Remix / Politică
Șase șpăgi în șase saci: mic almanah ilustrat
Livia Coloji, Vlad Odobescu
Dincolo de tunuri de milioane de euro, corupția românească e o colecție de povești de tot râsul.
Reporter. Căutător prin lumi mărunte. Hușean. Mai multe despre Vlad, aici. Îl găsiți la vlad@scena9.ro.
Dincolo de tunuri de milioane de euro, corupția românească e o colecție de povești de tot râsul.
Când a ieșit din facultate, Alex știa că de ani buni posturile din teatre sunt blocate, așa că nu s-a gândit o clipă că s-ar putea angaja pe undeva. De atunci a tot învățat chestii.
Dincolo de marile evenimente editoriale există o viață paralelă a târgului, cu edituri mărunte, titluri și personaje dubioase, lansate prin cuvinte mari în fața unor vizitatori rătăciți.
După smartphone-uri vor mai sosi tehnologii care să ne zdruncine lumea la fel de puternic, iar Jenna Pirog - Virtual Reality (VR) Editor la New York Times - le așteaptă cu nerăbdare.
Actorul Teatrului Național București a fost sancționat pentru că a improvizat pe scenă.
Adunăm aici notițe din cele două zile și imagini cu hashtagul #Story17.
Starea dinților - de la lipsa cu desăvârșire până la albul strălucitor - reprezintă un indicator important al clasei sociale, arată antropologul american Krisztina Fehérváry.
Mark McCaughrean - Senior Advisor în cadrul Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) - nu crede că scenariile despre colonizarea planetei vecine vor deveni prea curând realitate.
Am petrecut trei ore și jumătate prin curtea și pe ulițele pe care se filmează noul Moromeții.
Casa cu farmacie „Gheorghe Hotăranu” a fost scoasă la vânzare, iar ăsta e un bun pretext pentru o vizită.
Don’t Tax Me, Bro! e un runner clasic, atâta doar că eroul încearcă să adune cât mai mulți bani pe care să-i țină departe de stat.
Ce presupune renunțarea la manualele alternative?
După decenii de umilință, vechile mașini românești trăiesc o reparație istorică.
Ion Barbu consideră Petrila un laborator viu. Odată cu moartea minei, joaca sa artistică poate fi o salvare pentru oraș.
Am discutat cu CEO-ul unuia dintre cele mai mari grupuri editoriale specializate în educație despre problemele școlii de azi și despre cum se asamblează un text bun.
Într-un Cluj tot mai cosmopolit, cel mai mare cartier al orașului se zbate să devină o comunitate.
Am fost luni seară la lansarea cărții „Fenomenul Trump și America profundă” a lui Mihail Neamțu
TIFF 2017. Am discutat cu regizorul Alexandru Solomon despre noul său documentar, Ouăle lui Tarzan / Tarzan’s Testicles.
TIFF 2017. Regizorul polonez Bartosz M. Kowalski caută în „Playground” rădăcinile Răului ce transformă niște copii în criminali.
Invitatul de onoare al TIFF nu zâmbește prea des și nici n-are nevoie.
Când nu tai drumuri prin Piața Unirii, strâng însemnări pe teme de interes general și nu numai cu privire la atmosfera de festival.
InfiniTIFF: O clădire comunistă întunecoasă din centrul Clujului s-a transformat într-un spațiu al inovației și experimentelor.
Niște filme bune ce riscă să treacă neobservate și câteva cifre legate de festival.
Am aprins lumânări pentru hygge, am fost la atelierul de iubire personală și am testat 24 de rețete pentru fericire de pe net. CLICK AICI ca să afli dacă redactorii Scena9 au descoperit fericirea.
Ediția aniversară de 20 de ani a Nopții Muzeelor va fi marcată anul acesta printr-un protest fără precedent pentru lumea culturală din România. Angajați din muzee și biblioteci din toată țara vor ieși în stradă la București, iar instituțiile pe care le reprezintă vor fi închise în noaptea în care, în mod obișnuit, primeau sute de mii de vizitatori. Lucrătorii din muzee și biblioteci spun că sunt în acest moment de departe pe ultimul loc în sistemul salarial public din România și că s-a ajuns la „un moment de tensiune maximă”.
Am vorbit cu mai mulți artiști și operatori cultural implicați în protestele care au loc în sectorul independent.
Ilustratoarea Sorina Vazelina a creat o serie de benzi desenate pe tema reducerilor de fonduri din cultură.