Când am ajuns acasă duminică din Sibiu și am despachetat, am așezat antologia Z9FESTIVAL pe același raft cu volumele din edițiile anterioare. Sunt fericit să spun că n-am ratat niciuna: în prezent, am toată colecția, care cuprinde nu mai puțin de șapte culegeri impecabil redactate, cu textele unor poeți la care am revenit de-a lungul timpului și la care, cel mai sigur, voi reveni în continuare. Sunt convins că nu sunt singurul din generația mea care simte asta.
Iulie 2015. Terminasem clasa a X-a, aveam 16 ani și abia începusem să scriu poezie. Aflasem foarte recent de proiectul Zona nouă, realizat de un grup de studenți de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și coordonat, în acel moment, de scriitorul și profesorul universitar Radu Vancu. Acest proiect avea, inițial, două componente la activ: un cenaclu – unde s-au format ulterior scriitori și/sau scholars importanți, precum Cătălina Stanislav, Vlad Pojoga, Daniel Coman, Krista Szöcs, Andrei C. Șerban ori Anatol Grosu – și o revistă independentă care, din când în când, scotea numere tematice, multe chiar mai influente decât revistele culturale din țară. (Încă îmi amintesc de numărul din 2014 despre fenomenul Alt Lit, denumit după piesa celor de la Radiohead, Everything In Its Right Place. Îmi susțin opinia că, fără traducerile din acei poeți foarte la modă în anii 2010, autori experimentali ca Tudor Pop sau Elena Boldor ar mai fi avut nevoie de câțiva ani ca să se descopere.)
În anul în care am intrat în contact cu literatura contemporană, redacția Zona nouă a început să pună pe picioare un festival de poezie tânără, Z9FESTIVAL, invitând scriitori atât din România, cât și din afară: la început, ca un fel de oglindă a festivalului internațional deja consacrat din oraș, Poets in Transylvania, dar devenind tot mai autonom odată cu trecerea timpului. Astfel, din 2015 până în 2022 – exceptând anul pandemic 2020 –, demersul a evoluat sub ochii tot mai numeroși ai publicului. Până în prezent, consider că două sunt efectele cele mai vizibile ale festivalului. În primul rând, Z9FESTIVAL a ajutat la promovarea, diseminarea și importarea unor formule poetice străine în spațiul românesc. De mai bine de un deceniu, autorii tineri se raportează mai degrabă la câmpul internațional de carte decât la peisajul local. Festivalul face posibil acest dialog. În al doilea rând, proiectul a ajutat la formarea unei (sau unor) alternative viabile la douămiism. Într-adevăr, Zona nouă s-a format în umbra generației 2000 și comunică, în continuare, cu membrii acesteia. În același timp, echipa s-a delimitat tot mai mult de instituțiile și formele coagulate în jurul scriitorilor respectivi.
Revenind la obiectul discuției, ediția din acest an (8-9 iulie) a fost, din nou, excelentă. Organizatorii – sibienii Vlad Pojoga, Cătălina Stanislav, Krista Szöcs și Daniel Coman, cărora li s-au adăugat poetul Alex Văsieș și booktuber-ul Ruxandra Gîdei – au făcut o treabă minunată. Invitații au fost în număr de cincisprezece, provenind din România (Elena Boldor, Valeriu A. Cuc, Flavia Dima, Dóra Mărcuțiu-Rácz, Adelina Pascale, Florentin Popa, Cristina Stancu, Andrada Yunusoglu), Republica Moldova (Ion Buzu), Olanda (Maarten van der Graaff), Cehia (Ondřej Macl), Norvegia (Audun Mortensen), Spania/Italia (Ángelo Nestore) și Franța (Stephanie Sy-Quia). Deși numărul de poeți, în special străini, a fost ceva mai redus decât în alți ani, sunt de părere că a această alegere restrânsă a adus și un câștig. În 2021, toți cei optsprezece invitați de atunci fuseseră înghesuiți într-o singură seară de lecturi, provocând publicul să își pună la încercare atenția și răbdarea în cadrul unui maraton intens de câteva ore bune. În alți ani, când numărul poeților sărea de douăzeci, maratoane de genul se multiplicau pe parcursul mai multor zile. De această dată, lecturile au fost mult mai aerisite, cu câte opt, respectiv șapte poeți în fiecare seară, distribuiți astfel încât ascultătorii să aibă timp să metabolizeze toată informația. Spațiul ales a fost Teatrul pentru Copii și Tineret GONG, care a mai găzduit, în trecut, festivalul celor de la Zona nouă. Fie că lecturile s-au ținut afară, în apusul insesizabil de iulie, sau înăuntru, într-o sală comodă ce ne-a adăpostit de ploaie, totul s-a desfășurat lin și coerent. Singura problemă logistică este cea legată de faptul că trei autori – Mortensen, Nestore și Sy-Quia – nu au putut ajunge fizic, din motive obiective. Din fericire, lecturile lor au fost înregistrate în prealabil și proiectate.
Insist asupra acestor aspecte tehnice și ambientale deoarece sunt deosebit de importante pentru orice festival literar. Puțini înțeleg ce rol masiv joacă munca din culise, amenajarea scenei, conceperea listelor sau chiar orașul în sine pentru un eveniment de acest tip. Centrul Sibiului, cu ansamblul său de scări șerpuite, clădiri săsești vechi și pasaje pietonale, a devenit arena extinsă a unor lecturi dintre cele mai diverse. Într-adevăr, festivalul a adus mai multe poetici laolaltă, din care publicul era liber să-și aleagă ce vrea sau, dimpotrivă, să respingă pe cine vrea. Fie că vorbim despre performance-ul carismatic al lui Macl, despre acuitatea conceptuală a poemelor lui van der Graaff, despre romantismul social din poeziile lui Cuc, despre ecourile Alt Lit ale unor Boldor și Mortensen sau despre problematizările queer din textele lui Néstore (ca să dau doar câteva exemple), diversitatea stilistică și tematică a fost mai mult decât evidentă. Dacă ar fi să identific un factor comun ce înglobează întreaga experiență Z9FESTIVAL, acesta ar fi conștiința macrosocială vizibilă în majoritatea fragmentelor citite vineri și sâmbătă. În acest sens, nu este o întâmplare faptul că wildcard-ul – oferit în cadrul unui concurs care a permis anual câte unui nedebutat ales de redacție să citească la festival – a ajuns la Flavia Dima, pe care o admiram deja de mulți ani pentru munca sa de critic de film. Ca poetă, speculez că ceea ce a separat-o pe Dima de alți participanți a fost, o dată, atenția asupra temelor politice urgente astăzi (fără de care, mi-e tot mai clar, nu se mai poate face literatură) și, a doua oară, contextualizarea lor într-un discurs ce iese din zona șabloanelor previzibile. Această tensiune atentă la corelația dintre politic și personal, pe de o parte, și dintre conținut și formă, pe de alta, poate fi observabilă la majoritatea autorilor chemați: de la Sy-Quia la Vlada, de la Yunusoglu la Buzu. Nu am să intru în detalii despre fiecare autor în parte, deci trebuie să mă credeți pe cuvânt: niciunul dintre acești scriitori nu vă va lăsa indiferenți.
Față de anii precedenți, au mai existat câteva adaosuri în structura festivalului. Pe de o parte, este vorba despre tabăra pentru tineri nedebutați Z9CAMP, în cadrul căreia au fost ținute câteva ateliere de creative writing de-a lungul săptămânii 4-7 iulie. Trebuie să spun că am fost surprins de lectura nedebutaților, care a avut loc în dimineața de 9 iulie în localul Faust, plin de lume până la refuz. Am să îi numesc pe toți cei care au citit, cu insistența de a fi cu ochii pe ei în viitor: Irina Balcu, Iulia Gândilă, Robert Fazakas, Paula Haneș, Diana Huțanu, Iulia Iaroslavschi, Crina Neacșu, Rebeca Maria Oanță, Ioana Pătulea, Iulia Pietraru, Șerban Mark Pop, Dan-Bogdan Popescu, Denis Prodea, Alexandrina Savin și Bogdan Vișan. Pe de altă parte, a fost înființat Premiul Z9, o noutate îmbucurătoare în câmpul literar românesc din două motive: în primul rând, este primul premiu la care au votat în mod exclusiv poeți și, în al doilea rând, este primul premiu cu un juriu atât de extins și democratizat (27 de membri pentru debut și 26 pentru poezie). În acest punct, nu pot să zic decât că mă bucură rezultatele. Poate și pentru că ele coincid, de fapt, cu opțiunile mele. Debutul Adelinei Pascale a fost una dintre surprizele anului trecut: proiecțiile est-asiatice din maki for 2 (Casa de Editură Max Blecher, 2021) au constituit, față de multe volume, o insulă de bovarism asumat într-un ocean de autenticitate forțată. În ceea ce privește premiul pentru poezie, ar fi inutil să reiterez faptul că Dezintegrare (OMG Publshing, 2021) de Florentin Popa este cartea care a scurtcircuitat orizontul de așteptare al poeziei tinere din ultimul an: este un proiect care ajunge să fie pe cât de viguros și dinamic în structură, pe atât de egalitar și reconfortant în mize.
În concluzie, voi încheia pe o notă ceva mai pesimistă. Pe cât de mult ajută proiecte precum Z9 la importul de poezie străină, pe atât de slab stăm la capitolul export din literatura română. Lucrul cu adevărat deranjant aici este faptul că, în alte țări, astfel de proiecte sunt bonusuri instituționale, dialoguri care întăresc relațiile dintre literaturi. La noi, ele sunt singura șansă de comunicare adevărată cu exteriorul. Evident, e bine și așa, dar cât mai putem să compensăm prin proiecte și bani de la primărie ceea ce ar fi trebuit să facă până acum Institutul Cultural Român? Întrebarea mea rămâne, momentan, în aer. Între timp, Zona nouă a continuat, și în acest an, să facă ce a făcut mai bine din 2015 încoace: un festival fresh și exemplar, care ne pune, chiar dacă numai cu o mic bold colorat din inima Transilvaniei, pe harta world literature.
Fotografii de Max Shuz. În imaginea principală: Adelina Pascale și Florentin Popa
