Film / Umor
Titanic Fals
Dragoș C. Costache
„Candidatul perfect” e un film „politic” cu o distribuție promițătoare, care însă eșuează lamentabil, pentru că nu înțelege politica, nici măcar la un nivel superficial.
„Candidatul perfect” e un film „politic” cu o distribuție promițătoare, care însă eșuează lamentabil, pentru că nu înțelege politica, nici măcar la un nivel superficial.
Éric Toledano și Olivier Nakache se agață în noul lor „Une année difficile”/„Un an dificil” de una dintre cele mai urgente cauze politice: climatul. Rezultatul vorbește mai mult despre neputințele genului decât despre happy end.
Doi jurnaliști merg la Festivalul de Poezie și Epigrame „Romeo și Julieta” la Mizil, unde descoperă arta prea puțin documentată a duelului epigramistic.
Comedianții ăștia sunt fie complet diferiți de generațiile anterioare, fie recontextualizează și reîmprospătează genul.
Ca să înțelegem cum am ajuns în punctul în care un cunoscut politolog postează o „glumă” rasistă, am trecut în revistă trei decenii de umor românesc rasist.
Umorul este un instrument de supraviețuire care mai taie din puterea paralizantă a evenimentelor macabre. E ca o ultimă protecție împotriva disperării și a fricii.
„Am video-conferință cu cu ceilalți șefi de stat sau de guvern din Uniunea Europeană. Mă amuză gândul că nimeni nu bănuiește că pe sub pantaloni am slipii cu Daffy Duck.”
„Stau în curte în hamac, îmi privesc copilul care se joacă în piscină alături de cei 5 scafandri și de cele 10 bone filipineze. Citesc din Învățăturile Sfântului Părinte Paisie Aghioritul.”
„Mi-am amintit că am avut un coșmar. Eram la școală și făceam adunări. Ce mă bucur că acuma nu mai sunt permise adunările de mai mult de trei.”
Mă uit la televizor și mă crucesc. Băncile iau dobândă la dobândă? Iar asta e legal? Avea dreptate idolu meu, Petre Țuțea: „Am făcut pușcărie pentru un popor de idioți!”
Aud pe holurile Patriarhiei aceleași glume de acum o săptămână cu distanța socială: „Iubește-ți departele ca pe tine însuți”.
Unul dintre cei mai populari și plini de umor autori de cărți de călătorie scrie despre cum a regăsit America după două decenii de absență.
De când se tot duce pe la New York pentru a prinde treaba cu scena, microfonul și scaunele pline de oameni care vor să râdă, pe Andreea o tot îndeamnă cunoscuții: „Hai, zi-ne un banc!”.
Da, unii comedianți români sunt misogini, dar nu cred c-o fac din răutate. Unu: e la îndemână să faci glume sexiste. Și doi: prind la public.
Silviu Gherman și Ovidiu Chihaia interpretează un fragment din „Stenogramele României”
Tocmai când hashtag-ul #spersăcrăpi e pe val, Radu Paraschivescu lansează volumul „Aștept să crăpi”.
N-o să aflaţi care e sensul vieţii sau rețeta fericirii, dar sigur o să plecaţi din sală rumegând următoarea întrebare: în fond, noi când mai trăim?
Cronică: „Ghostbusters” reloaded cu extra-doză de estrogen. Savanții sunt gagici și se distrează maxim.
O poveste cu David Sedaris, eseist cu best-sellere despre râs și vulnerabilitate, autor la The New Yorker și Esquire.
Totul în jurul meu, de la petele de pe cadă până la micul pai cu care porționam speed-ul, era artă pentru mine.
Atenție, acest articol conține Arsenie Boca, Victor Ponta și .gif-uri cu pisici.
Pe Calea Victoriei, la numerele 33-35, se deschide o poartă către anii ‘90.
Șapte minute de nebunie matinală
Am urmărit 12 comedianți cu vechime și 10 debutanți, pentru a afla de ce râd românii la “stand-up comedy”.
Ediția aniversară de 20 de ani a Nopții Muzeelor va fi marcată anul acesta printr-un protest fără precedent pentru lumea culturală din România. Angajați din muzee și biblioteci din toată țara vor ieși în stradă la București, iar instituțiile pe care le reprezintă vor fi închise în noaptea în care, în mod obișnuit, primeau sute de mii de vizitatori. Lucrătorii din muzee și biblioteci spun că sunt în acest moment de departe pe ultimul loc în sistemul salarial public din România și că s-a ajuns la „un moment de tensiune maximă”.
Am vorbit cu mai mulți artiști și operatori cultural implicați în protestele care au loc în sectorul independent.
Ilustratoarea Sorina Vazelina a creat o serie de benzi desenate pe tema reducerilor de fonduri din cultură.