Într-o societate de consum, lucrătorii comerciali fac parte din cotidian. În continuarea direcţiei de explorare a vieţii şi muncii categoriilor sociale invizibile în societate, Macaz Teatru Coop a derulat un proiect de cercetare a condiţiilor de lucru ale muncitorilor din supermarket-uri: circa 30 de interviuri și șase ateliere cu lucrători și lideri de sindicat din cinci multinaționale din retail. Rezultatul este spectacolul Lucrător universal, jucat la Centrul de Teatru Educaţional Replika, care plonjează în realitatea nevăzută a muncitorilor din comerţ. Denumirea profesională a acestora a înregistrat o evoluţie: sintagma folosită astăzi, lucrător universal, acoperă modificarea conţinutului muncii prin includerea unor sarcini multiple în locul uneia singure şi, prin urmare, a unor responsabilităţi mărite. dar în timp ce volumul şi timpul de lucru (orele suplimentare) cresc, salariul este, în cel mai bun caz, puţin mai mare decât minimul de pe economie.
În Lucrător universal, regizorul David Schwartz ficţionalizează materialul documentar: o companie internaţională de retail (denumită MonAmi - „prietenul meu”) preia un lanţ local de magazine şi pune presiune pe angajaţi să renunţe la sindicat. Sub pretextul unei alte filozofii de muncă, specifică noilor patroni şi frumos împachetată în lozinci cuceritoare („compania este ca o familie”), se încearcă anihilarea oricărei forme de organizare a salariaţilor şi prin urmare, crearea unui dezechilibru de putere între angajator şi angajat, în defavoarea celui din urmă. Căci în lipsa unei structuri care să reprezinte salariaţii, aceştia nu au forţă să-şi negocieze drepturile: program de lucru, concedii, ore suplimentare plătite etc. Spectacolul denunţă mecanismul pe care angajatorul îl pune în mişcare pentru ţinerea sub control a angajaţilor: hărţuire, şantaj şi ameninţare; înşelăciuni privind contractele de muncă; divizarea lor prin mituirea unora dintre ei cu beneficii personalizate (reale sau iluzorii). La statutul slab al angajaţilor contribuie şi mentalitatea lor fatalistă („la serviciu taci şi accepţi”), frica de concediere (întreţinută de şefi), volatilitatea locurilor de muncă.
Pe de o parte, Lucrător universal face un pic de lumină în universul uneia dintre cele mai numeroase categorii profesionale din România, ajutând publicul să înţeleagă că munca e grea (fizic) şi stresantă (la asta contribuie şi atitudinea clienţilor care iau uneori ad litteram sloganul „Clientul nostru, stăpânul nostru”), iar salariul e, în cele mai multe cazuri, insuficient pentru coşul zilnic. De asta se şi schimbă atât de des angajaţii supermarket-urilor. Pe de altă parte, spectacolul pune în discuţie disoluţia sindicatelor în perioada post 1989, speculată de companiile multinaţionale. De fapt, Lucrător universal este un spectacol despre dispariţia solidarizării profesionale, ceea ce face din România o ţară cu muncitori ieftini şi manipulabili şi, în strânsă legătură cu asta, lidera imigraţiei economice, cel puţin în Europa.
David Schwartz păstrează minimalismul specific teatrului documentar, dar cum lucrează cu colaboratori constanţi, ajunge la subtilităţi performative: actorii alternează cu îndemânare personajele (victime şi abuzatori), scenele realiste sunt succedate de pasaje caricaturale sau interludii muzicale (unele delicioase), personajele realiste sunt rafinat construite, iar celelalte (care reprezintă tipologii) au tuşe groase. Într-o scenografie făcută din cărucioare de marfă şi cutii de ambalaje, patru actori jonglează cu tragicul şi comicul, având grijă să nu fie nici atât de dramatici încât să cadă în patetism, nici atât de haioşi încât să ducă subiectul în derizoriu. Un grup de muncitori comerciali îşi deapănă problemele personale şi necazurile profesionale în scurta pauză de masă (cadrul realist), cu flash-uri retrospective (cadrul parodic). Vedem astfel oboseala brutăresei (Katia Pascariu), care îşi poartă casca de plastic ce îi acoperă părul ca pe o aureolă, incisivitatea şefei de raion (Alice Monica Marinescu), cu răbufnirile ei rebele, dilemele liderului sindical (Andrei Şerban), aflat pe muchia dintre presiunea angajatorului de a dizolva sindicatul şi neîncrederea colegilor în eficienţa acestei structuri, şi confuzia unui angajat cu studii superioare (Alexandru Potocean), eşuat într-un post de lucrător universal.
Există o scenă adorabilă prin absurdul ei: o şedinţă de yoga, acordată de angajator drept recompensă pentru tăierea ajutorului de transport (mulţi dintre angajaţi provin din mediul rural). Ce poate fi mai sugestiv pentru dezinteresul patronatului faţă de angajaţi decât oferirea unor beneficii departe de nevoile lor?
Macaz Teatru Coop
Lucrător universal
Cu: Alice Monica Marinescu, Katia Pascariu, Alexandru Potocean, Andrei Șerban
Scenografia: Irina Gâdiuță
Muzica și versurile: Maria Sgârcitu
Coregrafia: Carmen Coțofană
Identitate vizuală: Cătălin Rulea
Regia și dramaturgia: David Schwartz
Documentare: Veronica Lazăr, Alice Monica Marinescu, Rodica Novac, Katia Pascariu, Alexandru Potocean, David Schwartz, Andrei Șerban, Andra Tarara
Parteneri: Federația Sindicatelor din Comerț, Friedrich Ebert Stiftung, Asociația Conect, Centrul de Teatru Educațional Replika
Reprezentațiile fac parte din programul „I.A.R. – Istorii Alternative în România”, cofinanțat de AFCN
Foto main: Nicu Lazur
