București înconjurător / Mediu
Tărâmul gunoaielor și promisiunea reciclării
Andrada Lăutaru, Bogdan Dincă
Care este soluția actuală pentru reciclarea gunoiului și implicarea cetățenilor în acest efort - și, mai ales, cât este ea de eficientă?
Care este soluția actuală pentru reciclarea gunoiului și implicarea cetățenilor în acest efort - și, mai ales, cât este ea de eficientă?
Primul articol din seria București înconjurător îți arată cum e viața lângă gropile de gunoi a Bucureștiului.
O serie care explorează cum e viața la marginea unei zone metropolitane europene, când proiectele de mediu se concentrează doar pe centru.
Ediția aniversară de 20 de ani a Nopții Muzeelor va fi marcată anul acesta printr-un protest fără precedent pentru lumea culturală din România. Angajați din muzee și biblioteci din toată țara vor ieși în stradă la București, iar instituțiile pe care le reprezintă vor fi închise în noaptea în care, în mod obișnuit, primeau sute de mii de vizitatori. Lucrătorii din muzee și biblioteci spun că sunt în acest moment de departe pe ultimul loc în sistemul salarial public din România și că s-a ajuns la „un moment de tensiune maximă”.
Am vorbit cu mai mulți artiști și operatori cultural implicați în protestele care au loc în sectorul independent.
Ilustratoarea Sorina Vazelina a creat o serie de benzi desenate pe tema reducerilor de fonduri din cultură.