Film / Festival
Ce să vezi la FFE: harta și teritoriul filmului european
Alexandra Florescu
Patru recomandări de povești de neratat la Festivalul Filmului European.
Patru recomandări de povești de neratat la Festivalul Filmului European.
Am fost la „Buzz House” (filmul) și am scris la patru mâini despre el, despre „Buzz House” (serialul) și despre „Buzz House” scandalul.
★★★★★☆☆☆☆☆
Ilie Năstase: un băiat catapultat din bezna unei țări comuniste pe scena mare a lumii. „Nasty”: un film de băieți catapultat din ethosul unei țări turbo-capitaliste direct la Cannes. Iar între ei, o mină de posibilități ratate.
Din când în când, e bine să mai vezi un „Lassie” nemțesc sau un „Star Wars” de pe Temu ca să-ți reajustezi așteptările de la cinema.
★★★★★☆☆☆☆☆
„Los delincuentes”, unul dintre hiturile cinefile ale lui 2023 sosește tocmai din Argentina, durează mai mult de trei ore și e despre un jaf de bancă atât de lipsit de suspans, încât devine de-a dreptul filosofic.
★★★★★☆☆☆☆☆
Un film ca o poveste magică dintr-o frescă antică ascunsă sub cimentul orașelor italiene.
★★★★★☆☆☆☆☆
Un road movie de consum ușor intelectual, despre maturizare și motoreta Mobra, „Horia” e genul de film de care are multă nevoie cinematografia românească.
★★★★★☆☆☆☆☆
Éric Toledano și Olivier Nakache se agață în noul lor „Une année difficile”/„Un an dificil” de una dintre cele mai urgente cauze politice: climatul. Rezultatul vorbește mai mult despre neputințele genului decât despre happy end.
Documentarele selectate pentru ediția curentă a festivalului de film și drepturile omului reflectă tensiunea dintre individual și colectiv și vorbesc despre solidaritate și empatie, într-o lume în care crizele de tot felul se succed cu din ce în ce mai mare repeziciune.
★★★★★☆☆☆☆☆
Între alegorie a pandemiei și examinare de laborator a violenței sociale, „Să moară Vincent!” reușește să fie mai mult decât un gând abstract pus în imagini. Pe urmele unui erou agresat de toți semenii, filmul găsește salvarea într-o improbabilă poveste de iubire.
Frank Spotnik, realizator Dosarele X, vorbește despre prezentul televiziunii și poveștile care ne ocupă ecranele.
★★★★★☆☆☆☆☆
Cineasta austriacă Jessica Hausner revine în săli cu „Club Zero”, o demonstrație despre control (regizoral) și autocontrol (alimentar). În forma lor patologică, ca aici, ambele ucid – ba filmul, ba propria persoană.
Pe parcursul lunii martie, festivalul aduce în patru orașe din țară animații care îmbină science-fictionul și filosofia. Uite ce filme ne-au atras nouă atenția.
De mai bine de 10 ani, actrița Isabelle Huppert s-a impus drept icon al cinemaului de autor european și nu numai. Două filme reconfirmă această poziție, care merită explorată și celebrată fără ocolișuri.
★★★★★☆☆☆☆☆
Spectaculosul „Dune: Partea a doua” e impresionant și (în propriul său fel) fidel materialului sursă. Dă, însă, rateuri importante, pe ici, pe colo, și anume în punctele esențiale.
Pe durata monumentalului documentar „Direct Action” cei doi co-regizori oferă o demonstrație a ceea ce, de regulă, nu se filmează – fie că este vorba de cinemaul politic, fie de film în general.
De vorbă cu producătoarea documentarului estonian „Sauna secretelor”, care surprinde un spațiu de penumbre protectoare dedicat comuniunii dintre femei trecute de 40 de ani și poveștile lor despre maternitate, relația cu corpul, cu frumusețea, cu îmbătrânirea, cu boala, cu sexul, cu abuzul, cu pierderea.
★★★★★☆☆☆☆☆
Totul începe și se termină în același cătun din nordul Franței pe care Bruno Dumont îl cartografiază de ani de zile. Dar, între genericele „L’Empire”, cineastul ne va fi permis să întrevedem, în plus, străfundurile cosmosului.
★★★★★☆☆☆☆☆
„Săptămâna mare” al lui Andrei Cohn, singurul film românesc prezent la Berlinale anul acesta, e un proiect ambițios. Păcat însă că ține să ne reamintească asta la fiecare cadru.
★★★★★☆☆☆☆☆
Prezentat în competiția principală de la Berlin, filmul lui Olivier Assayas „Hors du temps” este doar crochiul stângaci, deși nu lipsit de emoție, al filmului-sumă cu tente autoficționale care ar fi putut să fie.
„Henry Fonda for President”, un film de debut lansat după aproape 40 de ani de carieră, rezumă prin figura sa centrală nu doar cei 120-și-un-pic de ani ai cinemaului, ci însăși întreaga istorie a Statelor Unite ale Americii.
Corespondență de la Festivalul de Film de la Berlin. Un documentar ne invită să ne întrebăm: cine sunt, de fapt, cei care au acces la arta patrimonializată?
★★★★★☆☆☆☆☆
Lansat într-un moment istoric cum nu se poate mai oportun, „The Zone of Interest” al lui Jonathan Glazer își croiește un drum al său printre reprezentările audiovizuale ale Holocaustului.
★★★★★☆☆☆☆☆
Cineastul Wim Wenders revine cu „Zile perfecte” în Japonia îndrăgită, pe care o transfigurează într-o fantasmă dulceagă, fără prea mare legătură cu realitatea.
Un creative director și un designer grafic vorbesc deschis despre design, despre arta, munca și ideile care încap într-un poster bun, și locul acestuia în spațiul public.
