Remix / Spații liminale
Vara în care am crezut că voi fi trimis în spațiu
Gabriel Mager, Alma Gyovai
O întoarcere în verile copilăriei, când puștiul de atunci descoperă ce înseamnă masturbarea, cu ajutorul unui roman SF și al unei ore de religie.
O întoarcere în verile copilăriei, când puștiul de atunci descoperă ce înseamnă masturbarea, cu ajutorul unui roman SF și al unei ore de religie.
Amintiri mai mult sau mai puțin reale, în care se întâlnesc un copil precoce, un profesor de religie, o haită de iepuri și un Iisus de pluș.
O călătorie fantastică în viața unui personaj care a făcut o pasiune pentru a aștepta sfârșitul școlii. Din șopronul vecinilor, până în amfiteatrele Universității din Timișoara, unde găsește ușa secretă spre holurile Universității Warwick, bântuit de underground-ul academic care plănuia revoluții.
Povestea unui copil cu prea multă imaginație, care număra fulgi de zăpadă, când, dintr-o dată, iarna a încetat să mai ningă. Noroc cu bunicului său beat.
Am fost acolo când Cristi Puiu l-a omorât pe domnul Lăzărescu.
Când ești copil obiectele au propria viață. Uneori această viață e înfricoșătoare și dătătoare de anxietăți.
O mie de ani au trecut de când Timișoara, urbea de pe râul Bega, a fost încoronată capitală culturală europeană. Suntem în 3023.
Într-un nou episod din seria „Cinemutații”, aflăm ce s-a întâmplat în spațiu cu Nicu Covaci și pisicile comuniste.
Nu este uşor să fii student profesionist, dar care din noi are meserie uşoară în capitalism?
În care se îmbină o recuzită comic-grotescă, de factură Grand-Guignol, cu scene bucolice descriind frumusețile Munților Carpați.
„A fi într-o relație înseamnă să te ții de mână cu persoana iubită și să-i rostești numele. Atunci ea va rosti numele tău. Pe urmă tu vei rosti numele ei. Și tot așa. Uneori schimbați poziția mâinilor.”
În perioada pițăratului, care începe la jumătatea lui decembrie și se încheie la jumătatea lui ianuarie, copiii aduc gălăgia în casele oamenilor.
În comuna Cenad din județul Timiș trăiesc mai multe pisici decât oameni. Asta înseamnă că există pisici care nu-și găsesc oamenii. Circulă tot soiul de povești în legătură cu aceste pisici solitare.
Nu mă puteam uita la „Sailor Moon” decât când eram singur în cameră. Într-o zi, uitând să încui ușa, m-am trezit cu bunicul lângă mine.
Înainte de începutul pandemiei, pe vremea când Timișoara se pregătea să devină Capitală Culturală Europeană și oamenii aveau căldură în calorifere și apă caldă, mi-am propus să vizitez punctele de interes ale urbei.
Pandemia a schimbat modul în care mă raportam la izolare. Lumea își pierdea răbdarea și mințile cu carantina, iar eu simțeam că sunt, în sfârșit, înțeles.
E tragicomic destinul primei instituții bancare din Timișoara, care a apărut menționat de curând în presă într-un articol cu titlul funebru: „A mai căzut un pic din clădirea din Piața Sf. Gheorghe”.
În apropierea zonei în care locuiesc, pe strada Ciprian Porumbescu, a fost asfaltat un copac. Acest lucru nu este neobișnuit în Timișoara.
Ediția aniversară de 20 de ani a Nopții Muzeelor va fi marcată anul acesta printr-un protest fără precedent pentru lumea culturală din România. Angajați din muzee și biblioteci din toată țara vor ieși în stradă la București, iar instituțiile pe care le reprezintă vor fi închise în noaptea în care, în mod obișnuit, primeau sute de mii de vizitatori. Lucrătorii din muzee și biblioteci spun că sunt în acest moment de departe pe ultimul loc în sistemul salarial public din România și că s-a ajuns la „un moment de tensiune maximă”.
Am vorbit cu mai mulți artiști și operatori cultural implicați în protestele care au loc în sectorul independent.
Ilustratoarea Sorina Vazelina a creat o serie de benzi desenate pe tema reducerilor de fonduri din cultură.