Printre valurile pandemiei, premierele teatrale sunt puține. Teatrele se închid și deschid reînchid într-un ritm imprevizibil, astfel încât deși se pregătesc noi spectacole, puține dintre ele ajung acum la public. În ultimul an, regizorul Bobi Pricop, care experimentează constant simbioza dintre teatru și tehnologie, a încercat modalități de reprezentare performativă în mediul digital, inclusiv prin crearea unor formate de spectacol special pentru online. Cea mai recentă premieră a lui este Ziua Z, jucată, montată și transmisă online în direct de la Teatrul de Stat din Constanța și dintr-o mașină în mișcare.
Ziua Z pornește de la o situație reală ficționalizată – un tânăr (Andrei Bibire) face un accident mortal, dar nu este condamnat pentru ucidere din culpă datorită conexiunilor familiei sale (mafiote) cu magistrații (sună cunoscut, nu-i așa?). De aici, trimiterile la rateurile societății (corupție, degradarea instituțiilor, infracționalitate etc.) se înșiră și deșiră geometric, de la fraude cu fonduri europene la trafic de carne vie sau speculă cu materiale medicale. Se conturează imaginea unei apocalipse sociale, în care autoritățile sunt înfrățite cu infractorii, afacerile sunt mai toate murdare, iar simplii cetățeni sunt pioni într-un mecanism profitabil pentru alții.
Prinsă în menghina unui sistem corupt, tânăra generație poate fie să se ralieze caracatiței mafiote, fie să o înfrunte. A treia variantă, a emigrării, a fost drastic redusă de criza sanitară. În Ziua Z – deloc întâmplătoare trimiterea la debarcarea în Normandia din 6 iunie 1944, momentul care a grăbit sfârșitul războiului, dar a fost scump plătit -, un grup de tineri (Marian Adochiței, Theodor Șoptelea, Cătălina Mihai, Florin Aioane) decide să inițieze o mișcare de asanare morală a societății, începând prin a face dreptate postmortem victimei din accidentul auto.
Dreptatea ține de o perspectivă filosofică individuală / de grup asupra binelui și răului, dar fără a implica sistemul juridic (norme și proceduri), care reprezintă viziunea colectivă a statului. Așa că dreptatea vizată de personajele din Ziua Z, care nu apelează la justiția oficială din cauza vicierii ei, este subiectivă și presupune responsabilizarea șoferului ucigaș prin forțarea acestuia nu doar să își asume fapta, ci și să se transforme moral.
Prin urmare, grupul îl răpește pe făptaș și pornește pe calea revoluției. Desigur, pentru asta are nevoie de expunere așa că întreg spectacolul este privit prin filtrul media: o televiziune locală transmite live atât răpirea, cât și comentariile analiștilor și intervențiile autorităților. Practic, o nouă revoluție în direct, la 31 de ani de la cea care a răsturnat un regim politic dictatorial, nereușind însă să creeze o societate echitabilă. Va reuși de data aceasta?
„Ana: Vă întrebați probabil de ce vă zicem toate astea? Sunt lucruri care s-au întâmplat în ultimele decenii și adevărul e că am putea să o ținem așa până mâine dimineață. Iar exemplele astea nu sunt nici măcar cele mai grave. Dar tocmai asta e și ideea. Că astfel de lucruri se întâmplă atât de des încât au devenit o normalitate. Și nici nu ne mai vine să reacționăm. Ele ne arată în primul rând un lucru: că instituțiile statului nu-i mai reprezintă pe toți cetățenii, ci doar pe câțiva dintre ei, cei care au pârghiile și puterea.”
Sunt două întrebări pe care textul lui Ionuț Sociu le ridică. Una derivă din obsesia unuia dintre personaje pentru definirea noii mișcări drept un act artistic: are arta potențial revoluționar? Nu doar „să pună lumii oglinda în față”, ci și să o transforme. A doua întrebare rezultă din devierea revoltei de la scenariul inițial. Fundalul acțiunii este Constanța, oraș – port în care poetul Ovidius scria despre „ființe care se transformă”, mitologic întemeiat pe o crimă (Medeea își ucide aici fratele — Sociu revine la acest personaj, după ce a scris Medea's Boys) și spațiu al rețelelor infracționale. În spectacol, asasinatului legendar i se adaugă unul contemporan. Dar poate fi crima un act fondator?
Bobi Pricop alege televiziunea ca mediu de acțiune, cu livestream din teatru, unde este instalat platoul de filmare, și din mașina răpitorilor, aflată în mers prin Constanța. Artificialitatea care se creează, de regulă, prin filmarea unui spectacol de teatru este sabotată aici prin live-urile din mai multe locuri. Universul sonor creat de Eduard Gabia, transmisiile cu diverși interlocutori, inserturile preînregistrate (calupurile publicitare) sunt montate în direct și formează straturi de autenticitate pe țesătura spectacolului. Practic, ceea ce vedem este un program TV de o oră, parazitat de breaking news (răpirea), cu pilonii standard ai unei emisiuni de știri – doi jurnaliști – prezentatori (Lana Moscaliuc, Lucian Iftime), comentatori invitați, declarații ale autorităților, transmisii de la fața locului și publicitate – astfel încât acțiunea de frondă a tinerilor nu este decupată și analizată in vitro, ci se integrează într-un discurs mai amplu, care reproduce în tușe groase societatea.
Discursul conspiraționist care amestecă ideologiile, atitudinea sfidătoare a unor autorități, prejudecățile care transpar din tonul altora, agresivitatea arogantă a familiei mafiote, promovarea de către media a unor funcționari corupți sau a unor naționaliști radicali (cazurile ficționalizează realitatea), toate converg spre subminarea manifestului revoluționar al rebelilor. Stângăcia lor, entuziasmul furios, patetismul discursului și nerăbdarea acționării le sabotează și ele demersul, iar tentația reproducerii violenței se insinuează periculos.
În spirit contemporan, spectacolul nu se limitează să spună o poveste, cu morală sau nu, ci o problematizează, oferind diferite explicații, unele trădând, la rândul lor, tipare de gândire ale personajelor. „E aproape ceva religios în această narațiune...” zice o socioloagă (Mirela Pană) și asta pare să explice inocența idealistă a revoluționarilor. Dar lumea nu se salvează într-un breaking news, iar Ziua Z se întreabă nu atât dacă o nouă revoluție este posibilă, cât mai ales, de ce nu este posibilă.
Teatrul de Stat Constanța
Ziua Z
de Ionuț Sociu
Regia: Bobi Pricop
Scenografia: Oana Micu
Cinematografia: Mihai Popa
Muzica originală: Eduard Gabia
Streaming: Răzvan Rusu
Cu: Marian Adochiţei, Theodor Șoptelea, Cătălina Mihai, Florin Aioane, Andrei Bibire, Lana Moscaliuc, Lucian Iftime, Iulian Enache, Nina Udrescu, Liviu Manolache, Cosmin Mihale, Florentin Roman, Mirela Pană, Dan Cojocaru, Georgiana Mazilescu, Liliana Cazan, Ștefan Mihai, Cristiana Luca, Laura Crăciun, Adrian Dumitrescu, Andu Axente
FOTO main: Răzvan Dima
