Muzică / Film
Cântec pentru Balta Albă
George Popescu, Vlad Odobescu
Câtă muzică încape într-un cartier bucureștean?
Fotojurnalist. I se mai zice Poqe sau Gică.
Câtă muzică încape într-un cartier bucureștean?
Câtă muzică încape într-un cartier bucureștean?
Am stat de vorbă cu Tania Mouraud, în cariera căreia încape artă cât pentru șapte vieți.
Dacă, de fapt, democrația e subțiată pe la cusături și poate plesni oricând, oriunde?
Cum vii dinspre Obor, faci stânga pe Viitorului, și dincolo de o poartă gri găsești artă și tehnică.
Am încercat să aflu ce se întâmplă în creier când ne uităm la o pictură. Așa am aflat că artiștii ar fi primii neurocercetători.
Ediția aniversară de 20 de ani a Nopții Muzeelor va fi marcată anul acesta printr-un protest fără precedent pentru lumea culturală din România. Angajați din muzee și biblioteci din toată țara vor ieși în stradă la București, iar instituțiile pe care le reprezintă vor fi închise în noaptea în care, în mod obișnuit, primeau sute de mii de vizitatori. Lucrătorii din muzee și biblioteci spun că sunt în acest moment de departe pe ultimul loc în sistemul salarial public din România și că s-a ajuns la „un moment de tensiune maximă”.
Am vorbit cu mai mulți artiști și operatori cultural implicați în protestele care au loc în sectorul independent.
Ilustratoarea Sorina Vazelina a creat o serie de benzi desenate pe tema reducerilor de fonduri din cultură.