Viață&co / Umor
Râsul în vremea lui COVID-19
David Le Breton
Umorul este un instrument de supraviețuire care mai taie din puterea paralizantă a evenimentelor macabre. E ca o ultimă protecție împotriva disperării și a fricii.
Profesor de sociologie la Universitatea din Strasburg și membru al Institut Universitaire de France. A fost tradus în română: „Evadarea din sine. O tentație contemporană”, Editura Trei, „Antropologia corpului și modernitatea”, Editura Cartier și „Despre tăcere”, Editura ALL Educational. Este autorul cărții „Râsul. O antropologie a celor care râd”, (Métailié).
Umorul este un instrument de supraviețuire care mai taie din puterea paralizantă a evenimentelor macabre. E ca o ultimă protecție împotriva disperării și a fricii.
Ediția aniversară de 20 de ani a Nopții Muzeelor va fi marcată anul acesta printr-un protest fără precedent pentru lumea culturală din România. Angajați din muzee și biblioteci din toată țara vor ieși în stradă la București, iar instituțiile pe care le reprezintă vor fi închise în noaptea în care, în mod obișnuit, primeau sute de mii de vizitatori. Lucrătorii din muzee și biblioteci spun că sunt în acest moment de departe pe ultimul loc în sistemul salarial public din România și că s-a ajuns la „un moment de tensiune maximă”.
Am vorbit cu mai mulți artiști și operatori cultural implicați în protestele care au loc în sectorul independent.
Ilustratoarea Sorina Vazelina a creat o serie de benzi desenate pe tema reducerilor de fonduri din cultură.