
Recomandări / Timp Liber
Ce facem săptămâna asta? 20-26 ianuarie
Scena9
Dezbateri despre schimbări sociale, pseudoștiință și filosofie, documentare despre Holocaust, artă și comunism + un concert pe acoperiș.
Conștiința colectivă de pe Scena9
Dezbateri despre schimbări sociale, pseudoștiință și filosofie, documentare despre Holocaust, artă și comunism + un concert pe acoperiș.
Câteva dintre ideile și poveștile din presa de știință & societate de săptămâna asta, care ne-au pus pe gânduri.
Unele dintre cele mai relevante povești din știință & societatea pe care le-am descoperit în ultima săptămână.
Ne-am pus cărți noi în bagaj și am plecat acasă de sărbători. Pe drum, am citit despre acasă al altora, despre maturizare și rănile familiilor, despre empatie și dezvrăjire.
V-am pregătit o listă cu serialele noastre preferate de anul acesta.
Așa a arătat anul 2019 pe Scena9, în interviuri, anchete, eseuri, muzică și poezie, desenat pentru un altfel de calendar de Advent.
Am scos #2 al revistei din tipografie, iar acum chemăm cititorii să intre în laboratorul jurnalismului. Vă invităm să completați insectarul schimbărilor noastre plimbându-vă prin sălile de expoziție de la Rezidența BRD Scena9.
Citește un fragment din „Rămâi cu mine”, o poveste de iubire care se desfășoară în Nigeria ultimelor decenii.
Câteva dintre ideile și poveștile din știință & societate, care ne-au pus pe gânduri săptămâna asta.
Am selectat câteva dintre podcasturile noastre preferate de anul ăsta.
În premieră, despre femei din România care nu s-au supus și, astfel, prin explorare, invenție și grijă, au schimbat colțul lor de lume.
O fi venit ea, iarna, dar cum încă nu se simte de tot frigul în oase, ieșim pe afară în căutare de cultură.
Câteva dintre ideile care ne-au pus pe gând săptămâna asta.
Citește un fragment dintr-un bestseller New York Times despre anxietate.
Ne-am uitat la documentare românești dinainte de 1989, ca să descoperim o lume pierdută și să înțelegem de ce trebuie salvată arhiva Studioului Sahia.
Ce e de făcut în prima săptămână din decembrie? Am selectat o serie de evenimente culturale pentru voi.
Câteva dintre cele mai relevante idei și povești ale săptămânii.
Combatem vremea neprietenoasă cu spectacole de teatru, concerte de jazz, ateliere și expoziții.
Câteva dintre poveștile care ne-au pus pe gânduri săptămâna asta.
În anii '90, mulți oameni influenți au prezis un internet liber, descentralizat, care va distruge monopolurile. S-au înșelat.
Poveștile crude și tandre ale lui Ocean Vuong despre un fiu și mama lui și supraviețuirea lor într-o Americă violentă se vor lipi de inima cititorului.
Citește un fragment din noul roman al lui Ionuț Chiva, „Kids are not OK”, apărut la Editura Polirom, în colecția EGO Proză.
În mod tradițional, săptămâna asta din noiembrie e a cititului. Din pricina târgului de carte Gaudeamus, dar și a tuturor evenimentelor din oraș legate de cărțile proaspăt lansate.
Dincolo de dezvoltare personală, motivaționale și inspiraționale, Scena9 crede că ideile sunt cele care ne pot schimba viața - așa cum au făcut-o pentru noi aceste 8 cărți.
Ediția aniversară de 20 de ani a Nopții Muzeelor va fi marcată anul acesta printr-un protest fără precedent pentru lumea culturală din România. Angajați din muzee și biblioteci din toată țara vor ieși în stradă la București, iar instituțiile pe care le reprezintă vor fi închise în noaptea în care, în mod obișnuit, primeau sute de mii de vizitatori. Lucrătorii din muzee și biblioteci spun că sunt în acest moment de departe pe ultimul loc în sistemul salarial public din România și că s-a ajuns la „un moment de tensiune maximă”.
Am vorbit cu mai mulți artiști și operatori cultural implicați în protestele care au loc în sectorul independent.
Ilustratoarea Sorina Vazelina a creat o serie de benzi desenate pe tema reducerilor de fonduri din cultură.