Și dacă supraviețuiește, și dacă nu supraviețuiește acestui război, președintele Zelensky va fi cu siguranță autorul unei meta-meta-performanțe. S-a transformat dintr-un personaj de serial în președintele unei țări, iar apoi se va transforma încă o dată, din președintele unei țări într-un personaj de film. Pentru că n-am nici cea mai mică îndoială că tot ceea ce vedem astăzi va fi transpus cinematografic - probabil mai devreme decât mai târziu.
Dar ar fi foarte nedrept ca toată discuția din jurul faptelor și vorbelor lui din aceste zile nenorocite să se cantoneze în explicația facilă „...e doar un actor și joacă un rol”.
Sub ochii noștri tocmai se construiește prototipul „Liderului politic de criză” din era TwitTok-ului. Care e foarte diferit de „Liderul politic de pace” din era televiziunii. Și cum vom avea din ce în ce mai multe crize, de toate felurile, cred că toți potențialii lideri – din orice domeniu – ar face bine să-și ia niște notițe.
Bineînțeles, contextul presant și tragic îl ajută mult: Zelensky e cu spatele la zid, iar pe zid e pus un steag. Dar chiar și ezitanții noștri lideri „de vreme bună” probabil că ar părea un pic mai deciși și mai înfipți în momentul când cineva le-ar trânti niște Kalibr peste capitale. Așa cum „când viața îți dă lămâi, faci limonadă”, la fel se întâmplă și când viața îți dă doar bombe și un iPhone — și nu poți să stai prea mult online, ca să nu fii localizat de inamic. Trebuie brusc să devii „scurt și la obiect”, iar pentru asta trebuie să te exprimi foarte simplu dar cât se poate de expresiv.
Evident că te ajută enorm să ai background-ul pe care îl are el. Zelensky simte foarte bine publicul, chiar dacă e virtual, și pentru că a participat la KVN („Klub Vesiolîh i Nahodcivîh”) în tinerețe. Nu e lup singuratic, nu e „călugărul din vechiul turn”, pentru că e obișnuit cu lucrul în echipă, cu produsul, scrisul și jucatul „cu trupa”, din epoca „Kvartal 95”. Iar umorul Kvartal nu era unul prea subtil – e și asta folositor, să știi să vorbești cu grosul norodului; fie el norod local, sau norod global.
De altfel, fără să știu foarte multe despre „scena ucraineană”, ceva îmi spune că lucrurile nu stau acolo foarte diferit față de tot „estul artistic”, în care actorul nu prea stă pe spate în cabină, ci e silit să fie „producător-actor” dacă vrea ca lucrurile să se întâmple. Te agiți să faci rost de sponsori, de scenă, de sonorizare, de aprobări; pe scurt, te dai de ceasul morții ca să miști show-ul. Ceea ce te ajută mult de tot atunci când „ceasul morții” încetează să fie o expresie metaforică. Ori asta contrastează puternic cu putința Politicianului Clasic – care, în zilele noastre, tinde să fie din ce în ce mai tare un fel de marionetă îmbrăcată îngrijit, pudrată și coafată în platou, și pusă să rostească întocmai vorbele diverșilor consilieri din staff-ului său. Uneori te întrebi dacă genul ăsta de lideri mai știu să-și pună singuri la încărcat telefoanele atunci când li se termină bateria.
Însă acum actor producer-ul Zelensky trebuie „să producă” o salvare de țară, probabil cel mai dificil lucru din cariera sa. Dar până acum se achită admirabil de sarcină și folosește tot ce știe și face tot ce poate în acest sens. Comunică modern, pe canale moderne, „fără bășini” și nu foarte diplomatic. Nu există fractură în personaj: nu are un discurs protocolar pentru liderii UE și altul, frust, pentru popor. Inclusiv din lipsă de timp, dar mi se pare foarte important că prezintă tuturor aceeași „persona”.
Evident, ar fi fost și foarte contra-productiv și nepractic să încerce să respecte ritualul diplomatic, limbajul instituțional, cutumele și uzanțele. E război, nu-i bal la operă. Și lumea trebuie făcută să simtă asta. Știu însă că obișnuințele foarte greu se dau duse – e mai bine deci că el nici măcar nu prea le-a avut.
Cu tiktok-uri sau cu mesaje trimise cu porumbelul, cu tweet-uri sau cu mesaje din fum, orice ar folosi, Zelensky are acum toată atenția noastră. Și bunăvoința celor mai mulți dintre noi.
Zelensky are mult fler pentru context și situație: știe cum și cât să joace, știe când poate apăsa la podea pedala populismului. Știe când trebuie să scoată sentimente din pungă și când să o lase sec, pentru că imaginile spun deja destul.
Nicio clipă nu a avut proasta idee să poarte costum, când nimeni din țară nu o mai face. Dar, ce-i drept, la capitolul „scenografie & costume” e mai ușor să fii în tricouri kaki și între saci umpluți cu nisip când umblă „vagnerițî” după tine să-ți ia gâtul. Totuși, chiar și în aceleași circumstanțe, cred ca alți politicieni ar fi avut mari probleme să renunțe la „demnitatea” țolului oficial, inconfortabil fizic, dar confortabil psihic pentru ei.
Dar nu e totul doar o abilă punere în scenă. „Omul nostru din Kiev” are și față, și produs – iar ăsta e, până la urmă, cel mai important lucru. Arată cam ca tine și deci te poți recunoaște în el. Și nu a plecat nicăieri când îi era foarte ușor să o facă. Putea să nu se pună cu „Imperiul contraatacă” sau putea să o tulească la americani când Sauron & Saruman au debarcat orci ceceni și imperial storm trooper-i pe Hostomel. Avea acoperire să o facă. Rămânând, din punct de vedere narativ, mitologic și emoțional, el are acum the high ground.
Cu tiktok-uri sau cu mesaje trimise cu porumbelul, cu tweet-uri sau cu mesaje din fum, orice ar folosi, Zelensky are acum toată atenția noastră. Și bunăvoința celor mai mulți dintre noi.
În tot acest timp, alți lideri politici se lasă striviți între coperțile vreunui tratat de drept constituțional. Sau sunt îngreunați de percepția propriului lor gravitas. Sau sunt copleșiți de frică – frica de decizii, frica de mass-media, frica de proprii alegători.
Protejat de staff-ul său, ascuns după purtători de cuvânt care nici măcar nu poartă cuvintele lui, fotografiat și filmat doar din „unghiul bun”, acest tip de lider politic se devalorizează pe zi ce trece. Iar acum, o lume întreagă vede cum ar putea arăta alternativa.
