Pentru amatorii de kitsch, Zaraza e o bomboană de roman. Atât de dulce și atât de suptă, că a ajuns pronto la ediția a doua în Top+10, colecția de buzunar a Polirom-ului. De pe site-ul editurii se poate afla că „Zaraza a fost votat de cititorii site-ului Bookaholic.ro «cel mai bun roman românesc din 2014», a fost desemnat «cartea anului 2014» de Carticusuflet.ro și a fost ales în «Top 10 cele mai citite cărți din 2014» de Filme-carti.ro”. După atâtea succesuri, ce ar mai fi de spus?

Zaraza e biografia romanțată a lui Cristian Vasile, lăutarul interbelic specializat în tangouri. Potrivit standardelor actuale, e nevoie de o mare cantitate de alcool ca miorlăielile lui Vasile să treacă drept distracție. Dar Andrei Ruse crede altceva, și anume că Vasile (căruia el îi spune constant „Cristi”) a fost unul dintre titanii culturii române. Ca atare, Ruse reconstruiește interbelicul doar pentru a arăta cât de uriaș a fost Vasile. Îl reconstruiește e un fel de a zice; dat fiind că decorurile predilecte sunt restaurantele, cafenelele sau cârciumile din epocă, interbelicul lui Ruse e consolidat din scobitori și pahare și e parfumat cu ciorbe și fripturi. 

În teorie n-am nimic împotriva reconstruirii unei epoci din perspectiva unui personaj minor. Nici n-ar fi ceva prea original. Astfel de operațiuni s-au tot făcut. Doar că Ruse nu intenționează nimic în genul revizionist. El vrea să prezerve tocmai imaginea-gablonț a interbelicului, toate clișeele obosite despre lumea „bună” care plimba toalete „stilate” prin fel și fel de locuri „selecte”. Singura-i doleanță, în fond, e ca pe această carpetuță de bâlci să fie brodată și căpățâna uriașului Vasile.

Zaraza se deschide prin jurământul agramat făcut de autor „la mormântul (fără cruce şi fără nume) al lui Cristian Vasile”: 

„Dragul meu Cristi, îţi promit un singur lucru. Nu ştiu cum va ieşi romanul şi cum va reacţiona publicul la el, dacă va fi unul de succes sau nu, iar povestea ta (şi a câtor altora) va renaşte, dar îţi jur că nu voi minţi nicio clipă cât ai iubit viaţa.”

Ce înseamnă mai precis pentru Andrei Ruse că Vasile „a iubit viața”? Basically, șprițuri și femei. Dar ca protagonistul său să nu pară prea simplu, Ruse îl pune să desfășoare și munci culturale demne de un adevărat spirit renascentist: 

„aşa era Cristi, nu stătea o clipă, îşi trăia viaţa din plin, de parcă a doua zi ar fi dat colţul. Nu rata nici expoziţiile de artă sau muzeele. Nu era crâşmă nouă care să se deschidă şi în care el să nu guste ceva. Era parcă peste tot, efervescent şi curios ca un copil. Lansările de carte, lecturile autorilor în vogă îl atrăgeau deopotrivă. O muscă nu se putea mişca prin lumea culturală bucureşteană fără ca el s-o ştie. Ar fi recunoscut-o imediat după bâzâit şi ţi-ar fi spus şi pe unde a mai auzit-o.”

Cum Vasile era, totuși, un simplu gurist (muzica și versurile erau făcute de alții), pentru a compensa această scădere, Ruse face din el un monstru de erudiție muzicală, pus la punct cu tot ce se ascultă pe toate meridianele globului. Deși, hm, e greu de înțeles folosul unui astfel de enciclopedism când tot ce avea Vasile de făcut era să livreze compoziții precum „Bambina mea” și „Mă veți erta coniță”.

Nu sunt singurele amuzamente servite de roman. Partea de reconstituire ficțională e umectată în permanență de un stil ziaristic gen gazeta de perete. Dpdv umoristic, rezultatele sunt generoase:

„Nicolae Tonitza, Camil Ressu, Marcel Iancu, Iosif Iser, Arthur Segal, Mattis-Teutsch sau Victor Brauner devin numele grele ale pensulelor, ducându-şi tablourile în toată Europa, pe când Corneliu Baba abia începe să răsară”.

Sau:

„Gellu Naum, Geo Bogza sau Max Blecher sunt încă tineri, dar vin tare din urmă pe lângă mai marii Barbu, Arghezi, Bacovia sau Topîrceanu”.

Sau:

„O perioadă [e vorba tot de interbelic] nebună, sălbatică, mai ales datorită politicii şi conflictelor etnice care mocnesc, însă plină de culoare şi de un farmec care cu greu se poate naşte în istoria nu doar a unei ţări, ci poate chiar a lumii”.

Adăugați la toate astea și marea inadecvare de limbaj a lui Ruse la lumea romanului său. Această inadecvare îl recomandă în schimb pentru biografia lui Adrian Copilul Minune. Mi-l imaginez cu ușurință făcând un nou jurământ în fața merțanului lui „Adi”.

Andrei Ruse, Zaraza, ediția a doua, Editura Polirom, 2016, 384 pag., 20 lei