În lume / Jurnalism
Edicola 518 – Infinitul în patru metri pătrați
Emilia Barbu
În Perugia, un oraș din centrul Italiei, o gheretă de ziare a răsărit parcă de nicăieri ca să scuture lumea de praf.
În Perugia, un oraș din centrul Italiei, o gheretă de ziare a răsărit parcă de nicăieri ca să scuture lumea de praf.
Am invitat patru autoare să vorbim despre lipsa femeilor din manualele de literatură română și despre efectele acestei absențe.
În Texas, Statele Unite, o mamă se chinuie să-l trimită pe traficantul fetei ei minore după gratii, iar o organizație religioasă salvează victime cu Biblia sub braț.
E ora șase seara. Dacă plec acum, o să câștig o oră. Timp liber. O oră în care pot să mă plimb și să nu mă gândesc la nimic. O oră până pleacă bona.
Liviu Pop, fost ministru al Educației, a descoperit poezia concretă într-un manual alternativ de-a noua și s-a declarat „fără cuvinte”. Poetul Răzvan Țupa îi spune care-i treaba cu poezia și de ce nu trebuie să ne temem de ea.
Michael Cory Davis povestește cum a ajuns, din actor de soap operas cu jumătate de normă ca bodyguard într-un club din LA, să fie activist împotriva traficului de persoane.
Știrile despre problemele psihice ale româncelor care lucrează ca îngrijitoare în străinătate au fost o undă de mirare colectivă la începutul anului. Ne-au surprins tocmai pentru că nu știm nimic despre condițiile de muncă ale acestor femei.
Rectorul Universității din București, Mircea Dumitru, vorbește despre motivele demisiei sale din CNATDCU și despre prioritățile sistemului de educație.
După primele valuri de oameni plecați la muncă în străinătate, psihiatrii vorbesc despre „sindromul Italia”. Am vrut să aflăm ce este, de fapt, acest sindrom.
Cu câteva zile înainte de Ziua Îndrăgostiților, gânditorul creștin Mihai Neamțu a conferențiat despre mai multe feluri de iubire, dar a ajuns să vorbească și despre Donald Trump.
Atâta timp cât femeile continuă să fie invizibile sau făcute invizibile pe scena oficială a culturii, impresia pe care o s-o perpetuăm este exact asta: adevărații oameni mari sunt bărbații.
Erin McElroy, activistă feministă radicală, cercetează istoria IT-ului underground din România și face hărți împotriva evacuărilor abuzive.
150 de liceeni din București s-au dus cu profii lor să vadă un film despre lupta bolnavilor de SIDA în Franța anilor ’90 şi să vorbească despre educaţie sexuală.
Fostul premier a dezbătut, cu invitați de seamă, rolul Culturii în aniversarea Marii Uniri, ocazie cu care s-a enervat puțin.
Am pus pe-o hartă manifestările cultural-artistice anunțate în diferite localități și am stat de vorbă și cu o parte dintre organizatori, ca să vedem de ce-s importante evenimentele de felul ăsta.
Am intrat în șapte case de Crăciun și Anul Nou, ca să aflăm dacă reproșurile, nostalgiile și tandrețurile puse pe masă sunt aceleași, de la București la Bacău la Brăila.
2017 a fost un an politic mizerabil, dar și unul excelent dpdv literar, la toate capitolele: poezie, proză, nonficțiune.
Peste o sută de copii de refugiați și migranți musulmani au serbat împreună Crăciunul alături de copii romi și români, într-o biserică mormonă din București.
Am încercat să înțelegem ce înseamnă pentru lucrătorii din sectorul independent mult hulitul Cod Fiscal pregătit pentru 2018.
Corupția e un virus care găsește un mediu călduț între teancurile de bani și se transmite prin atingere, crede Lea Thaisa Ofițeru, elevă în clasa a X-a.
Cu un an înainte de Centenarul României, când se livrează multe clișee despre patrie și patriotism, Asociația Da' De Ce a invitat elevi de școală primară să gândească pe cont propriu la țara în care trăiesc.
Am fost la conferința Coaliției pentru Familie la TNB. Apoi am luat la puricat ce și cum s-a spus acolo despre toleranță și conștiință.
Duminică, 5 noiembrie, la Muzeul de Artă Contemporană din București, se lansează „Acasă”, de Radu Ciorniciuc, unul dintre cele mai speciale proiecte jurnalistice din ultimii ani.
Află, călătorule, că și pe-aici sunt tiribombe, doar că-s gratuite.
Natural este o călătorie audio prin rezervații din România, în care vrem să aflăm de ce relația dintre oameni și natură a ajuns așa de fragilă.