De mai bine de 10 ani, actrița Isabelle Huppert s-a impus drept icon al cinemaului de autor european și nu numai. Două filme reconfirmă această poziție, care merită explorată și celebrată fără ocolișuri.
Citește în avanpremieră un fragment din „Portret de familie”, un roman descris ca: „Micile Domnișoare, dar cu baschet.
Citește un fragment din cartea de memorii și gânduri a jurnalistei Maria Ressa. E o lectură necesară care ne obligă să ne punem întrebarea: ce am sacrifica pentru adevăr.
★★★★★☆☆☆☆☆
Spectaculosul „Dune: Partea a doua” e impresionant și (în propriul său fel) fidel materialului sursă. Dă, însă, rateuri importante, pe ici, pe colo, și anume în punctele esențiale.
Expoziția „Rituals, Keepers and Storms.” de la Timișoara readuce în prim plan lucrările Ioanei Nemeș, una dintre cele mai importante artiste din România ultimilor 30 de ani.
Păsările au fost dintotdeauna o sursă de inspirație pentru artiști, mai ales pentru muzicieni. Vezi cum i-au inspirat zburătoarele pe marii compozitori, de la graurul lui Mozart la mierlele și porumbeii lui Kate Bush.
Citește un fragment din cartea „Câinele meu Tulip”, de J.R. Ackerley.
Pe durata monumentalului documentar „Direct Action” cei doi co-regizori oferă o demonstrație a ceea ce, de regulă, nu se filmează – fie că este vorba de cinemaul politic, fie de film în general.
De vorbă cu producătoarea documentarului estonian „Sauna secretelor”, care surprinde un spațiu de penumbre protectoare dedicat comuniunii dintre femei trecute de 40 de ani și poveștile lor despre maternitate, relația cu corpul, cu frumusețea, cu îmbătrânirea, cu boala, cu sexul, cu abuzul, cu pierderea.
★★★★★☆☆☆☆☆
Totul începe și se termină în același cătun din nordul Franței pe care Bruno Dumont îl cartografiază de ani de zile. Dar, între genericele „L’Empire”, cineastul ne va fi permis să întrevedem, în plus, străfundurile cosmosului.
Luna asta Noii Cititori discută lumea magică și lecțiile despre prietenie din cartea „Universul știe”.
„Expoziția Popescu” adună lucrări istorice, criticate, contestate, puncte de reper care scriu istoria artei recente după 1989.
★★★★★☆☆☆☆☆
Zeițe de categoria B dezvăluie lumea mai puțin strălucitoare din spatele scenei, munca și provocările ei.
Citește în avanpremieră un fragment din romanul scriitoarei Ioana Bâldea Constantinescu, „Castelul din orașul meu”, care spunea povestea unui geniu singuratic.
Citește trei poezii din noul volum al lui Andrei Dósa. O carte despre familie, singurătate, alienare și societate.
★★★★★☆☆☆☆☆
„Săptămâna mare” al lui Andrei Cohn, singurul film românesc prezent la Berlinale anul acesta, e un proiect ambițios. Păcat însă că ține să ne reamintească asta la fiecare cadru.
„Hidra”, statuia lui Costin Ioniță amplasată la Iași în „Luna sculptorilor români”, a stârnit fascinație și revoltă, exaltare sau ură viscerală. Care este istoricul acestei lucrări cu mare încărcătură politică și cum se explică reacțiile violente de care a avut parte la Iași?
★★★★★☆☆☆☆☆
Prezentat în competiția principală de la Berlin, filmul lui Olivier Assayas „Hors du temps” este doar crochiul stângaci, deși nu lipsit de emoție, al filmului-sumă cu tente autoficționale care ar fi putut să fie.
„Henry Fonda for President”, un film de debut lansat după aproape 40 de ani de carieră, rezumă prin figura sa centrală nu doar cei 120-și-un-pic de ani ai cinemaului, ci însăși întreaga istorie a Statelor Unite ale Americii.
Citește șapte poezii de James Appleby, traduse de poetul Alex Văsieș.
Corespondență de la Festivalul de Film de la Berlin. Un documentar ne invită să ne întrebăm: cine sunt, de fapt, cei care au acces la arta patrimonializată?
★★★★★☆☆☆☆☆
Povestea personajului narator din spectacolul Milk & Tea se concentrează pe deriva existențială a acestuia la Londra.
★★★★★☆☆☆☆☆
Lansat într-un moment istoric cum nu se poate mai oportun, „The Zone of Interest” al lui Jonathan Glazer își croiește un drum al său printre reprezentările audiovizuale ale Holocaustului.
★★★★★☆☆☆☆☆
Cineastul Wim Wenders revine cu „Zile perfecte” în Japonia îndrăgită, pe care o transfigurează într-o fantasmă dulceagă, fără prea mare legătură cu realitatea.
Le-am invitat pe solistele Corina Sîrghi și Mioara Lincan la o discuție deschisă despre ce înseamnă să fii cântăreață de muzică lăutărească în zilele noastre, dar și despre cum e să fii femeie pe o scenă dominată de bărbați.
