Carte / Îmbătrânire
Amintirile prețioase din spatele cadourilor inutile
Scena9
Citește în avanpremieră un fragment din nuvela Fredrik Backman „Și-n fiecare dimineață drumul spre casă e tot mai lung”.
Citește în avanpremieră un fragment din nuvela Fredrik Backman „Și-n fiecare dimineață drumul spre casă e tot mai lung”.
O jurnalistă petrece trei săptămâni într-un sat din nordul României, care se micșorează și îmbătrânește, odată cu oamenii lui.
Am petrecut ziua de 31 decembrie 2020 împreună cu vârstnicii din Centrul „Speranța” pentru a vedea cum i-a afectat izolarea din cauza pandemiei.
Am încercat să aflăm problemele vârstnicilor din România, confruntați adesea cu disprețul societății.
Ediția aniversară de 20 de ani a Nopții Muzeelor va fi marcată anul acesta printr-un protest fără precedent pentru lumea culturală din România. Angajați din muzee și biblioteci din toată țara vor ieși în stradă la București, iar instituțiile pe care le reprezintă vor fi închise în noaptea în care, în mod obișnuit, primeau sute de mii de vizitatori. Lucrătorii din muzee și biblioteci spun că sunt în acest moment de departe pe ultimul loc în sistemul salarial public din România și că s-a ajuns la „un moment de tensiune maximă”.
Am vorbit cu mai mulți artiști și operatori cultural implicați în protestele care au loc în sectorul independent.
Ilustratoarea Sorina Vazelina a creat o serie de benzi desenate pe tema reducerilor de fonduri din cultură.