Recomandări / Timp Liber
Scena9 recomandă: săptămâna 14-20 august
Scena9
O selecție de evenimente care ar putea fi utilă pentru cei rămași prin orașe.
O selecție de evenimente care ar putea fi utilă pentru cei rămași prin orașe.
Între 7-10 septembrie are loc la București Festivalul Internațional al Filmelor de Dans. Ne-am uitat și noi la câteva înainte (deh, privilegii) și-am scris ca să-ți facem poftă.
„Have a nice day” e o animație neo-noir, fix așa cum ar fi făcut-o Tarantino pe ketamină. A fost atât de incomodă pentru guvernul chinez, încât a intervenit și a retras-o din competiția de la Festivalul de la Annecy.
O profesoară de română din Turda a fost sancționată pentru că le-a recomandat elevilor ei să vadă un film despre poeții francezi Verlaine și Rimbaud. Cazul a ajuns în atenția Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
„Blade Runner 2049” reconstruiește spectaculos lumea onirică a filmului originar, dar se sprijină pe niște structuri narative îndoielnice.
Azi începe cel mai important festival de film documentar din România. Am ales 5 filme care ne ajută să înțelegem lumea un pic mai bine.
Trei filme despre femei: o parabolă feministă din timpul războiului civil, o poveste cu o tânără de 31 ani foarte dezorientată și lupta unei femei din provincie cu birocrația chineză.
Jurnal de festival în 4 filme care satirizează burghezia: cu artă contemporană, Rusia lipsită de empatie, o anti-comedie romantică și un happy end de Haneke.
Am povestit cu unul dintre cei mai radicali scriitori ai zilelor noastre despre schimbările lumii, îmbătrânire, droguri și pactul cu Hollywood.
S-a lansat Cineama.ro, o platformă care adună în format digital filme ale cineaştilor amatori români de dinainte de ’90, ilustrând un fenomen aproape necunoscut azi.
Săptămâna asta, vă propunem să ne strângem în cinematografe, în muzee, prin galerii de artă, baruri, birturi și bodegi, să ne încălzim cu ficțiune, documentare, teatru, arte și discuții aprinse.
Două dintre filmele de la Festivalul Filmului Francez construiesc spații labirintice și butaforice care satirizează lumea modernă.
Finalul de săptămână aduce un val de frig arctic peste România, așa că ne refugiem la dezbateri, spectacole, festivaluri de film și prin librăriile noastre preferate. Și mai ales la Zilele Superscrieri!
O poveste poetică de dragoste gay la marginea lumii, care spune multe despre relația love-hate pe care o are Anglia cu străinii în contextul Brexit.
Nu-i o ediție care să strălucească prin mari evenimente, însă pot fi cumpărate câteva cărți excelente.
După Gaudeamus și proteste în masă, începe o nouă săptămână, cu noi evenimente culturale.
De ziua României, vă recomandăm 2 documentare esențiale, o carte despre dueluri românești, un canal de YouTube care povestește istoria fără clișee și un proiect artistic care updatează Coloana infinitului.
A venit (din nou) iarna și azi, la 5 grade Celsius, vă propunem 10 evenimente culturale pentru săptpămâna asta.
Volumul despre cinemaul românesc din anii ’90, coordonat de Gabriela Filippi și Andrei Gorzo, reușește să fie spectaculos, curajos, polemic și incitant.
Dacă tot vin Sărbătorile și ne îmbătăm cu mult drag pentru ceilalți, am ales fiecare câte-o carte pe care-am face-o cadou de Crăciun.
Daaa, știm, lista nu-i completă. A trebuit să alegem fiecare câte un singur serial, dar comentariile sunt deschise. The Keepers, Twin Peaks, Stranger Things, The Binge Is On.
E greu al naibii să ne urnim pe frigul ăsta năprasnic, dar poate ne fac cu ochiul niște evenimente culturale ale săptămânii.
150 de liceeni din București s-au dus cu profii lor să vadă un film despre lupta bolnavilor de SIDA în Franța anilor ’90 şi să vorbească despre educaţie sexuală.
Filosofia e din ce în ce mai necesară pentru a găsi întrebările potrivite: Ce înseamnă un bun cetățean? Ce e adevărul și cum îl caut? Dacă trăim într-o simulare și noul guvern e doar o hologramă?
Ediția aniversară de 20 de ani a Nopții Muzeelor va fi marcată anul acesta printr-un protest fără precedent pentru lumea culturală din România. Angajați din muzee și biblioteci din toată țara vor ieși în stradă la București, iar instituțiile pe care le reprezintă vor fi închise în noaptea în care, în mod obișnuit, primeau sute de mii de vizitatori. Lucrătorii din muzee și biblioteci spun că sunt în acest moment de departe pe ultimul loc în sistemul salarial public din România și că s-a ajuns la „un moment de tensiune maximă”.
Am vorbit cu mai mulți artiști și operatori cultural implicați în protestele care au loc în sectorul independent.
Ilustratoarea Sorina Vazelina a creat o serie de benzi desenate pe tema reducerilor de fonduri din cultură.