
Recomandări / Timp Liber
Ce facem săptămâna asta? 11 - 17 octombrie
Scena9
În miezul celei de-a doua toamne pandemice, mergem la teatru și expoziții (cât mai putem), și-n rest ne întâlnim online cu scriitori și idei.
În miezul celei de-a doua toamne pandemice, mergem la teatru și expoziții (cât mai putem), și-n rest ne întâlnim online cu scriitori și idei.
Citește un fragment din „Fizica tristeții”, un roman fascinant scris de Gheorghi Gospodinov, unul dintre cei mai importanți autori bulgari contemporani.
Înainte de lansarea noului sezon din „Gomorra” , am stat de vorbă cu regizorul Claudio Cupellini și cu Marco D’Amore & Salvatore Esposito, actorii principali din acest serial-fenomen care s-a clasicizat deja în Italia.
Numărul 4 al revistei Scena9 pe hârtie poate fi precomandat acum. E despre cum (micro)supraviețuim.
Festivalul Filmului European perseverează și aduce la Cinema „Elvira Popescu”, pentru finalul acestui an pandemic, o mini-selecție de filme care altminteri nici n-ar fi luate în seamă de către distribuția eratică de la noi.
Am ales să explorăm anul 2021 prin cinci cărți noi scrise de autori români.
Sunt afantazică, adică nu pot crea imagini cu mintea. Dacă închid ochii, nu-mi pot vizualiza mama și nici nu m-am putut gândi vreodată că aș putea.
Toți autorii au încercat să traducă melancolia și anxietatea înaintării în vârstă într-un fel sau altul. În ultimul său volum de poezie, Simona Popescu a găsit, poate, cea mai cinstită metodă: în tăcere.
În „Stai jos sau cazi”, Bogdan Munteanu vrea să aducă tema epilepsiei în prim-plan cu umor, însă ajunge să pună în scenă o narațiune forțată.
Întreruperea provocată de pandemie îi imprimă Bookfest-ului aspectul unor straturi geologice suprapuse: cărți foarte recente stau alături de volume publicate în 2021, dar care nu au putut fi lansate.
Cât de bine ne cunoaștem vecinii? Ce știm despre încercările trecute și prezente prin care trec oamenii cu care împărtășim granițe fizice?
Al treilea roman al lui Sally Rooney, „Lume frumoasă, unde ești?” e construit pe o radiografie în mișcare.
N-aș fi putut pleca de la Scena9 dacă nu știam că suntem bine. Că am ajuns într-un punct în care construcția structurii de rezistență s-a încheiat.
Noul volum al lui Teodor Dună, flașneta babel (Nemira, 2022), e un flashback dintr-o epocă îndepărtată, de când douămiiștii erau încă tineri și furioși.
Citește un schimb de scrisori între scriitorii Bogdan-Alexandru Strănescu și Vasile Ernu, publicate aici în premieră
Într-o zi de octombrie, în urmă cu 61 de ani, într-un cinematograf din New York, a avut loc premiera filmului „Mic dejun la Tiffany”.
Scriitoarea Lavinia Braniște descoperă într-un dialog cu artista Floriama Cândea cum se îmbină arta cu chimia.
Un fragment din „Învingătorii”, cel mai nou roman al lui Fredrik Backman.
Citește un schimb de scrisori între scriitorii Bogdan-Alexandru Strănescu și Vasile Ernu, publicate aici în premieră.
După exact un secol și jumătate de la publicarea „Sărmanului Dionis” (1872), Florin Chirculescu publică „Solomonarul. Romanul unei revoluții fără început și sfârșit” (Nemira, 2022), un roman maximalist despre Mihai Eminescu.
Ce învățăm despre narațiuni și modul în care ele ne domină lumea în cartea lui Richard Kearney „Despre povești”.
Dacă visezi cu ochii deschiși la personaje și situații care ar merge perfect într-un serial pe net știm un proiect pentru tine.
Citește în avanpremieră un fragment din nuvela Fredrik Backman „Și-n fiecare dimineață drumul spre casă e tot mai lung”.
O gașcă de preadolescenți scrie despre romanul „Casa”, în care Alex Moldovan își imaginează România ca pe o distopie.
Ediția aniversară de 20 de ani a Nopții Muzeelor va fi marcată anul acesta printr-un protest fără precedent pentru lumea culturală din România. Angajați din muzee și biblioteci din toată țara vor ieși în stradă la București, iar instituțiile pe care le reprezintă vor fi închise în noaptea în care, în mod obișnuit, primeau sute de mii de vizitatori. Lucrătorii din muzee și biblioteci spun că sunt în acest moment de departe pe ultimul loc în sistemul salarial public din România și că s-a ajuns la „un moment de tensiune maximă”.
Am vorbit cu mai mulți artiști și operatori cultural implicați în protestele care au loc în sectorul independent.
Ilustratoarea Sorina Vazelina a creat o serie de benzi desenate pe tema reducerilor de fonduri din cultură.