne cea editată de Florin Poenaru și Costi Rogozanu, Epoca Traian Băsescu. România în 2004‑2014 (Editura Tact, 2014): calmă, sintetică, analitică și utilă chiar și pentru cei care nu împărtășesc presupozițiile ideologice ale autorilor.
Radu Călin Cristea, Împăratul cu șapcă. Regimul Traian Băsescu și elitele sale, prefață de Al. Cistelecan, introducțiune de Paul Cernat, postfață de Dorin Tudoran, Editura RAO, 2017, 1080 pag.
