Teatru / Festival
Teatru într-un loc cu patru anotimpuri în aceeași zi
Victor Olăhuț
Un regizor român descoperă că mai există cel puțin un loc pe lume unde teatrul se face din pasiune: la StamFest, în Norvegia.
Un regizor român descoperă că mai există cel puțin un loc pe lume unde teatrul se face din pasiune: la StamFest, în Norvegia.
În /ne’li.niʃ.te/, Dorina Lazăr este o scriitoare aspirantă la Premiul Nobel pentru literatură, pe care are puține șanse să-l obțină din cauza unui scandal privind antisemitismul manifestat într-unul dintre romanele sale.
Cum arată o adaptare după Poartă-ți plugul peste oasele morților, de Olga Tokarczuk, în viziunea lui Simon McBurney?
Creat cu un actor, Valer Dellakeza, doi ofițeri de poliție și 23 de oameni obișnuiți, alții la fiecare reprezentație, Bros investighează, la un prim nivel, brutalitatea poliției.
Spectacolul „Nu vorbim despre asta" e bazat pe povești reale, documentate și ficționalizate, vizează un microcartier dintr-un oraș la începutul anilor '90.
Cel puțin în România, teatrul nu a fost suficient de prezent în realitatea spectatorilor săi.
Rimini Protokoll, compania de teatru fondată în 2000 de Helgard Haug, Stefan Kaegi și Daniel Wetzel, a avut mereu perspective surprinzătoare asupra actului performativ.
Dual este un performance despre prietenie, zic regizoarea Leta Popescu și instituția producătoare (Teatrelli).
Reactorul clujean seamănă cu unul nuclear, activitatea este continuă, generează energie și un oarecare pericol pentru formatele teatrale înțepenite.
O discuție cu regizorul Yuri Kordonsky despre cum războiul din Ucraina îi remodelează identitatea și îi schimbă relația cu Cehov, Bulgakov sau Dostoievski.
O retrospectivă a spectacolelor și evenimentelor dintr-un an cu mai puține restricții.
Spectacolul „Oameni. De vânzare" e despre vânzarea populației germane din România în timpul regimului comunist.
Ediția din acest an a Festivalului Național de Teatru, a XXXII-a a găzduit o mulțime de producții locale. Iată câteva care mi-au atras atenția.
Ediția a XXXII-a a Festivalului Național de Teatru, curatoriată de criticii Mihaela Michailov, Oana Cristea Grigorescu și Călin Ciobotari, a fost densă, cu multe spectacole și (parcă) și mai multe evenimente conexe.
În spectacolul „Băieții de zinc", vocile mamelor sunt mai puternice decât vocea narativă pentru că suferința lor zvâcnește și acaparează scena.
Într-un București lovit de un atac nuclear, supraviețuitorii dezvoltă un cult sinucigaș.
Neobișnuit la o producție independentă, „Visul" este o creație amplă, construită într-un spațiu mic, cu 13 actori, 11 compozitori, coregrafie și pregătire muzicală, ale căror rezultate (bune) se văd în spectacol.
Exil este povestea unei familii care se întinde pe patru generații, dintre care trei emigrează, deși niciuna nu își găsește cu totul locul în altă parte.
Spectacolul „Prețul aurului" este o epistolă performativă post-mortem în care fiul face un efort de a-și înțelege părintele acum, din perspectiva adultului.
Spectacolul „Simfonia progresului” vorbește despre exploatarea muncitorilor din estul Europei în Occident în timpul pandemiei și despre cum se măsoară civilizația pentru est-europeni.
Tânărul actor Victor Țăpeanu vorbește despre abuzurile din învățământul teatral românesc și despre cum se pot schimba lucrurile.
Recent înființatul Teatru Postnațional Interfonic are un proiect pe tema abuzurilor și două spectacole, create în parteneriat cu Institutul Polonez și Institutul Goethe.
„Pescărușul” (r. Eugen Jebeleanu, TNB) este acum unul dintre cele mai discutate spectacole din România. Reacțiile încep de la entuziasm torid și se termină cu contestare vehementă.
În spectacolele lui Bogdan Theodor Olteanu, discursul despre capitalism, profit, exploatatori și exploatați este direct în fiecare spectacol, doar că el nu minimalizează narațiunea.
Emilia Șercan și Andrei Popoviciu vin din generații diferite ale presei, dar amândoi folosesc jurnalismul de investigație ca să scoată la lumină abuzuri și nedreptăți. I-am invitat la un dialog deschis despre munca lor: cum s-a schimbat de la redacțiile anilor ‘90, la prezentul freelance, de unde vin amenințările pentru jurnaliști, cum gestionează tensiunea ca să poată merge mai departe.